Acordul din 17 aprilie 1996
prin schimb de scrisori între Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene privind acordarea asistenței financiare
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
SECRETARUL DE STAT
PENTRU AFACERI ECONOMICE EXTERNE
București, 17 aprilie 1996
Excelenta,
Am onoarea de a mă referi la "Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene privind acordarea asistenței financiare", semnat la 26 noiembrie 1992, a cărui valabilitate a fost prelungită pentru o perioadă de 2 ani la 30 noiembrie 1994 prin intermediul unui schimb de scrisori.
Pe baza prevederilor art. 10 al acordului mai sus menționat, Guvernul Elvețian confirma: (i) decizia sa de a spori volumul contribuției nerambursabile, menționată la art. 3.1 al respectivului acord, de la 25 de milioane franci elvețieni la 55 de milioane franci elvețieni; și (îi) ca este de acord sa prelungească valabilitatea acordului până la data de 31 decembrie 1998.
În plus, articolul 9 este amendat după cum urmează:
(Citat) "Următoarele autorități vor fi responsabil pentru aplicarea acordului:
a) Pentru partea elvețiană:
Oficiul Federal pentru Afaceri Economice Externe
Bundeshaus Ost
3003 Berna/Elveția
Telefon 031/324 08 99 Fax 031/324 09 64 Telex 911 340 eda ch
b) Pentru partea română:
Departamentul pentru Integrare Europeană
Palatul Victoria
Piața Victoriei nr. 1
București/România
Telefon 223 01 27 Fax 223 01 26" (Încheiat citatul).
Toate celelalte prevederi ale respectivului acord vor rămâne valabile.
În conformitate cu acordul, aceasta scrisoare și răspunsul Dvs. confirmând acordul Guvernului Dvs. în legătură cu cele doua amendamente vor avea valoare juridică.
V-as rămâne recunoscător dacă ați confirma acordul Guvernului României privind conținutul acestei scrisori.
Va rog sa acceptați, Excelenta, asigurarea deplinei mele considerații.
Pentru și în numele
Guvernului Confederației Elvețiene,
Franz Blankart
Excelenței Sale dr. Ghiorghi Prisacaru, secretar de stat
Departamentul pentru Integrare Europeană
Palatul Victoria
Piața Victoriei nr. 1
București, România
București, 17 aprilie 1996
Excelenta,
Am onoarea sa confirm primirea scrisorii Dvs. din 17 aprilie 1996, cu următorul conținut:
"Excelenta,
Am onoarea de a mă referi la "Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene privind acordarea asistenței financiare", semnat la 26 noiembrie 1992, a cărui valabilitate a fost prelungită pentru o perioadă de 2 ani la 30 noiembrie 1994 prin intermediul unui schimb de scrisori.
Pe baza prevederilor art. 10 al acordului mai sus menționat, Guvernul Elvețian confirmă: (i) decizia sa de a spori volumul contribuției nerambursabile, menționată la art. 3.1 al respectivului acord, de la 25 de milioane franci elvețieni la 55 de milioane franci elvețieni; și (îi) că este de acord să prelungească valabilitatea acordului până la data de 31 decembrie 1998.
În plus, articolul 9 este amendat după cum urmează:
(Citat) "Următoarele autorități vor fi responsabile pentru aplicarea acordului:
a) Pentru partea elvețiană:
Oficiul Federal pentru Afaceri Economice Externe
Bundeshaus Ost
3003 Berna/Elveția
Telefon 031/324 08 99 Fax 031/324 09 64 Telex 911 340 eda ch
b) Pentru partea română:
Departamentul pentru Integrare Europeană
Palatul Victoria
Piața Victoriei nr. 1
București/România
Telefon 223 01 27 Fax 223 01 26" (Încheiat citatul).
Toate celelalte prevederi ale respectivului acord vor rămâne valabile.
În conformitate cu acordul, aceasta scrisoare și răspunsul Dvs. confirmând acordul Guvernului Dvs. în legătură cu cele două amendamente vor avea valoare juridică.
V-aș rămâne recunoscător dacă ați confirma acordul Guvernului României privind conținutul acestei scrisori.
Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea deplinei mele considerații.
Pentru și în numele
Guvernului Confederației Elvețiene,
Franz Blankart"
Prin prezenta va confirm că Guvernul României este de acord cu conținutul acestei scrisori și că prezenta scrisoare, împreună cu scrisoarea Dvs., reprezintă un acord între Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Confederației Elvețiene privind acordarea asistenței financiare, semnat la 26 noiembrie 1992.
Va rog sa acceptați, Excelență, asigurarea deplinei mele considerații.
Pentru Guvernul României,
Ghiorghi Prisacaru,
secretar de stat
Excelenței Sale, domnul Franz Blankart,
secretar de stat,
șeful Oficiului Federal pentru Relații Economice Externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.