Norme · Ministerul Transporturilor Nr. 147/tb/15 Ianuarie 1997 Ministerul Finanțelor Nr. 2.445/23 Ianuarie 1997

Normele nr. 2445/1997

privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice

prezumat în vigoare

Data actului
15 ianuarie 1997
Emitent
Ministerul Transporturilor Nr. 147/tb/15 Ianuarie 1997 Ministerul Finanțelor Nr. 2.445/23 Ianuarie 1997
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 15 din 3 februarie 1997
Citează
4 acte
Structură
0 articole, 11 anexe · 52.011 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 13/1994 17 martie 1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea dru…

Are ca temei 1

  • Legea nr. 13/1994 17 martie 1994 privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea dru…

Capitolul 1 Dispoziții generale

1. Potrivit prevederilor

Legii nr. 118/1996

privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice, veniturile Fondului special al drumurilor publice se constituie după cum urmează:

A) Prin aplicarea unei cote de 25% asupra:

a) prețului cu ridicată, exclusiv accizele, pentru carburanții auto livrați la intern de producători;

b) valorii în vama, stabilită potrivit legii, pentru carburanții auto importați.

B) Prin aplicarea unei cote de 10% asupra:

a) prețului cu ridicată, exclusiv accizele, pentru autovehiculele și remorcile livrate de producătorii din țara și destinate vinzarii pe piața interna, cu excepția tractoarelor și mașinilor agricole, pentru care se va aplica o cota de 5% începând cu data de 1 ianuarie 1998;

b) valorii în vama a autovehiculelor și remorcilor importate.

În baza prevederilor

art. 5 din Legea nr. 118/1996 , persoanele fizice și persoanele juridice, care au obligația calculării și varsarii sumelor pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice, vor organiza evidenta livrării carburantilor astfel încât să poată stabili și verifica valoarea și cantitatea carburantilor auto livrați la intern sau importați.

Organizarea evidentei menționate se va face în baza comenzilor emise pe propria răspundere de către beneficiari, distinct pentru carburanții auto.

Producătorii interni și/sau importatorii de autovehicule și remorci auto vor organiza, pe propria răspundere, evidenta livrării acestora astfel încât să poată stabili numărul și valoarea celor livrate pe piața interna.

2. Fondul special al drumurilor publice se repartizează astfel:

a) 65% pentru drumurile naționale;

b) 35% pentru drumurile județene și comunale.

3. Din încasările la Fondul special al drumurilor publice se pot efectua cheltuielile menționate în anexa nr. 1.

4. Obiectivele și lucrările finanțate din Fondul special al drumurilor publice se aproba prin programe anuale care stau la baza elaborării bugetului acestui fond.

Programele anuale pentru drumurile naționale se elaborează și se fundamentează de către Administrația Naționala a Drumurilor din România.

Programele anuale pentru drumurile din administrarea consiliilor județene și locale se întocmesc de Administrația Naționala a Drumurilor din România, pe baza propunerilor primite de la consiliile județene.

Propunerile consiliilor locale se vor transmite la Administrația Naționala a Drumurilor din România prin consiliile județene.

Programele anuale cu repartizarea pe trimestre a bugetului Fondului special al drumurilor publice se avizează de Consiliul de administrație al Administrației Naționale a Drumurilor din România, de direcțiile de specialitate din Ministerul Transporturilor care au în coordonare activitatea de infrastructura în domeniul drumurilor și, respectiv, de investiții și sunt supuse aprobării ministrului transporturilor.

Bugetul Fondului special al drumurilor publice se elaborează și se fundamentează la termenele prevăzute prin

Legea nr. 72/1996

privind finanțele publice, pentru fundamentarea bugetului de stat. Bugetul Fondului special al drumurilor publice se elaborează și se fundamentează de către Administrația Naționala a Drumurilor din România, se avizează de către Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor, Guvernul României și se aproba de către Parlamentul României ca anexa la legea anuală a bugetului de stat (conform modelului prezentat în anexa nr. 2).

Repartizarea pe trimestre a bugetului Fondului special al drumurilor publice se aproba de către Ministerul Transporturilor, la propunerea Administrației Naționale a Drumurilor din România.

Criteriile în baza cărora se elaborează și se fundamentează programele anuale și, respectiv, se aloca sumele anuale din Fondul special al drumurilor publice sunt prezentate în anexa nr. 3.

În cazuri bine justificate, pe parcursul execuției anuale, dar nu mai tirziu de 31 octombrie, Ministerul Transporturilor, la propunerea Administrației Naționale a Drumurilor din România, poate aproba modificări ale repartizării sumelor pe obiective, pe lucrări și pe trimestre, cu condiția încadrării în bugetul anual aprobat.

Capitolul 2 Încasarea veniturilor Fondului special al drumurilor publice

5. Obligația calculării și varsarii sumelor care constituie sursele Fondului special al drumurilor publice revine producătorilor și importatorilor, persoane fizice și persoane juridice, române sau străine, indiferent de forma de organizare, de titularul dreptului de proprietate și de deținătorii produsului importat.

Prevederile alineatului de mai sus se aplică persoanelor fizice și persoanelor juridice străine în măsura în care, prin tratate internaționale la care România este parte, nu se stabilește altfel.

6. Sumele datorate se stabilesc:

a) la data livrării de către producător;

b) la data efectuării formalităților de vamuire pentru produsele din import.

Sumele calculate și datorate de persoanele fizice și persoanele juridice care se încadrează în prevederile lit. a) se vărsa până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost stabilite.

Sumele calculate și datorate de persoanele fizice și juridice care se încadrează în prevederile lit. b) se vărsa la data efectuării formalităților vamale. Organele teritoriale vamale au obligația de a verifica plata sumelor datorate pentru Fondul special al drumurilor publice. Eliberarea din vama a autovehiculelor și remorcilor importate se va face numai după prezentarea documentului care atesta plata sumelor datorate pentru Fondul special al drumurilor publice. Același regim de calcul, plata și verificare se aplică și pentru carburanții auto importați.

Vărsarea sumelor calculate și datorate se face în contul Fondului special al drumurilor publice cu simbolul 644510123 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice", deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București, pe seama Ministerului Transporturilor. Din acest cont se vor incasa veniturile și se vor efectua plățile.

Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București transmite extrasele de cont și documentele justificative Ministerului Transporturilor, pentru înregistrarea în contabilitatea proprie. Pe baza sumelor colectate în contul Fondului special al drumurilor publice, Ministerul Transporturilor stabilește, trimestrial, sumele posibil de acordat pe destinatiile prevăzute de lege.

7. Pentru neplata în termen a sumelor datorate de producătorii și importatorii de carburanți auto, autovehicule și remorci, persoane fizice și persoane juridice, se aplică o majorare pentru fiecare zi de întârziere conform legislației fiscale în vigoare la data scadentei plății. Sumele aferente majorărilor de întârziere se virează în contul Fondului special al drumurilor publice cu simbolul 644510123 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice", deschis pe seama Ministerului Transporturilor la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București.

8. Controlul asupra calculului sumelor datorate, al respectării termenului de plată și aplicarea penalizărilor de întârziere se realizează, trimestrial sau ori de cîte ori este necesar, de către Administrația Naționala a Drumurilor din România și prin organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor constituite în mod distinct pentru aceasta activitate. Rezultatele controalelor efectuate și propunerile aferente se prezintă spre aprobare ministrului transporturilor.

Capitolul 3 Utilizarea sumelor pentru finanțarea cheltuielilor aprobate din Fondul special al drumurilor publice

9. Transferarea sumelor colectate în Fondul special al drumurilor publice se face către Administrația Naționala a Drumurilor din România, pentru finanțarea cheltuielilor, după următoarea procedura:

a) Unitățile teritoriale ale Administrației Naționale a Drumurilor din România și, respectiv, consiliile județene și locale transmit, trimestrial, Administrației Naționale a Drumurilor din România, până la data de 20 a ultimei luni a fiecărui trimestru, cereri justificative pentru cheltuielile curente și de capital necesare trimestrului următor, conform modelului prezentat în anexele nr. 3a) și 3b). Cererile pentru consiliile locale vor fi transmise prin consiliile județene.

b) Administrația Naționala a Drumurilor din România prezintă ministrului transporturilor, trimestrial, până la data de 30 sau 31 a ultimei luni din fiecare trimestru, cererile justificative pentru necesarul de cheltuieli ce urmează a se efectua în trimestrul următor, conform modelului prezentat în anexele nr. 4a), 4b) și 4c). Datele se fundamentează cu încadrarea în prevederile programelor aprobate și în limita disponibilităților colectate în contul Fondului special al drumurilor publice existente la data de 25 a ultimei luni a fiecărui trimestru. Cererile vor fi prezentate ministrului transporturilor numai după obținerea avizului secretarului de stat, direcțiilor de specialitate care au în coordonare activitatea Administrației Naționale a Drumurilor din România și, respectiv, a direcției de investiții.

c) Trimestrial, cu sumele primite în plus față de cheltuielile prezentate prin deconturile justificative întocmite de Administrația Naționala a Drumurilor din România și consiliile județene și locale, aceștia își vor diminua sumele rezultate din cererile justificative, întocmite pentru trimestrul următor.

10. După verificarea și aprobarea cererilor justificative, Ministerul Transporturilor virează, până la data de 5 a primei luni din trimestru, sumele fundamentate conform pct. 9 de mai sus. Viramentele se efectuează în contul Administrației Naționale a Drumurilor din România, cont 64.45.... "Disponibil din cota de 65% repartizata din Fondul special al drumurilor publice", deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București. Pentru sumele cuvenite consiliilor județene și locale, viramentele se efectuează în contul Administrației Naționale a Drumurilor din România, cod 64.45 "Disponibil din cota de 35% repartizata din Fondul special al drumurilor publice", deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București. Situația repartizării pe subunitatile Administrației Naționale a Drumurilor din România și, respectiv, consiliile județene și locale, asa cum a fost aprobată de ministrul transporturilor, se transmite Administrației Naționale a Drumurilor din România.

La solicitarea Administrației Naționale a Drumurilor din România, trezoreriile din teritoriu vor deschide pe seama direcțiilor regionale de drumuri și poduri din cadrul Administrației Naționale a Drumurilor din România conturi distincte cu simbolul 50.25.... "Disponibil din cota repartizata din Fondul special al drumurilor publice".

La solicitarea consiliilor județene și locale, trezoreriile teritoriale ale statului vor deschide pe seama acestora conturi distincte cu simbolul 50.25.... "Disponibil din cota repartizata din Fondul special al drumurilor publice".

Pentru municipiul București și pentru județele unde nu funcționează trezorerii ale statului se deschid următoarele conturi la Banca Comercială Română - S.A.:

* 65.25 "Disponibil din sume repartizate din Fondul special al drumurilor publice" pe seama Primăriei Municipiului București;

* 64.21 "Disponibil din sume repartizate din Fondul special al drumurilor publice" deschis pe seama Direcției de drumuri și poduri din cadrul Administrației Naționale a Drumurilor din România.

11. Administrația Naționala a Drumurilor din România, în baza viramentelor și anexelor transmise de Ministerul Transporturilor, efectuează alimentarea conturilor menționate mai sus, deschise la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului sau ale Băncii Comerciale Române - S.A., după caz, pe seama unităților de administrare a drumurilor publice naționale sau a consiliilor județene și locale, după caz.

12. Răspunderea pentru modul de utilizare a sumelor din Fondul special al drumurilor publice revine Administrației Naționale a Drumurilor din România și unităților din subordinea sa, pentru sumele aferente drumurilor naționale din administrare, și, respectiv, consiliilor județene și locale, pentru drumurile din administrarea acestora.

13. Fondurile rămase disponibile la sfârșitul anului în conturile deschise la trezoreriile statului și, respectiv, la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București, pe seama Administrației Naționale a Drumurilor din România, a unităților teritoriale de drumuri ale Administrației Naționale a Drumurilor din România și a consiliilor județene și locale, se virează la Ministerul Transporturilor în contul 644510123 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice" deschis la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București, fără a solicita acceptul titularului de cont.

Capitolul 4 Raportarea utilizării sumelor din Fondul special al drumurilor publice

14. Soldul fondului special al drumurilor publice, constituit potrivit

Legii nr. 13/1994 , rămas neutilizat la 31 decembrie 1996, se va utiliza de către Ministerul Transporturilor în anul 1997 pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute să se efectueze în 1997 din Fondul special al drumurilor publice, constituit potrivit prevederilor

Legii nr. 118/1996 . Soldul existent în contul 6429406900006 "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice", deschis pe seama Ministerului Transporturilor la centrala Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., se va vira în contul 644510123 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice" deschis la Banca Comercială Română - S.A., Sucursala municipiului București, pe seama Ministerului Transporturilor.

Sumele datorate din aplicarea cotei de 5%, în baza prevederilor

Legii nr. 13/1994 , și încasate după 1 ianuarie 1997, sunt și rămân valabil încasate, iar agenții economici care nu au plătit aceste sume sunt obligați sa o facă, potrivit acestei legi. Aceste sume vor fi utilizate de Ministerul Transporturilor pentru constituirea Fondului special al drumurilor publice și vor fi repartizate conform destinațiilor prevăzute în

Legea nr. 118/1996 . Virarea acestor sume se va efectua după 1 ianuarie 1997 în contul 644510123 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice" deschis pe seama Ministerului Transporturilor la Banca Comercială Română - S.A. - Sucursala municipiului București.

15. Lunar, până la data de 15, unitățile teritoriale ale Administrației Naționale a Drumurilor din România, precum și consiliile județene și locale (pentru drumurile din administrare) vor depune la Administrația Naționala a Drumurilor din România decontul justificativ privind utilizarea sumelor, până la sfârșitul lunii anterioare, din Fondul special al drumurilor publice.

16. Lunar, până la data de 17, Administrația Naționala a Drumurilor din România va depune, la Ministerul Transporturilor, decontul justificativ privind utilizarea sumelor primite din Fondul special al drumurilor publice, atât de către Administrația Naționala a Drumurilor din România (pentru drumurile naționale), cît și de consiliile județene și locale (pentru drumurile din administrare). Anexat se va prezenta o copie de pe deconturile justificative primite de la unitățile teritoriale ale Administrației Naționale a Drumurilor din România și, respectiv, de la consiliile județene și locale.

Deconturile justificative se vor întocmi conform modelului prezentat în anexele nr. 5a) și 5b).

Înregistrarea pe cheltuielile Ministerului Transporturilor a sumelor utilizate din Fondul special al drumurilor publice se face în baza decontului justificativ prezentat de Administrația Naționala a Drumurilor din România, avizat de direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, de secretarul de stat care coordonează activitatea Administrației Naționale a Drumurilor din România și aprobat de ministrul transporturilor.

17. Ministerul Transporturilor va raporta, lunar, până la data de 18, Ministerului Finanțelor contul de execuție privind Fondul special al drumurilor publice pentru Administrația Naționala a Drumurilor din România și consiliile județene și locale pe formularul prezentat în anexa nr. 15b) de la raportarile statistice, pe structura prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice.

Capitolul 5 Contabilitatea execuției Fondului special al drumurilor publice

18. La nivelul Ministerului Transporturilor

a) Conturi contabile utilizate

Ministerul Transporturilor asigura contabilitatea veniturilor încasate și a cheltuielilor efectuate cu ajutorul conturilor:

148 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice";

220 "Debitori" (analitic "Debitori din Fondul special al drumurilor publice");

348 "Fondul special al drumurilor publice";

448 "Cheltuieli din Fondul special al drumurilor publice".

b) Înregistrări contabile

* primirea sumelor virate de agenții economici la Fondul special al drumurilor publice

148 = 348

* virarea sumelor către Administrația Naționala a Drumurilor din România în vederea efectuării cheltuielilor prevăzute de lege

220 = 148

* la prezentarea deconturilor justificative de cheltuieli

448 = 220

* la sfârșitul anului, închiderea contului de cheltuieli

348 = 448

Evidenta analitica a încasărilor și a cheltuielilor efective în cadrul conturilor de disponibil și cheltuieli se organizează distinct, pe subdiviziunile clasificației veniturilor și cheltuielilor Fondului special al drumurilor publice, aprobate prin

Ordinul ministrului de stat, ministrul finanțelor, nr. 1.394/1995 , cu completările ulterioare.

19. La nivelul consiliilor județene și locale

Consiliile județene și locale înregistrează încasările, plățile și disponibilitățile privind Fondul special al drumurilor publice cu ajutorul conturilor:

119 "Disponibil din fonduri cu destinație specială" (analitic "Disponibil din sume primite din Fondul special al drumurilor publice" cont 119.36);

337 "Fondul cu destinație specială" (analitic "Sume primite din Fondul special al drumurilor publice" cont 337.36) pentru cota acordată conform prevederilor legale;

421 "Cheltuieli din fondul cu destinație specială" (analitic "Cheltuieli din sumele primite din Fondul special al drumurilor publice" cont 421.36).

Conținutul și funcționarea conturilor de mai sus sunt prevăzute în Planul de conturi și în instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobat prin

Ordinul nr. 324/1984

al ministrului finanțelor, cu modificările ulterioare.

Evidenta analitica a plăților de casa și a cheltuielilor efective în cadrul conturilor de disponibil și cheltuieli se organizează distinct pe subdiviziunile clasificației veniturilor și cheltuielilor Fondului special al drumurilor publice, aprobate prin

Ordinul nr. 1.394/1995

al ministrului de stat, ministrul finanțelor.

Sumele cheltuite din Fondul special al drumurilor publice se raportează trimestrial de către consiliile județene și locale pe formularul "Disponibil din fonduri cu destinație specială", prezentat în anexa nr. 15, și pe formularul prezentat în anexa nr. 15b), din formularele statistice, pe structura formularului prevăzută în anexa nr. 6, o dată cu darea de seama contabila privind execuția bugetului, la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București. Un exemplar din contul de execuție se transmite Administrației Naționale a Drumurilor din România până la data de 20 a lunii următoare încheierii fiecărui trimestru.

20. La nivelul Administrației Naționale a Drumurilor din România

a) Utilizarea și gestionarea fondurilor primite de Administrația Naționala a Drumurilor din România va fi reflectată în contabilitatea proprie, potrivit metodologiei stabilite pentru agenții economici.

b) Administrația Naționala a Drumurilor din România și unitățile sale teritoriale de administrare a drumurilor naționale evidențiază sumele primite și folosirea acestora prin conturile contabile:

118 "Alte fonduri";

462 "Creditori diversi";

481 "Decontări între unitate și subunitati";

5121 "Conturi la bănci în lei" (analitic distinct);

708 "Venituri din activități diverse" (analitic distinct).

Pentru execuția în antrepriza:

121 "Profit și pierdere";

212 "Mijloace fixe";

231 "Imobilizari corporale în curs";

300 "Materii prime";

301 "Materiale consumabile";

404 "Furnizori de imobilizari";

421 "Personal - remunerații datorate";

611 "Cheltuieli de întreținere și reparații";

614 "Cheltuieli cu studiile și cercetările";

628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți".

Pentru execuția în regie:

* Se utilizează conturile din grupele de cheltuieli 60, 61, 62, 64 și 68.

La nivelul Administrației Naționale a Drumurilor din România:

a) Primirea sumelor de la Ministerul Transporturilor

5121 = %

481 - cota de 65% cuvenită Administrației Naționale a Drumurilor din România;

462 - cota de 35% cuvenită consiliilor județene și locale.

b) Virarea sumelor de către Administrația Naționala a Drumurilor din România:

- la direcțiile regionale de drumuri și poduri

481 = 5121

- la consiliile județene și locale

462 = 5121

21. Agenții economici producători și importatori care datorează sumele prevăzute în

Legea nr. 118/1996

înregistrează sumele destinate Fondului special al drumurilor publice în creditul contului 447 "Fonduri speciale-taxe și vărsăminte asimilate", analitic "Sume datorate Fondului special al drumurilor publice" prin debitul contului 635 "Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate", analitic distinct.

Urmărirea modului de vărsare de către agenții economici a sumelor datorate la Fondul special al drumurilor publice se realizează trimestrial, pe baza datelor din formularul "Rezultatele financiare și obligațiile fiscale", cod 01, la capitolul "Date informative", referitoare la:

* veniturile la care se datorează cota de contribuție pentru Fondul special al drumurilor publice, potrivit

Legii nr. 118/1996 ;

* sumele calculate și datorate;

* vărsămintele efectuate până la finele perioadei de raportare.

22. Sumele necheltuite din Fondul special al drumurilor publice se reportează cu aceeași destinație în anul următor.

23. Recepția obiectivelor și lucrărilor, executate în regie sau cu terți, se face în conformitate cu reglementările specifice în vigoare.

24. Controlul operațiunilor de constituire și utilizare a Fondului special al drumurilor publice revine organelor de specialitate ale Administrației Naționale a Drumurilor din România și Ministerului Transporturilor.

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

O dată cu intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice se abroga

Instrucțiunile nr. 2.056/AN/12.242/1995

cu privire la modul de încasare a veniturilor și de alocare a sumelor pentru finanțarea cheltuielilor aprobate prin bugetul Fondului special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice, de evidențiere și de raportare a acestui fond, emise de Ministerul Transporturilor și de Ministerul Finanțelor, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 9 iunie 1995.

Prezentele norme metodologice se publică în Monitorul Oficial al României, prin grija Administrației Naționale a Drumurilor din România.

Ministrul transporturilor,

Traian Basescu

Ministru de stat, ministrul finanțelor,

Mircea Ciumara

Anexa 1 LISTA

cu obiectivele și lucrările finanțate din Fondul special al drumurilor publice

I. Cheltuieli curente

A) ADMINISTRAREA REȚELEI DE DRUMURI NAȚIONALE, JUDEȚENE ȘI COMUNALE

* cadastru rutier

* banca de date privind siguranța circulației rutiere

* studii de trafic și recensaminte de circulație

* banca de date tehnice rutiere

* studii și prognoze pentru dezvoltarea și sistematizarea rețelei de drumuri

* studii și experimentari privind siguranța circulației

* studii și experimentari pentru realizarea de imbracaminti rutiere cu caracteristici superioare

* cercetări în domeniul rutier

* investigații, cercetări și testări poduri

* elaborare de studii de dezvoltare unitară a rețelei de drumuri publice

* studii și proiecte privind construcțiile de autostrăzi și drumuri expres

* alte studii și cercetări pentru îndeplinirea obiectului de activitate.

B) ÎNTREȚINERE DE DRUMURI ȘI PODURI ȘI CLĂDIRI AFERENTE ACTIVITĂȚII

* pietruiri de drumuri de pământ

* sporirea capacității portante și de circulație prin adaugare de material pietros la drumuri pietruite

* tratamente bituminoase

* straturi bituminoase foarte subtiri

* covoare bituminoase

* corectii de torenți de volum mic

* lucrări de siguranță a circulației rutiere: indicatoare, marcaje orizontale, stâlpi de dirijare, plăcuțe reflectorizante pentru parapete și stâlpi de dirijare, console și portale pentru table indicatoare

* eliminare de puncte periculoase, amenajări de intersectii

* parapete elastice din zidărie sau beton

* locuri de parcare

* întreținere de poduri, podețe și tuneluri

* protecție de maluri și regularizări de albii

* proiectarea lucrărilor de la lit. B)

* întreținere de clădiri, ateliere pentru întreținere, depozite de materiale antiderapante și clădiri aferente.

C) REPARAȚII DE DRUMURI ȘI PODURI, CLĂDIRI, UTILAJE ȘI MIJLOACE DE TRANSPORT

* consolidare de terasamente și versanți

* scoaterea sectoarelor de drumuri de sub inundații

* amenajare banda a III-a pentru trafic greu

* imbracaminti asfaltice ușoare

* ranforsari de sisteme rutiere cu lianti bituminosi sau hidraulici

* cai de acces la instalații de verificare a tonajului ce depășește sarcina normală pentru mijloace de transport rutier

* benzi suplimentare de circulație

* ziduri de sprijin, drenuri, apărări de maluri și corectii de torenți

* utilaje, mijloace de transport și amenajări de depozite materiale antiderapante

* refacere de poduri, podețe și tuneluri, inclusiv definitivari podețe și poduri până la 40 m lungime

* amenajare de locuri de parcare, inclusiv dotarea necesară

* proiectarea lucrărilor de la lit. C)

* reparații ateliere pentru întreținere de utilaje, baze de deszapezire.

II. Cheltuieli de capital

* consolidări de drumuri și poduri

* reabilitări de drumuri și poduri

* variante ocolitoare, largiri de drumuri și poduri

* construcții, reconstructii de poduri și pasaje

* modernizare de drumuri

* sporiri de capacitate de circulație

* amenajare de noduri rutiere

* construcții de drumuri, autostrăzi, drumuri expres

* achiziții de terenuri

* construcții de baze de deszapezire, clădiri, ateliere pentru întreținere și reparații de utilaje și mijloace de transport

* modernizări de utilaje și instalații din domeniul drumurilor

* dotări cu echipamente, utilaje, instalații, mijloace de transport, logistica, pentru activitatea de drumuri și poduri

* proiectarea lucrărilor de la cap. II

* taxe, avize, acorduri, autorizații și altele

* construcții PCTF, centre de studii și cercetare rutiera, laboratoare, sedii administrative.

III. Rambursări de credite interne, plati de dobinzi și comisioane aferente acestora.

Anexa 2 MINISTERUL TRANSPORTURILOR

BUGETUL

Fondului special al drumurilor publice pe anul ........

- mii lei -

Capitolul

Subcapitolul

Titlul/ Articolul

Denumirea indicatorului

Prevederi

Repartizarea pe trimestre

I

II

III

IV

0012

VENITURI - TOTAL

1112

I. Venituri curente

3312

A. Venituri fiscale

1212

A2. Impozite indirecte

1712

Alte impozite indirecte*)

___________ *) Inclusiv încasările din restanțele din anii precedenți din aplicarea Legii nr. 13/1994, care în execuție se vor evidenția distinct.

07

Cota asupra prețului cu ridicata, exclusiv accizele pentru carburanții auto livrați la intern de către producători și valorii în vamă pentru carburanții auto importați

08

Cota asupra prețului cu ridicata, exclusiv accizele pentru autovehiculele și remorcile livrate de către producătorii din țară pe piața internă și valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate

5012

CHELTUIELI - TOTAL*)

___________ *) Disponibilul din anii precedenți la Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice, constituit potrivit Legii nr. 13/1994, se va utiliza în limita cheltuielilor aprobate.

01

Cheltuieli curente

20

Cheltuieli materiale și servicii

70

Cheltuieli de capital

88

Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora

6912

a) pentru drumuri naționale

6812

ACȚIUNI ECONOMICE TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII

01

Cheltuieli curente

20

Cheltuieli materiale și servicii

27

Reparații curente, întreținere și administrare

28

Reparații capitale

70

Cheltuieli de capital

73

Investiții ale regiilor autonome

88

Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora

05

Drumuri și poduri

7012

b) pentru drumuri locale

ACȚIUNI ECONOMICE

7112

TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII

01

Cheltuieli curente

20

Cheltuieli materiale și servicii

27

Reparații curente, întreținere și administrare

28

Reparații capitale

70

Cheltuieli de capital

72

Investiții ale instituțiilor publice

73

Investiții ale regiilor autonome

05

Drumuri și poduri

*) Disponibilul din anii precedenti la Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice, constituit potrivit

Legii nr. 13/1994 , se va utiliza în limita cheltuielilor aprobate.

Anexa 3 CRITERIILE

de repartizare a sumelor în cadrul programelor anuale din Fondul special al drumurilor publice, constituite în conformitate cu

Legea nr. 118/1996

a) Pentru drumurile naționale din administrarea Administrației Naționale a Drumurilor din România

Repartizarea anuală a surselor financiare pentru drumurile naționale se face de către Administrația Naționala a Drumurilor din România pe activități și pe luna, în conformitate cu anexa nr. 1, funcție de necesitățile justificate ale fiecărei categorii de lucrări.

b) Pentru drumurile naționale județene și comunale din administrarea consiliilor județene și locale

Repartizarea anuală a surselor financiare pe județe se face de către Administrația Naționala a Drumurilor din România în funcție de lungimea drumurilor județene și comunale din administrarea consiliilor județene și locale, conform datelor din recensământul de trafic.

În cadrul cheltuielilor curente se va prevedea un procent de 10% din totalul volumului acestora pentru acțiuni și lucrări privind siguranța circulației rutiere.

În cadrul cheltuielilor de capital se vor prevedea dotările de utilaje, instalații, echipamente și mijloace de transport necesare regiilor județene de drumuri și poduri, ținând seama de dotarea existenta a acestora, de lungimea și traficul rețelei de drumuri județene și comunale aflate în administrarea consiliului județean sau local.

Anexa 3 a)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Aprobat Ministru,
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA - D.R.D.P. .........................
CONSILIUL JUDEȚEAN .............................
CONSILIUL LOCAL ................................
CERERE JUSTIFICATIVĂ
privind sumele necesare pentru cheltuielile curente care se finanțează din Fondul special al drumurilor publice pentru trimestrul ........ 199 .......
- mii lei -
TOTAL:
din care:
Administrarea rețelei de drumuri
Întreținerea drumurilor și podurilor
Reparații de drumuri și poduri
1. Valoarea programului anual aprobat
2. Valoarea programului cumulat până la finele trimestrului solicitat
3. Valoarea realizărilor cumulate de la începutul anului până la finele trimestrului raportat
4. Sumele alocate până la finele trimestrului precedent în baza cererilor justificative anterioare
5. Sumele necesare (2─4)
6. Sumele primite în plus față de deconturile justificative prezentate
7. Sumele de alocat (5─6)
Datele se confirmă pe răspunderea noastră.
D.R.D.P.
Director,
CONSILIUL JUDEȚEAN
Director economic,
Președinte,
(contabil─șef)
CONSILIUL LOCAL
Primar,

Anexa 3 b)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Aprobat Ministru,
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEȚEAN .................
CONSILIUL LOCAL ....................
CERERE JUSTIFICATIVĂ
privind sumele necesare pentru cheltuielile de capital care se finanțează din Fondul special al drumurilor publice pentru trimestrul ........... 199 .............
mii lei
1. Valoarea programului anual aprobat
2. Valoarea programului cumulat până la finele trimestrului solicitat
3. Valoarea realizărilor cumulate de la începutul anului până la finele trimestrului raportat
4. Sumele alocate până la finele trimestrului precedent în baza cererilor justificative anterioare
5. Sumele necesare (2─4)
6. Sumele primite în plus față de deconturile justificative prezentate
7. Sumele de alocat (5─6)
NOTĂ:
În anexă se va prezenta repartizarea pe obiective.
Datele se confirmă pe răspunderea noastră.
Director,
Director economic,
(contabil─șef)
CONSILIUL JUDEȚEAN
Președinte,
CONSILIUL LOCAL
Primar,

Anexa 4 a)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA
Aprobat
Ministru,
CERERE JUSTIFICATIVĂ
privind sumele necesare pentru cheltuielile curente care se finanțează din Fondul special al drumurilor publice pentru trimestrul .......... 199 .......
mii lei
TOTAL:
din care:
Administrarea rețelei de drumuri
Întreținerea drumurilor și podurilor
Reparații de drumuri și poduri
1. Valoarea programului anual aprobat
2. Valoarea programului cumulat până la finele trimestrului solicitat
3. Valoarea realizărilor cumulate de la începutul anului până la finele trimestrului raportat
4. Sumele alocate până la finele trimestrului precedent în baza cererilor justificative anterioare
5. Sumele necesare (2─4)
6. Sumele primite în plus față de deconturile justificative
7. Sumele de alocat (5─6)
Datele se confirmă pe răspunderea noastră.
Director general,
Director economic,
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Avizat
Secretar de stat,
DIRECȚII DE SPECIALITATE

Anexa 4 b)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA
Aprobat
Ministru,
CERERE JUSTIFICATIVĂ
privind sumele necesare pentru cheltuielile de capital care se finanțează din Fondul special al drumurilor publice pentru trimestrul ........ 199 ......
- mii lei -
1. Valoarea programului anual aprobat
2. Valoarea programului cumulat la finele trimestrului solicitat
3. Valoarea realizărilor cumulate de la începutul anului până la finele trimestrului raportat
4. Sumele alocate până la finele trimestrului precedent în baza cererilor justificative anterioare
5. Sumele necesare (2─4)
6. Sumele primite în plus față de deconturile justificative
7. Sumele de alocat (5─6)
Datele se confirmă pe răspunderea noastră.
Director general,
Director economic,
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Avizat
Secretar de stat,
DIRECȚII DE SPECIALITATE
NOTĂ:
În anexa se va prezenta situația pe obiective.

Anexa 4 c)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA
Aprobat Ministru,
CERERE JUSTIFICATIVĂ
privind sumele necesare pentru rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane la credite care se finanțează din Fondul special al drumurilor publice pentru trimestrul .... 199 ....
- mii lei -
Explicații
TOTAL:
din care:
Rambursări de credite
Plăți de dobânzi și comisioane
1. Valoarea programului anual aprobat
2. Valoarea programului cumulat până la finele trimestrului solicitat
3. Valoarea realizărilor cumulate de la începutul anului până la finele trimestrului raportat
4. Sumele alocate până la finele trimestrului precedent în baza cererilor justificative anterioare
5. Sumele necesare (2─4)
6. Sumele primite în plus față de deconturile justificative
7. Sumele de alocat (5─6)
Datele se confirmă pe răspunderea noastră.
Director general,
Director economic,
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Avizat
Secretar de stat,
DIRECȚII DE SPECIALITATE

Anexa 5 a)

ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR
DIN ROMÂNIA ─ D.R.D.P. .............
CONSILIUL JUDEȚEAN .................
CONSILIUL LOCAL ....................
DECONT JUSTIFICATIV
privind sumele primite din Fondul special al drumurilor publice pentru luna ..................................
- mii lei-
Explicații
Luna pentru care se justifică
Cumulat de la începutul anului
I. Venituri din sume primite din Fondul special al drumurilor publice
A) Cheltuieli curente efectuate, din care:
─ Reparații curente, întreținere și administrare
─ Reparații capitale
B) Cheltuieli de capital*)
II. Cheltuieli totale efectuate, din care:
A) Cheltuieli curente, din care:
─ Administrarea rețelei de drumuri
─ Întreținerea drumurilor și podurilor
─ Reparații de drumuri și poduri
B) Cheltuieli de capital*)
III. Diferența de regularizat (I─II)
D.R.D.P.
Director,
CONSILIUL JUDEȚEAN
Director economic,
Președinte,
(contabil șef)
CONSILIUL LOCAL
Primar,
------------

*) Pentru cheltuielile de capital, în anexa se va prezenta repartizarea pe obiective.

Anexa 5 b)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR DIN ROMÂNIA
Aprobat
Ministru,
DECONT JUSTIFICATIV privind sumele primite din Fondul special al drumurilor publice luna ...................................
- mii lei -
Explicații
Luna pentru care se justifică
Cumulat de la începutul anului
I. Venituri din sume primite din Fondul special al drumurilor publice
A) Cheltuieli curente efectuate, din care:
─ Reparații curente, întreținere și administrare
─ Reparații capitale
B) Cheltuieli de capital*)
C) Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane, din care:
─ Rambursări de credite interne
─ Plăți de dobânzi și comisioane
II. Cheltuieli totale, din care:
A) Cheltuieli curente, din care:
─ Administrarea rețelei de drumuri
─ Întreținerea drumurilor și podurilor
─ Reparații de drumuri și poduri
B) Cheltuieli de capital*)
C) Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora, din care:
─ Rambursări de credite interne
─ Plăți de dobânzi și comisioane
III. Diferența de regularizat (I─II)
ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR DIN ROMÂNIA
Director general,
Director economic,
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Secretar de stat,
DIRECȚII DE SPECIALITATE
NOTĂ:
În anexa se va prezenta situația pe obiective.
------------

*) Prezenta anexa se întocmește separat pentru veniturile și cheltuielile aferente drumurilor naționale și, respectiv, pentru veniturile și cheltuielile aferente drumurilor locale.

Anexa 6 CONT DE EXECUȚIE

privind Fondul special al drumurilor publice la data de ..........

- mii lei -

Denumirea indicatorilor

Prevederi (perioada)

Realizări (perioada)

VENITURI - TOTAL

I. Venituri curente

A. Venituri fiscale

A2. Impozite indirecte

Alte impozite indirecte*)

Cota asupra prețului cu ridicata, exclusiv accizele pentru carburanții auto livrați la intern de către producători și valorii în vamă pentru carburanții auto importați

Cota asupra prețului cu ridicata, exclusiv accizele pentru autovehiculele și remorcile livrate de către producătorii din țară pe piața internă și valorii în vamă a autovehiculelor și remorcilor importate

II. CHELTUIELI - TOTAL**)

Cheltuieli curente

Cheltuieli materiale și servicii

Cheltuieli de capital

Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora

a) pentru drumuri naționale

ACȚIUNI ECONOMICE

TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII

Cheltuieli curente

Cheltuieli materiale și servicii

Reparații curente, întreținere și administrare

Reparații capitale

Cheltuieli de capital

Investiții ale regiilor autonome

Rambursări de credite interne, plăți de dobânzi și comisioane aferente acestora

Rambursări de credite interne

Plăți de dobânzi și comisioane

Drumuri și poduri

b) pentru drumuri locale

ACȚIUNI ECONOMICE

TRANSPORTURI ȘI COMUNICAȚII

Cheltuieli curente

Cheltuieli materiale și servicii

Reparații curente, întreținere și administrare

Reparații capitale

Cheltuieli de capital

Investiții ale regiilor autonome

Investiții ale instituțiilor publice

Drumuri și poduri

Ordonator principal de credite,

Director general

---------------

---------

*) Inclusiv încasările din restantele din anii precedenti din aplicarea

Legii nr. 13/1994 , care în execuție se vor evidenția distinct.

**) Disponibilul din anii precedenti la Fondul special pentru dezvoltarea și modernizarea drumurilor publice, constituit potrivit

Legii nr. 13/1994 , se va utiliza în limita cheltuielilor aprobate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.