Decizia nr. 83/1996

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alineatul ultim și ale

art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras, în Dosarul nr. 360/1995 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților legal citate.

Magistratul-asistent face referatul cauzei.

Președintele completului, constatind cauza în stare de judecată, da cuvintul procurorului care solicită respingerea excepției invocate, apreciind-o ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 februarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 360/1995, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 7 alineatul ultim și

art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 , republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras.

În motivarea excepției se susține ca această lege ingradeste accesul liber la justiție reglementat de art. 21 din Constituție, dat fiind ca prin art. 11 alineatul ultim se stabilește o taxa de 10.000 lei, indiferent de valoarea litigiului, iar art. 7 alineatul final precizează ca pentru acțiunile privind daunele care depășesc prejudiciul și penalitățile legale se aplică taxele de timbru prevăzute de dreptul comun.

Exprimindu-și opinia, instanța suprema considera ca "excepția ridicată este fondată, de vreme ce, potrivit art. 7, coroborat cu art. 11 din lege, se creează regula ca neîndeplinirea la data scadenta a obligațiilor asumate de agenții economici, indiferent de forma de organizare și tipul de proprietate, pentru introducerea acțiunilor de judecată, se stabilește taxa de timbru de 10.000 lei, iar prin alineatul ultim al art. 7 din lege se instituie excepția potrivit căreia se mai aplica și dreptul comun în materia taxelor de timbru, pentru acțiunile privind daunele care depășesc debitul și penalitățile stabilite de lege".

În vederea soluționării excepției au fost solicitate, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată, deoarece nu se poate considera ca

art. 7 și 11 din Legea nr. 76/1992 , republicată, ingradesc accesul liber la justiție. Se invoca jurisprudenta Curții Constituționale în materie, spre a se conchide ca prevederile art. 21 din Constituție, potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, "nu înseamnă ca accesul la justiție trebuie să fie considerat gratuit".

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, precum și dispozițiile

Legii nr. 76/1992 , republicată, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1, art. 3 și 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este legal investită și competența să soluționeze excepția invocată.

Din coroborarea art. 11 alin. 1 și

art. 7 alineatul ultim din Legea nr. 76/1992

rezultă ca pentru anumite pretenții taxa de timbru este fixa, de 10.000 lei, iar pentru oricare alte pretenții, aceasta taxa este aceea de drept comun.

Aceste prevederi nu sunt neconstituționale. Taxa de 10.000 lei constituie o facilitate legală care, întrucît usureaza accesul la justiție, nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție privind principiul liberului acces la justiție. De asemenea, aceasta facilitate nu are caracter discriminatoriu cît timp nu este în favoarea unei anumite categorii de agenți economici, ci pentru atenuarea efectelor blocajului financiar. Nici aplicarea dreptului comun în ce privește alte pretenții decît cele la care se aplică taxa de 10.000 lei nu încalcă prevederile constituționale, de principiu fiind ca o facilitate, constituind o excepție de la regula de drept comun, este de stricta interpretare, iar instituirea ei reprezintă o problemă de oportunitate aflată în competența exclusiva a legiuitorului. Curtea nu ar putea sa extindă aceasta facilitate și la alte categorii de pretenții, deoarece, dacă ar face-o, și-ar depăși statutul sau constituțional, indeplinind rolul de legiuitor pozitiv care, potrivit art. 58 din Constituție, revine exclusiv Parlamentului. Din conținutul excepției ridicate nu rezultă, în mod indubitabil, dacă ea privește art. 11 alineatul ultim din lege, referitor la taxa fixa de 10.000 lei, care ar fi contrar intereselor părții și acțiunii sale în fața instanței de contencios administrativ, sau privește numai art. 7 alineatul ultim, care se referă la aplicarea dreptului comun, ceea ce corespunde atât interesului, cît și acțiunii părții care a invocat excepția. Întrucît, însă, aceasta din urma soluție ar avea semnificatia modificării legii ce face obiectul excepției, ea este inadmisibila, indiferent de motivele de ordin economic invocate pentru justificarea ei. De altfel, de principiu, aplicarea dreptului comun nu poate fi considerată ca o măsura legislativă neconstitutionala în considerarea greutatilor de ordin financiar pe care aplicarea legii le implica într-un caz particular.

În sensul celor arătate este și Decizia Curții Constituționale nr. 89 din 4 octombrie 1995, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 8 aprilie 1996.

Având în vedere aceste considerente, prevederile art. 21 și ale art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alineatul ultim și ale

art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992

privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras, în Dosarul nr. 360/1995 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 iulie 1996.