Ordin · Ministerul Industriei și Comerțului în Conformitate cu Prevederile Ordinului Nr. 90/23.12.1996 Privind Regimul de Export și Import al Mărfurilor în Anul 1997, Anexa 2, Pct. A), Ultimul Alineat, Ministrul Industriei și Comerțului Emite Următorul Ordin:

Ordinul nr. 3/1997

pentru punerea în aplicare și gestionarea contingentului de export 250.000 tone de fier vechi, instituit prin O.M.I.C. 90/1996

prezumat în vigoare

Data actului
16 ianuarie 1997
Emitent
Ministerul Industriei și Comerțului în Conformitate cu Prevederile Ordinului Nr. 90/23.12.1996 Privind Regimul de Export și Import al Mărfurilor în Anul 1997, Anexa 2, Pct. A), Ultimul Alineat, Ministrul Industriei și Comerțului Emite Următorul Ordin:
Citat de
43 de acte
Citează
1 act
Structură
5 articole, 2 anexe · 9.090 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Pus în aplicare prin 3

  • Decretul nr. 557/2000 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale unor persoane din subordinea Ministerului Fina…
  • Decretul nr. 527/2000 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale unor persoane din subordinea Ministerului Just…
  • Decretul nr. 561/2000 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Apelo…

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • HG nr. 449/1992 10 august 1992 privind instituirea garanției bancare de bună execuție a licențelor de export la produse s…

Articolul 1

Cererile pentru licenta de export se primesc la registratura Ministerului Industriei și Comerțului, str. Apolodor nr. 17, parter, începând cu data de 20 ianuarie 1997. Pentru poziția tarifara ex. 7204.49.10, cererile de export vor fi avizate în prealabil de Ministerul Transporturilor.

La cererea pentru licenta de export vor fi anexate obligatoriu următoarele documente:

* în copie:

- autorizația pentru atestarea dreptului de a desfășura activități în domeniul reciclarii deșeurilor refolosibile conform

Ordonanței nr. 33/1995 , a societății exportatoare, în cazul în care fierul vechi provine din colectari proprii; în situația în care marfa exportata este cumpărată de către exportator de la agenții economici colectori, se va prezenta autorizația conform

Ordonanței nr. 33/1995

pentru societatea colectoare;

- documentul sau documentele doveditoare din care să rezulte ca în anul 1996 agentul economic furnizor a livrat către consumatorii interni cel puțin cantitatea echivalenta celei din cererea pentru licenta de export, în cazul cererilor pentru licenta de export fier vechi balotat;

* în original:

- scrisoare de prezentare a stadiului realizării exportului, în cazul agenților economici deținători de licență de export în cadrul contingentului pe anul 1996.

Articolul 2

Analiza cererilor de licență și eliberarea licențelor de export se vor face în conformitate cu normele prevăzute în Anexa nr. 1 la prezentul Ordin.

Articolul 3

Deblocarea garanțiilor de buna execuție a licențelor de export, instituite în baza H.G. 449/1992, depuse de agenții economici la Ministerul Comerțului, se face în conformitate cu normele prevăzute în Anexa nr.2 la prezentul Ordin.

Articolul 4

Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul Ordin.

Articolul 5

Prezentul Ordin se difuzează la Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vamilor și Ministerul Transporturilor și se aduce la cunoștința agenților economici prin mijloacele mass-media și afișare la sediul Ministerului Industriei și Comerțului.

MINISTRU DE STAT,
MINISTRUL INDUSTRIEI ȘI COMERȚULUI,
CALIN POPESCU TARICEANU

Anexa 1 NORME

privind criteriile de analiza și condițiile de eliberare a licențelor de export fier vechi

1. Criteriile de analiza a cererilor pentru licenta de export fier vechi sunt următoarele:

a) gradul de valorificare a mărfii la export, pe fiecare poziție tarifara în parte;

b) condiții de plată asiguratorii (plata în avans, acreditiv irevocabil).

Un agent economic poate primi inițial o cota de export astfel:

- minimum 2 mii tone și maximum 5 mii tone pentru exportul de fier vechi sub forma de baloturi;

- minimum 2 mii tone și maximum 25 mii tone pentru exportul de fier vechi provenit din dezmembrari nave, utilaje navale, locomotive și vagoane.

2. Licentele de export se eliberează agenților economici numai după depunerea de către aceștia, la Direcția de Licențe Export-Import, a următoarelor documente:

a) scrisoare de garanție bancară de buna execuție a licenței de export, reprezentând 2% din valoarea în lei a mărfii licentiate la export;

b) confirmarea oficială a băncii comerciale, prin care aceasta atesta încasarea în avans a contravalorii mărfii sau deschiderea acreditivului irevocabil pentru plata contravalorii mărfii, aferentă cantității alocate la export.

Garanțiile bancare de buna execuție a licențelor de export, emise de băncile comerciale în conformitate cu prevederile H.G. 449/1992, trebuie să fie prezentate pe hârtie cu antetul sau sigla emitentului, sa cuprindă adresa completa, numerele de telefon și fax, numărul și data emiterii, valoarea în lei, în cifre și litere, numele și prenumele semnatarilor în clar, funcția acestora, precum și ștampila băncii emitente.

Termenul de valabilitate a garanțiilor bancare va fi data de 15 noiembrie 1997 pentru livrări în tari din Europa și Orientul Mijlociu și data de 15 decembrie 1997 pentru livrări în tari din alte zone, pentru licentele cu termen de valabilitate 31 august 1997 și data de 15 martie 1998 pentru livrări în tari din Europa și Orientul Mijlociu și data de 15 aprilie 1998 pentru livrări în tari din alte zone, pentru licentele cu termen de valabilitate 31 decembrie 1997.

Confirmările bancare privind modalitatea de plată vor fi date prin scrisori purtând antetul sau sigla băncii, adresa completa, numărul de telefon și fax ale acesteia, numele și prenumele în clar ale semnatarilor, funcția acestora, numărul și data înregistrării la emitent, cantitățile și valorile în cifre și litere, ștampila băncii.

3. Termenul de valabilitate a licențelor va fi 31 august 1997 pentru licentele eliberate până la data de 30 aprilie a.c. și 31 decembrie 1997 pentru licentele eliberate începând cu data de 1 mai 1997.

4. Agenții economici deținători de licențe de export, care din diferite motive, nu pot realiza, parțial sau integral, exportul, sunt obligați să prezinte la Ministerul Comerțului, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a licențelor, cererea de diminuare, respectiv anulare, a acestora.

5. Direcția de Licențe de Export-Import poate aproba, la solicitarea justificată, în scris, a agenților economici, următoarele modificări ale licențelor:

- condiția de livrare;

- partener extern;

- țara cumparatoare;

- țara de destinație;

- țara plătitoare.

6. Licentele de export pot fi utilizate numai de către titularii acestora, nefiind transmisibile.

Anexa 2 NORME

privind deblocarea garanțiilor bancare de buna execuție a licențelor de export, instituite conform

Hotărârii Guvernului nr. 449/1992

I. Garanțiile bancare de buna execuție a licențelor de export, depuse de agenții economici la Direcția de Licențe Export-Import în vederea eliberării licențelor, pot fi deblocate, la solicitarea în scris a acestora, numai în următoarele cazuri:

1. Realizarea a cel puțin 90% din cantitatea aprobată la export, la prețul de licență și încasarea, în termenul corespunzător condiției de plată înscrisă în licenta, a contravalorii mărfii exportate.

Solicitarea de deblocare va fi însoțită de fotocopii lizibile ale următoarelor documente:

- licenta de export, exemplarul pentru vama, fața-verso;

- declarația vamală;

- declarația de încasare valutară, vizata de vama;

precum și de confirmarea oficială a băncii comerciale privind încasarea contravalorii mărfii exportate în baza documentelor enumerate mai sus.

Confirmarea băncii privind încasarea contravalorii mărfii exportate va fi data prin scrisoare, purtând antetul sau sigla băncii, adresa completa, numărul de telefon și fax ale acesteia, numele și prenumele în clar ale semnatarilor, funcția acestora, numărul și data înregistrării la emitent, cantitățile și valorile în cifre și litere și ștampila băncii.

Toate documentele justificative menționate anterior trebuie să se refere în mod explicit la numărul licenței în baza căreia a fost realizat exportul.

2. Apariția unor situații de forta majoră, care au pus agentul economic în imposibilitatea de a realiza, parțial sau total, exportul, independent de voința sa.

În aceasta situație, vor fi admise numai acele solicitări în care atestarea cazului de forta majoră, de către Camera de Comerț și Industrie a României sau de către camerele de comerț și industrie teritoriale, a fost facuta în maximum 15 zile de la producerea evenimentului, iar ele au fost prezentate la Ministerul Industriei și Comerțului în maximum 7 zile de la data atestării.

3. Liberalizarea, de către autoritatea competentă, a exportului mărfii pentru care s-a acordat licenta, dacă aceasta a survenit în perioada de valabilitate a acesteia.

4. Solicitarea, de către titular, a diminuării sau anulării licenței cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a acesteia.

În cazul diminuării unei licențe, deblocarea se face numai pentru valoarea rămasă disponibilă după recalcularea, la zi, a valorii garanției pentru cantitatea care rămâne licentiata, care va reprezenta noua valoare a acestei garanții.

II. În cazul în care agenții economici nu prezintă la Ministerul Industriei și Comerțului documentele aferente în vederea deblocarii, potrivit prevederilor de la punctul I, în timp util, dar nu cu mai puțin de 15 zile înainte de data expirării valabilității garanției bancare, exportul se considera nerealizat și, în consecința, Ministerul Industriei și Comerțului, prin Direcția de Licențe Export-Import, va dispune executarea garanției bancare aferente.

---------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.