Decizia nr. 354/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecătoriei Orăștie.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 282/2004, Judecătoria Orăștie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Lozneanu cu prilejul soluționării unei plângeri împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că textul de lege criticat, prevăzând că soluționarea plângerii se face pe baza actelor dosarului și a eventualelor înscrisuri noi prezentate, îngrădește dreptul de acces liber și plenar la justiție, precum și dreptul la apărare. Consideră că aceste dispoziții legale sunt contrare prevederilor art. 21 și 24 din Constituție, precum și celor ale art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Orăștie opinează în sensul că excepția ridicată nu este întemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate "nu contravin prevederilor Constituției României, care obligă statul român să îndeplinească obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, la interpretarea acestor tratate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, accesul liber la justiție al persoanelor, precum și dreptul la apărare.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatului Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, deoarece "Prin verificarea de către instanța de judecată a rezoluției sau ordonanței atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, se asigură multiple garanții procesuale, actul de justiție capătă un caracter obiectiv, iar hotărârea judecătorească este pronunțată doar de instanța de judecată". De asemenea, arată că, în cadrul judecării plângerii făcute, "instanța analizează legalitatea și temeinicia ordonanței sau a rezoluției procurorului" și, în consecință, este firesc ca instanța să se raporteze la lucrările și la materialul existent în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de către procuror și pe care se întemeiază soluția dată.

Guvernul consideră că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului la apărare ori accesului liber la justiție. Astfel, în opinia sa, plângerea prevăzută la art. 278^1 din Codul de procedură penală reprezintă o cale de atac în cadrul căreia instanța analizează legalitatea și temeinicia rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată față de conținutul dosarului de urmărire penală. Nici una dintre soluțiile pe care judecătorul le poate pronunța cu prilejul soluționării acestei plângeri nu aduce atingere dreptului de apărare. În acest sens arată că, în cazul trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, procurorul este obligat să se conformeze dispozițiilor date de instanță, în timp ce, în situația în care instanța desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecata în primă instanță se aplică în mod corespunzător, petentul având posibilitate să solicite administrarea oricărei probe. În concluzie, având în vedere obiectul plângerii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este necesar ca instanța să se raporteze la "lucrările și materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de procuror și pe care se întemeiază soluția.

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, ci "asigură tocmai accesul liber la justiție, în condițiile în care reglementează procedura de soluționare a plângerii în fața instanței de judecată împotriva acelor acte ale procurorului prin care s-a dispus clasarea, neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale". De asemenea, în opinia sa, art. 278^1 din Codul de procedură penală nu aduce atingere nici dreptului la apărare, atât timp cât părțile se bucură de toate garanțiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apărător în tot cursul procesului penal. În ceea ce privește susținerea autorului excepției referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală și dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție, raportate la art. 7 și 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât prevederile constituționale ale art. 20 alin. (1) se referă la concordanța dintre dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului și dispozițiile instrumentelor internaționale ratificate de România vizând aceeași materie, iar nu la concordanța cu dispozițiile legii interne.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Avocatului Poporului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, dispoziții ce au fost introduse prin

art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, în următoarea redactare: "Instanța, judecând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea următoarelor dispoziții constituționale:

- Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepției își întemeiază critica de neconstituționalitate și pe dispozițiile următoarelor reglementări internaționale:

Declarația Universală a Drepturilor Omului

- Art. 7: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.";

- Art. 8: "Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanțelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituție sau prin lege."

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

- Art. 14: "Toți oamenii sunt egali în fața tribunalelor și a curților de justiție. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinată în mod echitabil și public de către un tribunal competent, independent și imparțial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. [...]"

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

- Art. 6 alin. 1: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]"

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului.

În virtutea acestei competențe, legiuitorul a conceput art. 278^1 din Codul de procedură penală ca un răspuns la necesitatea garantării unei neîngrădite exercitări a dreptului de acces liber la justiție al oricărei persoane, pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime și a dreptului la apărare, prevăzute atât în Constituție, cât și în reglementările internaționale invocate de autorul excepției. Astfel, acest text de lege stabilește dreptul persoanei vătămate și al oricărei alte persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate de a face plângere împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror, la instanța judecătorească căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, și reglementează procedura de judecare și de soluționare a plângerii.

Conform principiului oficialității procesului penal, instanța judecătorească poate fi legal sesizată pentru judecarea unei infracțiuni, de regulă, numai prin rechizitoriul parchetului. Când procurorul refuză trimiterea în judecată, adoptând o soluție de clasare a cauzei, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulată împotriva soluției, persoana vătămată ori altă persoană lezată în interesele sale legitime se poate adresa cu plângere justiției. În cadrul judecării unei asemenea plângeri, instanța judecătorească competentă urmează să examineze legalitatea și temeinicia soluției atacate. Așa fiind, este evident că o asemenea examinare se poate face numai pe baza lucrărilor și a materialului dosarului cauzei, pe care s-a întemeiat și soluția dată de procuror, precum și pe baza eventualelor înscrisuri noi prezentate. Instanța, nefiind sesizată pentru judecarea cauzei în fond, nu poate administra noi probe.

Judecând plângerea, instanța poate pronunța una dintre cele trei soluții prevăzute de art. 278^1 alin. 8:

a) respinge plângerea, prin sentință, menținând soluția dată de procuror, când constată că aceasta este legală și temeinică;

b) admite plângerea, prin sentință, desființează soluția atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, care urmează să completeze urmărirea penală înainte de soluționarea finală a acesteia;

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează soluția atacată și, considerându-se legal sesizată prin plângere, întrucât la dosar sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, reține aceasta spre judecare. În acest caz se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile procedurale privind judecarea în primă instanță și căile de atac.

De asemenea, Curtea apreciază că posibilitatea pe care art. 278^1 alin. 10 o dă celui interesat de a ataca cu recurs sentința prin care s-a respins ori s-a admis plângerea reprezintă o garanție în plus pentru liberul acces la justiție și dreptul la apărare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecătoriei Orăștie.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2004.