HG nr. 1052/1996
privind funcționarea Institutului de Recuperare și Educație Specială a Persoanelor Handicapate
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
abroga-mentiune 1
- HG nr. 458/1994 29 iulie 1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Institutul de Recuperare și Educație Specială a Persoanelor Handicapate, organizat ca instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în București, str. Cezar Bolliac nr. 42, sectorul 3, trece din subordinea Ministerului Învățământului în subordinea Secretariatului de Stat pentru Handicapati.
Obiectul de activitate și structura organizatorică a institutului se aproba prin ordin al conducătorului Secretariatului de Stat pentru Handicapati, în condițiile legii, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat prin hotărârea de înființare.
Articolul 2
Pentru asigurarea finanțării activității Institutului de Recuperare și Educație Specială a Persoanelor Handicapate în anul 1996, Ministerul Finanțelor va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, în bugetul de stat, prin trecerea creditelor bugetare aferente institutului din bugetul Ministerului Învățământului, aprobate la capitolul "Învățămînt", în bugetul Secretariatului de Stat pentru Handicapati la capitolul "Cercetare științifică", potrivit protocolului ce se va încheia între cei doi ordonatori principali de credite bugetare.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, capitolul A punctul IV din anexa nr. 2 la
Hotărârea Guvernului nr. 458/1994 , republicată, precum și orice alte dispoziții contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Secretariatul de Stat pentru Handicapati Paul Ciobanel Ministrul sănătății, Daniela Bartos p. Ministrul învățământului, Romulus Pop, secretar de stat p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.