Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 167/2005

pentru aprobarea condițiilor privind conferirea Semnului onorific Rasplata Muncii în Serviciul Public

prezumat în vigoare

Data actului
3 martie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 222 din 16 martie 2005
Citează
3 acte
Structură
8 articole · 8.150 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, și al art. 8 din Regulamentul privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific Rasplata Muncii în Serviciul Public, prevăzut în anexa nr. 1 la

Legea nr. 391/2004

privind Semnul onorific Rasplata Muncii în Serviciul Public,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Semnul onorific Rasplata Muncii în Serviciul Public, denumit în continuare semnul onorific, se conferă de Președintele României prin decret, pe baza propunerilor centralizate de Agentia Naționala a Functionarilor Publici și avizate de Cancelaria Ordinelor.

Articolul 2

(1)

Semnul onorific cuprinde trei categorii:

a) semnul onorific pentru 20 de ani de activitate în functia publică;

b) semnul onorific pentru 25 de ani de activitate în functia publică;

c) semnul onorific pentru 30 de ani de activitate în functia publică.

(2)

Semnul onorific se poate acorda nelimitat.

(3)

Semnul onorific se poarta, de regula, cu prilejul urmatoarelor evenimente:

a) Ziua naționala a României;

b) sarbatori legale;

c) sarbatori religioase;

d) acțiuni oficiale organizate de autoritatea sau institutia în cadrul careia persoana decorata îsi desfășoară activitatea;

e) reprezentarea intereselor autorității sau institutiei publice la conferinte naționale ori internationale.

Articolul 3

(1)

Pot fi propusi pentru a li se acordă semnul onorific funcționarii publici care îndeplinesc, cumulativ, urmatoarele condiții:

a) au o vechime neîntrerupta de 20, 25, respectiv 30 de ani într-o functie publică;

b) au obținut cel puțin calificativul "bun" la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia;

c) nu au fost sanctionati disciplinar cu una dintre sanctiunile prevăzute de

art. 65 alin. (3) lit. a)-d) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, în ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia;

d) nu au fost destituiti din functia publică în condițiile legii;

e) nu au fost condamnati penal prin hotărâre judecătorească definitivă, potrivit legii.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), pot fi propusi pentru a li se conferi semnul onorific și funcționarii publici care au obținut în ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia calificative inferioare calificativului "bun". În aceasta situație nu se iau în calcul anii în care au obținut calificative inferioare calificativului "bun" din ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia.

(3)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c), pot fi propusi pentru a li se conferi semnul onorific funcționarii publici care au fost sanctionati disciplinar cu una dintre sanctiunile prevăzute de

art. 65 alin. (3) lit. a)-d) din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările ulterioare. În aceasta situație nu se iau în calcul anul în care a fost aplicata sancțiunea disciplinara și perioada cuprinsa între data aplicarii sanctiunii disciplinare și radierea acesteia, în condițiile legii, din ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia.

Articolul 4

(1)

La stabilirea vechimii prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) se ia în calcul inclusiv perioada în care functionarul public a desfășurat în administratia publică, anterior intrarii în vigoare a

Legii nr. 188/1999 , activități de natura celor prevăzute la

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările ulterioare.

(2)

La stabilirea vechimii prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) nu se iau în calcul perioadele în care funcționarii publici au fost suspendati din functia publică, în cazurile prevăzute la

art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările ulterioare.

(3)

Funcționarii publici suspendati din functia publică, în cazurile prevăzute la alin. (2), pe o perioadă mai mare de 12 luni, nu pot fi propusi pentru acordarea semnului onorific decât pentru o categorie inferioara.

(4)

Nu se considera întrerupere a vechimii în functia publică perioadele în care:

a) funcționarii publici au fost suspendati de drept din functia publică, în cazurile prevăzute la

art. 81 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 , republicată, cu modificările ulterioare;

b) funcționarii publici și-au încetat raporturile de serviciu pe motive politice, în perioada 1948-1989.

Articolul 5

(1)

Propunerile nominale pentru conferirea semnului onorific se formuleaza cu respectarea prevederilor

Legii nr. 391/2004

privind Semnul onorific Rasplata Muncii în Serviciul Public și ale prezentei hotarâri și se transmit Agentiei Naționale a Functionarilor Publici pâna la data de 1 iunie a fiecarui an, astfel:

a) de către ministrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate din administratia publică centrala, pentru funcționarii publici din aparatul propriu;

b) de către ministrul administrației și internelor, pentru funcționarii publici din serviciile deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale, la propunerea prefectilor.

(2)

Formularea propunerilor nominale are la baza urmatoarele documente:

a) carnetul de muncă al functionarului public;

b) formularele de evaluare a performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici pentru ultimii 5 ani premergatori anului în care urmeaza sa li se confere decoratia;

c) cazierul administrativ;

d) cazierul judiciar.

Articolul 6

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administratia publică locala au obligația de a comunică Agentiei Naționale a Functionarilor Publici propunerile pentru conferirea semnului onorific pentru funcționarii publici din aparatul propriu, însoțite de documentele prevăzute la art. 5 alin. (2), pâna la data de 1 iunie a fiecarui an.

Articolul 7

Agentia Naționala a Functionarilor Publici centralizeaza și înaintează Cancelariei Ordinelor propunerile nominale comunicate potrivit art. 5 alin. (1), respectiv propunerile formulate de președintele Agentiei Naționale a Functionarilor Publici pentru funcționarii publici din administratia publică locala, pâna la data de 30 iulie a fiecarui an.

Articolul 8

(1)

Brevetele pentru semnul onorific, validate de cancelarul Ordinelor, se transmit Agentiei Naționale a Functionarilor Publici.

(2)

Agentia Naționala a Functionarilor Publici transmite persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b) brevetele semnului onorific pentru funcționarii publici propusi, în vederea validarii.

(3)

Validarea brevetelor pentru funcționarii publici din administratia publică locala se face de către președintele Agentiei Naționale a Functionarilor Publici.

(4)

Funcționarii publici cărora li s-a conferit semnul onorific au obligația de a înmâna o copie de pe brevet compartimentului de resurse umane din cadrul autorității sau institutiei publice în care îsi desfășoară activitatea.

(5)

Copia brevetului se păstrează la dosarul profesional al functionarului public.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Președintele Agentiei Naționale
a Functionarilor Publici,
Jozsef Birtalan

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.