Lege · Parlamentul

Legea nr. 1076/1931

privind ratificarea Acordului comercial provizoriu încheiat între România și Elvetia, semnat la București la 25 August 1930

prezumat în vigoare

Data actului
1 aprilie 1931
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 78 din 3 aprilie 1931
Structură
1 articol · 1.854 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

CAROL al II-lea

Prin gratia lui Dumnezeu și voința naționala, Rege al României,

La toți de fața și viitor, sănătate:

Adunările legiuitoare au votat și adoptat, iar Noi sanctionam ce urmează:

Articol unic

Guvernul este autorizat a ratifica și a face să se execute Acordul comercial provizoriu împreună cu protocolul final încheiat între România și Elvetia, semnat la București la 25 August 1930, astfel cum a fost pus în aplicare prin jurnalul Consiliului de Miniștri Nr. 1.455/930, dat pe temeiul legii promulgate prin inaltul decret regal Nr. 2.387/930 și publicat în Monitorul Oficial Nr. 142 din 30 Iunie 1930.

Copie și traducere de pe zisul Acord comercial provizoriu se alătură la legea de fața.

Această lege, dimpreuna cu Acordul comercial provizoriu și Protocolul final, la dânsa anexate, s-a votat de Senat în ședința dela 23 Decemvrie anul 1930 și s-a adoptat cu unanimitate de sasezeci și opt voturi.

Președinte,
PROFESOR TRAIAN BRATU
(L. S. S.)
Secretar,
Pompiliu Ionescu
Această lege, dimpreuna cu Acordul comercial provizoriu și Protocolul final, la dânsa anexate, s-a votat de Adunarea deputaților în ședința dela 16 Martie anul 1931 și s-a adoptat cu unanimitate de una suta voturi.
Vice-președinte,
G. CRISAN
(L. S. A. D.)
Secretar,
Pr. Ștefan Cercel
Promulgăm această lege și ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului și publicată în Monitorul Oficial.
(L. S. St.)
CAROL
Președintele
Consiliului de Miniștri și
ministrul afacerilor străine,
G. G. Mironescu
Ministrul justiției,
Dr. Voicu Nitescu
ACORD 25/08/1930

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.