Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 52/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
27 ianuarie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 145 din 17 februarie 2005
Citat de
3 acte
Citează
1 act
Structură
0 articole · 12.452 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Anca Irina" - S.A. din Mangalia - Stațiunea Venus în Dosarul nr. 1.776/2003 al Judecătoriei Vălenii de Munte.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2005, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la 25, 26 și 27 ianuarie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.776/2003, Judecătoria Vălenii de Munte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Anca Irina" - S.A. din Mangalia - Stațiunea Venus, în calitate de revizuientă - parte responsabilă civilmente în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, precum și dispozițiilor art. 24 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la apărare. Se consideră că prevederile alin. 2 lit. a) ale art. 398 din Codul de procedură penală îi privează pe revizuienți de dreptul de a se apăra prin aplicarea dispozițiilor art. 395 din același cod, referitoare la dovedirea unor cazuri de revizuire. Astfel, potrivit acestui din urmă text de lege, situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) din Codul de procedură penală se dovedesc numai prin hotărâre judecătorească, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. Cum însă în speță "raportul de expertiză întocmit la judecata în fond nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și nici expertul nu a fost condamnat printr-o astfel de hotărâre judecătorească, instanța de judecată a fost ținută de aplicarea prevederilor art. 395 din Codul de procedură penală care menționează expres modalitatea de dovedire a cererii de revizuire, neputând încuviința proba cu o nouă expertiză contabilă", ceea ce, în opinia autoarei excepției, împiedică nu numai accesul la justiție, dar impietează și asupra dreptului la apărare al revizuientului.

Judecătoria Vălenii de Munte apreciază ca fiind constituționale textele de lege criticate, deoarece revizuienții nu sunt lipsiți de dreptul la apărare și nu le este îngrădit liberul acces la justiție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, precum și cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată se stabilesc numai prin lege. Astfel, urmărirea și judecarea faptelor care constituie infracțiuni, precum și aplicarea pedepselor ori a măsurilor prevăzute de lege se fac în cadrul procesului penal cu respectarea strictă a principiului legalității, potrivit prevederilor art. 2 din Codul de procedură penală, și numai prin intermediul organelor judiciare prevăzute de lege, în acord cu dispozițiile constituționale menționate anterior. Totodată, potrivit dispozițiilor alin. 2 al art. 395 din Codul de procedură penală, în situația în care organele judiciare nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate la alin. (1) al art. 395 se constată în procedura de revizuire.

Avocatul Poporului consideră că excepția este nefondată, deoarece textele de lege criticate nu opresc în realitate părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. Faptul că legea enumeră limitativ cazurile de revizuire și instituie termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac nu îngrădește accesul liber la justiție. Totodată, dispozițiile art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală sunt conforme și cu prevederile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituție, întrucât nu împiedică părțile să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând în același timp părților posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) față de dispozițiile art. 24 din Constituție, Avocatul Poporului arată că nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece nu se încalcă dreptul părților de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 395 alin. 1: "Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.";

- Art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d): "Revizuirea poate fi cerută când: [...]

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;";

- Art. 398 alin. 2 lit. a): "Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge: a) în cazul prevăzut în art. 394 lit. a), precum și în cazurile prevăzute la lit. b), c) și d) când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea;".

Autoarea excepției consideră că aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, precum și celor ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Revizuirea este mijlocul procesual prin folosirea căruia sunt înlăturate erorile judiciare cuprinse în hotărârile penale definitive. Prin finalitatea sa proprie, revizuirea asigură înlăturarea din sfera ordinii de drept a acelor hotărâri penale definitive care, prin erorile judiciare pe care le conțin, aduc gravă atingere ordinii de drept normative și principiilor fundamentale de politică procesuală înscrise în art. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală."

Ca la orice cale de atac extraordinară, obiectul revizuirii nu poate fi decât o hotărâre penală definitivă. Cererea de revizuire are în vedere situația în care, după rămânerea definitivă a hotărârii, s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță. În consecință, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloace de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei (în speță, expertiza efectuată cu ocazia judecății în fond a cauzei).

Este de observat că părțile au posibilitatea legală de a folosi căile procedurale la momentul soluționării fondului cauzei penale, când se pot prevala de nelegalitatea expertizei sau de abuzurile săvârșite de expert, putând să ceară fie condamnarea expertului, fie constatarea nulității expertizei. Or, în lipsa unor fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la momentul judecării fondului și care să fi fost de natură a dovedi netemeinicia hotărârilor pronunțate (săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către expert sau declararea ca fals a raportului de expertiză), cererea de "noi probatorii" nu își găsește justificare, ca de altfel nici susținerea neconstituționalității dispozițiilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală în raport de art. 21 și 24 din Legea fundamentală.

Curtea nu poate reține nici critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea accesului liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție, deoarece prin prevederile art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală nu este îngrădită exercitarea acestui drept, ci, dimpotrivă, se asigură exercitarea lui în condițiile legii. De altfel, în cauză, dreptul autoarei excepției privind accesul liber la justiție a și fost exercitat prin introducerea cererii de revizuire care a generat litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Totodată, prevederile criticate nu contravin nici dispozițiilor nr. 24 din Constituție, care consfințesc dreptul la apărare. Astfel, potrivit art. 405 din Codul de procedură penală, "Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță". Prin urmare, procedura de judecată a cererii de revizuire asigură inclusiv dreptul la apărare al părților pe tot parcursul judecării ei.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 395 alin. 1, art. 394 alin. 1 lit. b), c) și d) și ale art. 398 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Anca Irina" - S.A. din Mangalia - Stațiunea Venus în Dosarul nr. 1.776/2003 al Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.