Decizia nr. 61/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Xu Yongzhu în Dosarul nr. 8.883/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2004, fiind consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 1 februarie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 8.883/2004, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Xu Yongzhu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , prevăzând că plângerea făcută împotriva deciziei de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat se soluționează de judecătorie în termen de 30 de zile, încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu asigură dreptul la un proces echitabil și la soluționarea litigiului într-un termen rezonabil, termenul fiind prea scurt pentru elucidarea tuturor aspectelor, pentru dovedirea temeiniciei cererii și pentru pronunțarea unei soluții temeinice.

Judecătoria Sectorului 5 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat prevede un termen de recomandare pentru soluționarea cauzelor reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , care au un caracter urgent.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat reglementează o procedură specială, și anume cea a soluționării plângerii pe care străinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotărârii de respingere a cererii, dată de Oficiul Național pentru Refugiați. Această procedură de soluționare a plângerii este instituită pentru o categorie specială de persoane și cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgență evidentă. De asemenea, arată că termenul de 30 de zile în care trebuie soluționată plângerea este un termen de recomandare, fără ca acest termen să rețină instanța în a efectua o cercetare judecătorească completă și în a acorda petenților dreptul la un proces echitabil cu soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De altfel, potrivit

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , solicitanții statutului de refugiat se bucură, pe întreaga durată a procedurii de acordare al acestuia, "de dreptul de a fi asistați sau reprezentați de un avocat, de dreptul de a li se asigura în mod gratuit un interpret, de a fi consiliați și asistați de un reprezentant al organizațiilor neguvernamentale, de a fi informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au".

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arată că textul de lege criticat oferă petentului dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil și într-un termen rezonabil, fără a împiedica partea interesată de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărată și de a se bucura de toate garanțiile procesuale.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu oprește părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale, care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil. Mai mult, dispozițiile de lege criticate sunt în concordanță cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implică "existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac a hotărârilor judecătorești".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

a fost republicată, dându-li-se textelor o nouă numerotare, art. 15 alin. (5) devenind art. 16 alin. (5). Astfel, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 16 alin. (5): "Plângerea se înaintează de îndată instanței competente, care o va soluționa în termen de 30 de zile."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Textele au următorul conținut:

- Art. 21 alin. (3) din Constituție: "(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 231 din 25 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, Curtea a statuat că prin textul de lege criticat nu a fost restrânsă exercitarea unor drepturi sau libertăți constituționale, stabilirea termenelor de judecată sau procedura soluționării căilor de atac nefiind prevăzute de Constituție, ci de lege.

De asemenea, prin

Decizia nr. 531 din 2 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 12 ianuarie 2005, Curtea a statuat că dispozițiile de lege criticate reglementează o procedură specială, și anume cea a soluționării plângerii pe care străinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotărârii de respingere a cererii, dată de Oficiul Național pentru Refugiați. Această procedură de soluționare a plângerii este instituită pentru o categorie specială de persoane și cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgență evidentă. Având deci la bază un criteriu rațional, este justificată o asemenea reglementare, diferită de cea a procedurii contenciosului administrativ, ca și de alte proceduri prevăzute de lege. În ceea ce privește reglementarea, prin dispozițiile de lege criticate, a termenului de 30 de zile în care urmează să se judece plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, Curtea observă că acestea sunt în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, care lasă libertate legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare în spiritul exigenței prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluționarea litigiilor într-un termen rezonabil.

Totodată, Curtea reține că textul de lege criticat se circumscrie condiției termenului rezonabil, așa cum apare acesta în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, se observă că, în nici una dintre cauzele supuse judecății Curții de la Strasbourg, această cerință nu a fost interpretată în sensul obligației statelor și a autorităților de a asigura un proces mai lung. Din contră, soluția constantă a fost aceea că "justiția nu trebuie realizată cu întârzieri de natură să-i compromită eficacitatea și credibilitatea", sens în care pot fi amintite hotărârile pronunțate în cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) și H. contra Franței (1989). Așa fiind, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de

art. 16 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Xu Yongzhu în Dosarul nr. 8.883/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2005.