HCM nr. 2500/1969
privind executarea unor dispoziții ale Decretului nr. 504/1957 , precum și stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul producției, vânzării, circulației și desfacerii băuturilor alcoolice
prezumat în vigoare
__________
a fost republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 25 din 20 februarie 1969.
Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:
Capitolul I Autorizarea funcționării instalațiilor de fabricat rachiuri naturale
Articolul 1
Fabricarea rachiurilor naturale se face, potrivit legii, la instalațiile de fabricat rachiu aparținînd combinatelor și întreprinderilor industriei alimentare, de sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Alimentare, precum și la cazanele aparținînd altor unități de stat, așezămintelor de orice fel, cooperativelor agricole de producție, întovărășirilor agricole și gospodăriilor agricole individuale, pentru care s-au obținut autorizații de funcționare.
Articolul 2
Autorizațiile de funcționare pentru instalațiile de fabricat rachiuri naturale se vor acorda, la cerere, de către comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orășenești sau municipale, cu avizul combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare în a căror rază teritorială funcționează instalația, conform instrucțiunilor date de Ministerul Industriei Alimentare.
Autorizațiile nu sînt transmisibile.
Articolul 3
În cazul funcționării grupate a instalațiilor de fabricat rachiuri naturale pe baterii, precum și în cazul în care instalația aparține unei persoane juridice, în autorizație se va indica numele responsabilului fabricației.
Articolul 4
În cazul vînzării și transmiterii în orice mod a instalațiilor de fabricat rachiu, noii deținători sînt obligați să ceară de la comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orășenești sau municipale eliberarea unor noi autorizații de funcționare. Foștii deținători sînt obligați să anunțe despre transmiterea instalației comitetul executiv al consiliului popular care le-a eliberat autorizația, precum și combinatul sau întreprinderea industriei alimentare în a căror rază teritorială a funcționat instalația, în vederea anulării acesteia, în termen de 3 zile de la data transmiterii instalației.
Eliberarea autorizațiilor pentru funcționarea cazanelor de fabricat rachiu nou confecționate se va face în aceleași condiții ca și pentru cazanele existente.
Capitolul II Funcționarea instalațiilor de fabricat rachiuri naturale supuse autorizației
Articolul 5
Pentru funcționarea instalațiilor de fabricat rachiuri naturale supuse autorizației se stabilesc următoarele reguli:
a) Instalațiile pot funcționa numai în perioada de fabricație stabilită de comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal care a eliberat autorizația, la propunerea combinatului sau întreprinderii industriei alimentare în a căror rază teritorială funcționează instalația.
b) Instalația va funcționa sub supravegherea titularului autorizației sau, cînd este cazul, a responsabilului de fabricație prevăzut în autorizația de funcționare și numai în locul menționat în autorizație.
Schimbarea locului de funcționare a instalației se poate face numai cu aprobarea scrisă a comitetului executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal, cu avizul combinatului sau întreprinderii industriei alimentare.
În cazul cazanelor de fabricat rachiuri aparținînd persoanelor juridice acestea pot schimba responsabilul de fabricație, încunoștințînd imediat comitetul executiv al consiliului popular care a eliberat autorizația, precum și combinatul sau întreprinderea industriei alimentare.
c) Instalațiile de fabricat rachiuri naturale trebuie să lucreze continuu.
În caz de întrerupere a fabricației - din motive neprevăzute -, titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație este obligat să anunțe în termen de cel mult 24 ore, în scris, comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal.
De asemenea, în același termen este obligat să anunțe și combinatul sau întreprinderea industriei alimentare.
În caz de încetare a fabricației datorită lipsei de materie primă, încunoștințarea prevăzută în alineatele de mai sus se va face cu cel puțin 2 zile înainte de terminarea stocului de materie primă.
La încetarea sau întreruperea fabricației instalațiile se sigilează.
Sigilarea se va face de către delegatul combinatului sau întreprinderii industriei alimentare împreună cu delegatul comitetului executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal, prin aplicarea sigiliului combinatului sau întreprinderii industriei alimentare pe capacul și corpul instalației; sigilarea se consemnează într-un proces-verbal.
d) Desigilarea instalației se face de către delegatul combinatului sau întreprinderii industriei alimentare împreună cu delegatul comitetului executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal și în prezența titularului autorizației sau, după caz, a responsabilului de fabricație prevăzut în autorizație.
Operația se consemnează într-un proces-verbal în care se va arăta dacă instalația îndeplinește condițiile tehnice pentru a fi repusă în starea de funcționare și dacă sigiliile sînt intacte.
e) În timpul cît instalația rămîne sigilată, titularul autorizației este obligat să verifice dacă sigiliile sînt intacte și să anunțe de îndată organele de urmărire penală în cazul în care constată că acestea au fost rupte.
Articolul 6
Înainte de punerea în funcțiune a instalației, delegatul combinatului sau întreprinderii industriei alimentare și al comitetului executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal vor stabili prin proces-verbal, de acord cu titularul sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație, timpul necesar pentru o fierbere, numărul de fierberi în 24 ore și randamentul minim în alcool ce trebuie realizat, separat pentru fiecare instalație și pentru fiecare materie primă (prune de toamnă, prune de vară, corcodușe, amestec de fructe, tescovină, drojdie de vin și alte feluri de materii prime).
În caz de nerealizare a randamentului minim în alcool sau de depășire a timpului de fabricație, titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație, este obligat să anunțe în termen de cel mult 24 ore, în scris, comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal.
De asemenea, în același termen este obligat să anunțe și combinatul sau întreprinderea industriei alimentare.
Articolul 7
În decursul unui an de fabricație (1 iulie-30 iunie al anului următor) un producător poate fabrica rachiuri naturale la o singură instalație.
În acest scop, comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal împreună cu combinatul sau întreprinderea industriei alimentare, vor repartiza producătorii pe instalații de fabricat rachiuri și vor comunică repartizarea făcută titularului autorizației sau, după caz, responsabilului de fabricație prevăzut în autorizație.
Titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație, va fabrica rachiuri naturale numai pentru producătorii repartizați la instalația respectivă, potrivit alineatului precedent.
În cazul cînd fabricația de rachiuri naturale la unele instalații se oprește datorită unor defecțiuni tehnice sau din alte cauze, combinatul sau întreprinderea industriei alimentare împreună cu comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal, cu acordul titularului autorizației sau, după caz, al responsabilului de fabricație prevăzut în autorizație, vor face o notă repartizare a producătorilor care dispun de materie primă, comunicînd totodată situațiile de fabricație ale producătorilor nou repartizați, titularului autorizației sau, după caz, responsabilului de fabricație prevăzut în autorizație, la instalația la care au fost repartizați.
Pe certificatul de producător, comitetul executiv al consiliului popular comunal, orășenesc sau municipal va menționa, pe baza repartiției făcute, instalația de fabricat rachiuri naturale la care producătorul urmează să-și prelucreze materia primă ce-i aparține.
Art. 8
Fabricarea rachiurilor naturale se face numai din materia primă obținută de producător din producție proprie și a cărei proveniență o va dovedi cu certificatul de producător eliberat de comitetul executiv al consiliului popular al localității în care sînt situate terenurile sau culturile respective.
Producătorii nu pot împărți materia primă la mai multe persoane, în vederea fabricării de rachiuri naturale.
Proveniența produselor primite de membrii cooperativelor agricole de producție în contul zilelor-muncă, care se prezintă pentru fabricarea rachiurilor naturale, se dovedește cu adeverință eliberată de organizația cooperatistă din care aceștia fac parte.
Producătorii care au contractat cu statul livrarea întregii producții de fructe destinate fabricării de rachiuri naturale sau de borhoturi de fructe, mai puțin cantitatea necesară fabricării rachiului destinat consumului propriu, vor putea fabrica rachiuri naturale pe baza unei adeverințe eliberate de combinatul sau întreprinderea industriei alimentare, din care să rezulte cantitatea de rachiuri naturale ce se poate fabrica fără reținerea sarcinii de vînzare.
Articolul 9
După efectuarea fabricației, titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație va elibera producătorului o adeverință din care să rezulte cantitățile de rachiuri naturale reținute spre a fi predate combinatului sau întreprinderii industriei alimentare, ca sarcină de vînzare sau pentru îndeplinirea obligațiilor rezultînd din contractări, precum și cantitățile oferite la achiziții.
Articolul 10
Titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație este obligat să aibă și să folosească alcoolmetrele, tabele de reducție și cilindri, necesare pentru determinarea tăriei alcoolice, ce vor fi procurate la cerere, contra cost, de către combinatele sau întreprinderile industriei alimentare.
Capitolul III Evidența producției rachiurilor naturale
Articolul 11
Titularul autorizației sau, după caz, responsabilul de fabricație prevăzut în autorizație este obligat să posede registrul de fabricație tip, pus la dispoziție de combinatul sau întreprinderea industriei alimentare, în care va înscrie zilnic, pe măsura fabricării, toate datele privind evidențierea exactă a materiei prime prelucrate, a rachiurilor naturale rezultate și a celor reținute.
Unitățile de stat care au instalații de fabricat rachiuri naturale și sînt autorizate să efectueze prestări de servicii pentru alți producători vor ține, separat de evidența producției proprii și evidența prevăzută la alineatul de mai sus, pentru producția realizată din prestările efectuate.
Articolul 12
Titularii autorizațiilor sau după caz, responsabilii de fabricație prevăzuți în autorizații mai au următoarele obligații:
a) să comunice zilnic comitetelor executive ale consiliilor populare comunale orășenești sau municipale în a căror rază teritorială funcționează instalațiile, cantitățile de rachiuri naturale produse, precum și cele reținute, depunînd un exemplar din fișa de evidență zilnică a registrului de fabricație;
b) să țină pe lîngă registrul de evidență a producției de rachiuri naturale, și un registru de partizi pe producători, în care vor înscrie cantitățile realizate de producători și cele realizate cu ocazia fabricației.
Capitolul IV Preluarea, vînzarea și circulația vinurilor și rachiurilor naturale
Articolul 13
Gospodăriile agricole individuale, întovărășirile agricole, cooperativele agricole de producție și așezămintele de orice fel, cultivatoare de vii și livezi, au sarcina de a vinde statului, prin combinatele sau întreprinderile industriei alimentare, de sub îndrumarea și controlul Ministerului Industriei Alimentare, struguri sau vin și rachiuri naturale, în cantitățile și în condițiile stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Articolul 14
Titularii autorizațiilor sau, după caz, responsabilii de fabricație prevăzuți în autorizație sînt obligați să rețină și să predea combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare cantitățile de rachiuri naturale provenite din uium și pe cele care reprezintă sarcina de vînzare stabilită prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
De asemenea, sînt obligați să rețină și să predea combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare cantitățile de rachiuri naturale contractate cu producătorii și pe cele oferite le aceștia la achiziție și să păstreze în bune condiții rachiurile naturale reținute.
Articolul 15
Întreprinderile de stat care fabrică rachiuri naturale vor preda combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare întreaga producție obținută, în termen de 30 zile de la obținerea acesteia, la prețurile stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Articolul 16
Vinificarea strugurilor se poate face numai de organizațiile socialiste care au sarcini de plan în acest scop, de cultivatorii de vii din producția proprie de struguri și de membrii cooperativelor agricole de producție care au primit struguri pentru zile-muncă.
Articolul 17
Gospodăriile agricole individuale, întovărășirile agricole, cooperativele agricole de producție și așezămintele de orice fel, deținătoare de livezi, pomi fructiferi și vii, pot să vîndă către consumatori rachiurile naturale și vinurile rămase disponibile după îndeplinirea obligațiilor către stat, cu plata taxelor legale.
Producătorii care doresc să vîndă o parte din cantitățile cuvenite pentru consum propriu direct la consumatori, sînt obligați să declare cantitățile respective la comitetele executive ale consiliilor populare și să plătească taxele legale.
Producătorii care vînd direct la consumatori o parte din cantitățile cuvenite pentru consum propriu, fără să declare aceste cantități la comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orășenești sau municipale, vor plăti taxele legale pentru întreaga cantitate destinată consumului propriu.
Vînzarea se poate face numai la locul de producție sau la domiciliul producătorilor, ori la sediul organizației socialiste producătoare.
Este interzisă vînzarea de către producătorii menționați la alin. 1 a vinului și rachiurilor naturale în magazine sau localuri proprii de consum.
Articolul 18
Transportul vinului sau rachiurilor naturale de către producători de la locul unde este depozitată producția se poate face numai pe baza biletelor de transport tip eliberate de comitetul executiv al consiliului popular al localității de unde se face transportul.
Capitolul V Stabilirea și sancționarea contravențiilor
Articolul 19
Încălcarea dispozițiilor din prezenta hotărîre, arătate mai jos, constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea dispozițiilor art. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12, 14 alin. 2, cu amendă de la 300 la 1300 lei;
b) nerespectarea dispozițiilor art. 17 și 18, cu amendă de la 500 la 1.500 lei;
c) nerespectarea dispozițiilor art. 15 și 16, cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei.
Nu constituie contravenție vinificarea unei cantități pînă la 20 kg struguri anual.
Articolul 20
Sînt supuse confiscării cantitățile de struguri, vinuri, rachiuri naturale și borhoturi destinate fabricării de rachiuri naturale produse prin contravenție sau care au servit la săvîrșirea contravenției, dacă sînt ale contravenientului, precum și cele dobîndite prin săvîrșirea contravenției, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate.
De asemenea, sînt supuse confiscării, în condițiile alineatului precedent, ambalajele, cazanele și instalațiile de fabricat rachiuri naturale, în cazurile prevăzute la art. 4, 5, 6, 7 alin. 3, art. 12 și 14 alin. 2.
Articolul 21
Contravențiile prevăzute în prezenta hotărîre se constată de către primari, de ofițerii și subofițerii de miliție, precum și de angajații Ministerului Finanțelor, Ministerului Industriei Alimentare, administrațiilor financiare, combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare, împuterniciți în acest scop de conducătorii acestora.
Agentul constatator va reține bunurile supuse confiscării și le va preda spre conservare la cea mai apropiată unitate vin-alcool din cadrul combinatelor sau întreprinderilor industriei alimentare. De asemenea va descrie în procesul-verbal aceste bunuri, consemnînd totodată măsura de conservare luată.
Dacă bunurile supuse confiscării aparțin altei persoane decît contravenientului, în procesul-verbal se vor specifică numele, prenumele și domiciliul persoanei fizice, ori denumirea și sediul persoanei juridice, în măsura în care aceste date sînt cunoscute.
Articolul 22
Procesul-verbal de constatare a contravenției se trimite de îndată combinatului sau întreprinderii industriei alimentare în a cărei rază teritorială s-a săvîrșit contravenția, care aplică amenda prin rezoluție pusă de directorul sau locțiitorul său pe procesul-verbal, dispunînd totodată confiscarea în cazurile prevăzute la art. 20.
Articolul 23
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plîngere în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia.
Plîngerea se rezolvă de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvîrșită contravenția.
Articolul 24
În caz de anulare a procesului-verbal, produsele și celelalte bunuri confiscate se restituie celui în drept, reținîndu-se cantitățile de produse cuvenite statului, în condițiile prevăzute de lege.
Dacă restituirea în natură a produselor nu mai este posibilă, se dau celui în drept alte produse, de aceeași calitate și tărie alcoolică, reținîndu-se de asemenea cantitățile de produse cuvenite statului, în condițiile prevăzute de lege.
Articolul 25
Procedura de constatare și sancționare a contravențiilor din prezenta hotărîre este aplicabilă și în cazul contravenției prevăzute în
art. 17 din Decretul nr. 504/1957 .
Articolul 26
În măsura în care prezenta hotărîre nu dispune, contravențiilor prevăzute la
art. 19 le sînt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Dispozițiile alineatului precedent sînt aplicabile și în cazul contravenției prevăzute la art. 25, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 27
Instrucțiunile aprobate prin
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 433/1958 , pentru aplicarea dispozițiilor din
Decretul nr. 504/1957 , referitoare la autorizarea și funcționarea instalațiilor de fabricat rachiu natural și la evidența fabricării acestor produse, precum și pentru sancționarea contravențiilor la aceste dispoziții și la dispozițiile din același decret privitoare la vinificare, precum și orice alte dispoziții contrare, se abrogă.
Președintele Consiliului de Miniștri, ION GHEORGHE MAURER
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.