Decretul nr. 680/1969
pentru modificarea unor dispoziții din codul de procedura civilă și din Decretul nr. 779/1966 pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Decretul nr. 779/1966 8 octombrie 1966 (prevederi anume) pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin
pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț, s-a realizat o imbunatatire substantiala a sistemului legal de ocrotire și de consolidare a familiei. Astfel, a fost modificat art. 38 din codul familiei, prevazindu-se ca divorțul nu poate fi admis de instanța judecătorească decît atunci cînd raporturile dintre soți sînt atît de grav și iremediabil vătămate, din vina soțului pîrît, încît continuarea căsătoriei este vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei. Prin același decret s-a modificat și procedura de divorț prevăzută în codul de procedura civilă, pentru a asigura cercetarea cu deosebită atenție a cererilor de divorț și a preveni desfacerea cu usurinta a căsătoriilor. S-a realizat astfel o reglementare unica, stabilindu-se ca în toate cazurile este necesară o procedură prealabilă de conciliere între soți cu acordarea unor termene de gindire mai lungi, înainte de a se putea pasi la judecarea cererii de divorț. Pe lîngă aceasta, taxele de timbru pentru acțiune au fost stabilite între 3000 și 6000 lei, în raport cu situația materială a soțului reclamant. În urma aplicării acestor dispoziții, numărul cererilor de divorț a scăzut în mod simtitor.
În practica de aplicare a procedurii de divorț instituită prin
s-a constatat ca sînt totuși unele situații, foarte grave, cînd nu se justifica menținerea procedurii prealabile cu termene de gindire îndelungată și nici obligația plății taxei de timbru în cuantumul prevăzut pentru cererile de divorț obișnuite.
Drept urmare, s-a adoptat alăturatul decret în baza căruia, în cazurile limitativ prevăzute de text, termenele de gindire nu mai sînt necesare, iar cererile de divorț sînt supuse unei taxe de timbru de numai 200 lei.
Aceste modificări privesc, bineînțeles, numai procedura prealabilă și taxa de timbru, astfel încît și în aceste cazuri, prevăzute de prezentul decret, instanțele urmează sa cerceteze cu toată atenția fondul cererilor de divorț, admitindu-le numai dacă vor ajunge la convingerea ca, în condițiile prevăzute de art. 38 din codul familiei, continuarea căsătoriei este vadit imposibila.
Pe de altă parte, pentru sprijinirea soților care, tinzind sa mențină căsătoria, vor sa introducă recurs împotriva hotărîrii de divorț, a fost introdusă o noua dispoziție în
art. III al Decretului nr. 779/1966 , în sensul că recursurile împotriva sentințelor prin care s-a pronunțat divorțul sînt scutite de taxa de timbru, atunci cînd prin recurs se cere menținerea căsătoriei.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
După articolul 613 din codul de procedura civilă se introduce articolul 613^1, care va avea următorul cuprins:
"Art. 613^1. - Dispozițiile art. 613 alin. 3 privitoare la termenele de gindire nu se aplică, președintele instanței fixind termen pentru judecarea cererii, în cazurile în care divorțul este cerut pentru motivul ca soțul pîrît:
a) suferă de alienatie mintală cronica sau de debilitate mintală cronica;
b) este declarat dispărut prin hotărîre judecătorească definitivă;
c) este plecat din țara de cel puțin 2 ani, parasindu-și familia;
d) a fost condamnat pentru tentativa sau complicitate la tentativa de omor împotriva soțului reclamant, instigare la omorul acestuia, nedenunțarea acestor fapte ori favorizarea acelora care le-au savirsit sau a fost condamnat pentru incest ori pentru relații sexuale cu persoane de același sex;
e) a fost condamnat la pedeapsa închisorii de cel puțin 3 ani sau a suferit mai multe condamnări la pedepse care totalizează cel puțin 3 ani, pentru infracțiuni contra securității statului ori contra păcii și omenirii, omor, pruncucidere, prostituție, furt, tilharie, înșelăciune, delapidare, infracțiuni de fals.
Dispozițiile alineatului precedent nu sînt aplicabile dacă prin hotărîre judecătorească definitivă, soțul reclamant a fost condamnat ca participant la săvîrșirea vreuneia din infracțiunile prevăzute la lit. e sau a fost obligat sa răspundă pentru foloasele ce a tras de pe urma vreuneia din aceste infracțiuni săvîrșite de soțul pîrît."
Articolul 2
Articolul III din
pentru modificarea unor dispoziții legale privitoare la divorț se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. III. - Taxa de timbru pentru cererea de divorț este de 3.000 pînă la 6.000 lei, ea stabilindu-se de președintele instanței în raport cu venitul net lunar al reclamantului.
În cazurile în care cererea de divorț se întemeiază pe motivele prevăzute în art. 613^1 din codul de procedura civilă, taxa de timbru este de 200 lei.
Recursul introdus împotriva sentinței de admitere a cererii de divorț este scutit de taxa de timbru, dacă prin recurs se cere menținerea căsătoriei.
În cazul împăcării soților sau al retragerii cererii de divorț în tot cursul judecații, precum și în cazul în care soțul care a obținut divorțul nu cere înscrierea mențiunii desfacerii căsătoriei în condițiile prevăzute de art. 39 din codul familiei, se va restitui jumătate din taxa de timbru la cererea celui care a plătit-o. Dreptul la restituire se stinge dacă nu a fost exercitat în termen de un an de la data cînd s-a născut acest drept.
Dispozițiile alineatului precedent nu sînt aplicabile în cazurile cînd taxa de timbru a fost plătită potrivit prevederilor alin. 2.
Soțul vinovat de desfacerea căsătoriei va fi obligat de instanța ca, pe lîngă taxa de timbru, sa restituie celuilalt soț și toate cheltuielile suportate de acesta din cauza procesului de divorț."
Articolul 3
Dispozițiile art. 613^1 din codul de procedura civilă, precum și cele ale art. III din Decretul nr. 779/1966 , astfel cum au fost modificate prin prezentul decret, se aplică și cererilor de divorț aflate, la intrarea sa în vigoare, în curs de judecată la prima instanța. În pricinile în care, pînă la aceeași dată, s-au fixat termenele prevăzute în alin. 3 din art. 613 din codul de procedura civilă, reclamantul va putea solicita președintelui instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 613^1 din același cod. Taxele de timbru plătite pînă la intrarea în vigoare a prezentului decret, ce depășesc cuantumul stabilit pentru cererile de divorț supuse prevederilor art. 613^1 din codul de procedura civilă, nu se restituie. ──────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.