Metodologia din 22 decembrie 2004
organizării activităților pentru elaborarea sintezelor naționale
prezumat în vigoare
Articolul 1
Activitatea de elaborare a sintezelor naționale privind sănătatea în relație cu mediul este coordonată de către Secretariatul Planului național de acțiune pentru sănătate în relație cu mediul (PNASM), constituit la nivelul Institutului de Sănătate Publică București, cu componența și responsabilitățile specifice prevăzute în anexa nr. 3. În implementarea și monitorizarea activităților, Secretariatul PNASM va colabora cu grupul consultativ constituit din coordonatorii sintezelor naționale.
Articolul 2
În scopul elaborării sintezelor naționale institutele și centrele de sănătate publică asigură efectuarea următoarelor activități:
1. desemnarea unui responsabil al lucrării și a unui colectiv de lucru, prin decizie a conducătorului unității;
2. elaborarea metodologiei naționale de lucru, incluzând detalii precise privind: programarea activităților, tipul unităților inspectate și selecția acestora, numărul de probe pe tipuri de produs, metodologia de prelevare, metoda de analiză recoltată, formularele, modul și periodicitatea raportării, modul de prelucrare a datelor la nivel local;
3. validarea internă a metodologiei și avizarea acesteia de către grupul consultativ și de comisia specifică din Ministerul Sănătății;
4. distribuirea metodologiei de lucru și instruirea personalului privind punerea în practică a acesteia;
5. consultanță, asistență de specialitate și controlul aplicării metodologiilor;
6. colectarea și prelucrarea datelor colectate, elaborarea de rapoarte semestriale și transmiterea acestora către Ministerul Sănătății;
7. elaborarea și distribuirea sintezelor naționale către Ministerul Sănătății și bibliotecile institutelor de sănătate publică;
8. tipărirea și distribuirea rezumatelor către direcțiile de sănătate publică teritoriale. Rezumatele vor conține următoarele repere generale: descrierea contextului legislativ, a coordonatelor metodologice (raportarea la experiența națională și internațională în domeniu; analiza problemei, inclusiv semnificația în contextul sănătății publice, în termeni de magnitudine a expunerii, impact asupra sănătății, analiza dinamicii problemei în plan temporal și spațial; compararea cu dinamica fenomenului pe plan internațional; semnificația rezultatelor; soluții posibile);
9. valorificarea rezultatelor sintezelor elaborate și comunicarea riscurilor;
10. publicarea rezumatelor pe site-ul instituției, pentru a fi accesibile publicului și organismelor interesate.
Articolul 3
În elaborarea sintezelor naționale, institutele/centrele coordonatoare vor respecta următoarele termene:
a) elaborarea metodologiei și a formularelor de raportare până la data de 10 decembrie a anului curent;
b) transmiterea metodologiei către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București până la data de 15 ianuarie;
c) elaborarea, tipărirea și distribuirea lucrării și a rezumatului până cel târziu la data de 31 martie a anului următor celui la care se referă datele.
Articolul 4
În vederea colectării datelor, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au următoarele responsabilități:
a) desemnează responsabilii locali care coordonează activitățile de colectare a datelor;
b) asigură organizarea resurselor umane și financiare necesare colectării datelor conform metodologiilor specifice;
c) asigură transmiterea, la termenele specifice, a datelor colectate coordonatorului național;
d) prelucrează, analizează și valorifică datele la nivel județean prin acțiuni de comunicare de risc și le includ în Raportul stării de sănătate a comunității.
Articolul 5
Datele brute colectate de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și de la institutele/centrele coordonatoare se vor pune la dispoziție, la cerere, Ministerului Sănătății, direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și institutelor de sănătate publică, în condițiile reglementărilor legale în vigoare.
_______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.