Circulară nr. 21550/1996
în legătură cu modul de aplicare a Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, , în cazul persoanelor fizice nerezidente care desfășoară activitate în România
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 32/1991 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii
Are ca temei 1
- Legea nr. 32/1991 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Potrivit
art. 1 din Legea nr. 32/1991
privind impozitul pe salarii, republicată*), salariile în bani și în natura primite din străinătate de către persoanele care își desfășoară activitatea în România sunt impozabile în țara noastră, în conformitate cu prevederile acestei legi.
În ultima perioadă, datorită dezvoltării relațiilor economice internaționale ale tarii noastre cu alte state, se constată că tot mai multe persoane fizice nerezidente prestează diverse servicii la firme românești cu capital de stat, mixt sau privat, persoane care sunt retribuite de către firmele străine ai căror salariați sunt.
Prin contractele încheiate între firmele străine la care salariații respectivi își desfășoară activitatea în mod curent și firmele din România unde aceasta activitate se desfășoară pe o perioadă de timp limitată, definită prin contract, se prevede că drepturile salariale sunt plătite de către firmele ai căror angajați sunt, iar impozitul datorat pentru veniturile respective se va plati din proprie inițiativă în statul în care se desfășoară activitatea, respectiv în România.
În contextul celor prezentate, rezultă ca firmele din România, la care persoanele în cauza prestează un serviciu sau desfășoară o activitate salariata pentru o perioadă determinata de timp, nu le revine în mod direct sarcina de a retine și vărsa la buget impozitul pentru veniturile realizate în cazul persoanelor respective; în schimb aceste persoane au obligația de a depune declarații privind veniturile realizate la organele fiscale de la sediul firmei la care se desfășoară activitatea în mod temporar.
Firmele la care, pe baza contractelor încheiate, se desfășoară asemenea activități, răspund însă de încasarea impozitelor și taxelor datorate bugetului tarii noastre de către persoanele fizice nerezidente și au obligația sa informeze în acest sens organele fiscale teritoriale din subordinea Ministerului Finanțelor cu privire la prezenta acestora și la activitatea desfășurată în cadrul firmei, în urma cărora se obțin venituri de natura salariilor și a altor drepturi salariale.
În vederea realizării drepturilor cuvenite bugetului de stat sau local, după caz, direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, prin organele lor teritoriale din subordine, vor identifica aceste persoane și vor stabili drepturile cuvenite bugetului de stat.
În acest scop se au în vedere prevederile din convențiile de evitare a dublei impuneri, încheiate de Guvernul României cu guvernele altor state, în cazul în care sunt încheiate asemenea convenții cu statele ai căror rezidenți sunt persoanele în cauza, coroborate cu prevederile legislației interne a tarii noastre, respectiv
privind impozitul pe salarii, republicată.
La calcularea impozitului, în aceasta ipoteza, se vor avea în vedere dispozițiile articolului intitulat "Profesii dependente" din convențiile de evitare a dublei impuneri, respectiv principiul celor 183 de zile, potrivit căruia impozitul pe salariile primite din străinătate pentru activitatea desfășurată în România de persoanele străine se datorează din prima zi a sosirii acestora în țara noastră, când aceste persoane sunt prezente în România o perioadă care depășește 183 de zile în orice perioada de 12 luni, începând sau sfîrșind în anul calendaristic vizat.
În situația în care aceste persoane sunt prezente în România o perioadă mai mica de 183 de zile, impozitul pentru aceste salarii este datorat în țara de rezidență a acestor persoane.
Pentru persoanele străine care desfășoară activitate în România și care sunt plătite de firmele din străinătate, persoane care sunt rezidente ale unor state cu care România nu are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, impozitul pe salarii se calculează, de asemenea, potrivit prevederilor
Legii nr. 32/1991 , republicată, cu mențiunea ca în aceste cazuri nu se aplică principiul celor 183 de zile, deci impunerea se face din prima zi.
Persoanele străine care desfășoară activitate în țara noastră, de natura celei menționate mai sus, care nu au declarat veniturile realizate la organele fiscale în raza cărora își are sediul firma la care se desfășoară activitatea salariata, ori nu au achitat impozitele datorate statului român se sancționează pentru aceste fapte, potrivit legislației din domeniu ( Legea nr. 32/1991
privind impozitul pe salarii, Decretul nr. 153/1954, cu modificările ulterioare, privitor la impozitul pe veniturile populației,
Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare) și
pentru combaterea evaziunii fiscale.
În scopul încasării impozitului datorat statului român de aceste persoane, organele fiscale teritoriale vor lua în evidenta persoanele nerezidente respective care desfășoară asemenea activități pe teritoriul tarii noastre și vor stabili obligațiile către bugetul de stat sau local, după caz, pe baza veniturilor declarate sau a celor rezultate din contracte.
Impozitul stabilit pe baza venitului înscris în declarația întocmită de către beneficiarul sumelor respective și în conformitate cu legislația menționată se achită de către acesta la data și în condițiile prevăzute de legislația ce reglementează termenele de plată a impozitului în cauza.
De menționat ca impozitul stabilit potrivit legislației la care s-a făcut referire mai sus se achită în lei proveniți din schimb valutar, la cursul valutar de referința al Băncii Naționale a României, în vigoare la data plății.
Pentru aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri, beneficiarii veniturilor, rezidenți ai statelor contractante cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, vor primi, pe bază de cerere, de la organele fiscale din România, un document din care va rezultă impozitul plătit în țara noastră, care va fi dedus din impozitul datorat în statul de rezidență, evitindu-se în acest fel dubla impunere.
Documentul respectiv va cuprinde denumirea firmei la care beneficiarul venitului își desfășoară activitatea, venitul brut anual sau lunar realizat, venitul impozabil, precum și impozitul achitat bugetului de stat sau local, după caz.
Pentru eliberarea documentului referitor la impozitul plătit în România, persoanele care au realizat veniturile respective trebuie să facă dovada organelor fiscale din țara noastră cu documentul eliberat de autoritățile fiscale ale statului de rezidență din care să rezulte ca sunt rezidenți ai statului respectiv.
Direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și, respectiv, a municipiului București, precum și unitățile subordonate acestora, prin organele de specialitate, vor stabili la timp și în cuantumul legal impozitele și taxele datorate de persoanele fizice nerezidente cu activitate în România și vor lua măsuri pentru încasarea sumelor datorate bugetului de stat sau local, după caz, în contextul prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare.
Adresa Ministerului Finanțelor nr. 86.446 din 30 august 1996 își încetează aplicabilitatea.
----------------
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 12 august 1996.
p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Gheorghe Raicu, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.