Ordin · Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Ordinul nr. 17/2005

privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea garanțiilor la consumatorii captivi de energie electrică rău platnici

prezumat în vigoare

Data actului
8 aprilie 2005
Emitent
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 316 din 14 aprilie 2005
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
4 articole · 1.810 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 9 alin. (6) și (7), al art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și i) și al

art. 34 alin. (1) și (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 ,

având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul funcționare și dezvoltare piață de energie,

în conformitate cu prevederile Procesului-verbal al ședinței Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 8 aprilie 2005,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Metodologia pentru stabilirea garanțiilor la consumatorii captivi de energie electrică rău platnici, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

---------

*) Anexa se publică în format electronic pe pagina web a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro), la secțiunea Metodologii.

Articolul 2

Furnizorii consumatorilor captivi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Nicolae Opriș
București, 8 aprilie 2005.
Nr. 17.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.