Decizia nr. 162/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, excepție ridicată de Marian Ureche din București în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat Florian Andreescu, cu delegație depusă la dosar, constatându-se lipsa Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că textele de lege criticate, care definesc noțiunile de "agent" și "colaborator" ai organelor de securitate ca poliție politică, conduc la învinovățirea unor categorii de persoane printr-o decizie a unei autorități autonome - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - fără o judecată prealabilă, ceea ce suprimă sau îngrădește drepturile și libertățile fundamentale ale omului prevăzute de Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21, art. 23 alin. (11) și ale art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1/S/2004, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică. Excepția a fost ridicată de Marian Ureche într-o cauză având ca obiect contestația formulată de acesta împotriva deciziei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pronunțată în temeiul

Legii nr. 187/1999 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 , care definește organele de securitate ca poliție politică prin noțiunile de "agent", "colaborator" sau asimilați ai colaboratorilor, încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție prin aceea că persoanele astfel definite sunt considerate, "fără putință de tăgadă [...]", "aprioric vinovate datorită simplei lor apartenențe la una din structurile securității", iar în acțiunile pornite împotriva acestora "cauza este prejudecată". Se consideră că, de altfel, alin. (2)-(5) ale art. 5 se abat chiar de la prevederile alin. (1) ale aceluiași articol, potrivit cărora organe de securitate ca poliție politică sunt, între altele, cele create pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; așadar, textele de lege criticate trebuie interpretate "doar prin prisma consecințelor" asupra acestor drepturi și libertăți. Se mai susține că prevederile menționate încalcă art. 21 și art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituție "prin maniera în care sunt concepute" și "datorită modului de prejudecare a cauzei".

În continuare, autorul excepției susține că și art. 3 din lege încalcă dispozițiile Constituției. În acest sens, arată că, "potrivit

art. 3 din Legea nr. 187/1999 , toate persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate să dea declarații autentificate privind apartenența sau neapartenența la organele de securitate, ca poliție politică, sub anumite consecințe pentru declarația pe proprie răspundere, precum și cu publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial, fără a se cunoaște: cine stabilește care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliției politice cu consecințe negative asupra acestor persoane; dacă persoana în cauză are o anumită vinovăție prin faptul că s-a aflat o scurtă perioadă ca lucrător activ și a fost dată afară pentru lipsă de activitate, sau pentru că era suspect, sau pentru că avea rude în străinătate, sau dacă, și mai rău, s-a aflat pe listele de colaboratori fără să cunoască [...]".

În concluzie, consideră că

Legea nr. 187/1999 , în ansamblul său, conține dispoziții neconstituționale, iar Curtea Constituțională ar trebui să "aprecieze din inițiativă proprie, urmare unei analize cât mai obiective, că unele din textele menționate" pot încălca și alte prevederi din Constituție, scopul analizei fiind evitarea unei noi încălcări a drepturilor și libertăților cetățenilor.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, privește și dispozițiile

art. 16 lit. c) din Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000

pentru adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ca Poliție Politică, însă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale rezultă că autorul acesteia a renunțat la susținerea ei, iar Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, a reținut numai excepția cu privire la dispozițiile art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 .

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă apreciază că art. 5 alin. (2)-(5) și

art. 3 din Legea nr. 187/1999

nu încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (8) și ale art. 30-31. Aceasta, deoarece art. 5 alin. (2)-(5) din lege "cuprinde reglementări de ordin terminologic", iar art. 3 "reglementează obligația depunerii, de către persoanele care candidează spre a fi alese sau numite într-o demnitate sau funcție din cele prevăzute la art. 2 din lege, a unor declarații privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, determinată de natura și importanța funcției publice avute în vedere de legiuitor".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că adoptarea

Legii nr. 187/1999

a fost determinată de voința legiuitorului "de a oferi societății românești o bază instituțională credibilă pentru a putea duce la bun sfârșit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist", iar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este, contrar susținerilor autorului excepției, "o autoritate autonomă a Administrației Publice Centrale de Specialitate" ce își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. Prin activitatea sa, Consiliul asigură dreptul de acces la informațiile de interes public, verificând din oficiu persoanele care candidează pentru a fi alese sau numite în demnități ori funcții publice. În legătură cu susținerile referitoare la neconstituționalitatea art. 5 din lege, se arată că acesta cuprinde reglementări de ordin terminologic, ceea ce reprezintă o opțiune a legiuitorului privind condițiile de a căror îndeplinire depinde "catalogarea unor persoane ca făcând parte din fostele organe ale securității, precum și modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere ale unei persoane ca fiind agent/colaborator al organelor de securitate".

Referitor la criticile de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale art. 5 alin. (2)-(5) din lege, prin raportare la art. 21, art. 23 alin. (11) și art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție, se arată că: accesul liber la justiție nu este încălcat atâta vreme cât, potrivit

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 , decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel - Secția civilă în competența căreia își are domiciliul cel care o contestă; Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu este o autoritate judecătorească care să pronunțe o hotărâre judecătorească de condamnare, în înțelesul legii penale, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 23 alin. (11), privind prezumția de nevinovăție, iar accesul la informațiile din domeniul de reglementare al legii ce face obiectul controlului "permite publicului să aibă o imagine adecvată și să-și formeze o opinie critică cu privire la societatea în care trăiește și la autoritățile care îl guvernează"; depunerea de către persoanele care urmează a fi alese sau numite într-o funcție sau demnitate publică a declarațiilor de apartenență sau neapartenență ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, este determinată de natura și importanța funcției sau demnității publice, care primează interesului personal, așa încât nu se încalcă art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție, privind dreptul la muncă.

Se invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 203 din 29 noiembrie 1999 , prin care aceasta a constatat că nu se poate pronunța asupra eficienței și oportunității adoptării unei legi.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere transmis cu adresa nr. 9.232 din 10 decembrie 2004, apreciază că dispozițiile art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999

sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate referitoare la

art. 17 lit. c) din Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000

este inadmisibilă. Astfel, în legătură cu neconstituționalitatea textelor menționate din legea criticată, se arată că acestea nu contravin: dreptului de acces la justiție de vreme ce decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată la curtea de apel competentă; egalității în drepturi a cetățenilor, întrucât obligația de a depune o declarație pe proprie răspundere, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, revine tuturor categoriilor de personal "prevăzute în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare". Cât privește invocarea încălcării art. 30 și 31, referitoare la libertatea de exprimare și dreptul la informație, se menționează că prevederile de lege criticate se fundamentează chiar pe aceste dispoziții constituționale.

În sfârșit, se arată că dispozițiile constituționale ale art. 22 alin. (2) și ale art. 23 alin. (11), invocate ca fiind încălcate, nu au relevanță în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică. Aceste prevederi au următorul cuprins:

- Art. 3: "(1) Persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în una dintre demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 2 sunt obligate să facă o declarație autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică. Înainte de alegere sau de numire verificarea se face din oficiu, pentru persoanele care candidează pentru a fi alese sau numite în demnitățile ori în funcțiile prevăzute la art. 2 lit. a)-c); de asemenea, verificarea este obligatorie și pentru persoanele care au fost alese sau numite în respectivele demnități ori funcții publice, inclusiv pentru cele aflate în exercițiul respectivelor demnități sau funcții la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul în care aceasta nu s-a făcut în timpul candidaturii.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1) se va depune o dată cu cererea de numire sau cu declarația de acceptare a candidaturii.

(3) Verificările se sistează dacă persoana care exercită una dintre demnitățile sau funcțiile enumerate la art. 2 demisionează sau, după caz, renunță la candidatură ori la numire în termen de 15 zile de la data comunicării sau solicitării acestor verificări.

(4) Pentru candidați verificarea se face, în mod obligatoriu, în ordinea prezenței pe listă. Rezultatele verificării vor fi publicate imediat în Monitorul Oficial al României și vor fi puse la dispoziție mijloacelor de informare în masă.

(5) În vederea verificării, Biroul Electoral Central sau local, după caz, va comunică în termen de 24 de ore listele cuprinzând candidații Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care va transmite rezultatul în termen de 7 zile.";

- Art. 5 alin. (2)-(5): "(2) Este agent al organelor de securitate, ca poliție politică, în sensul prezentei legi, orice persoană care a îndeplinit calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, al organelor de securitate în perioada 1945-1989.

(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, în sensul prezentei legi, persoana care:

a) a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfășurată în această calitate;

b) a fost deținător de locuință conspirativă sau de casă de întâlnire;

c) a fost rezident al securității, în sensul prezentei legi;

d) orice altă persoană care a dat informații securității, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Informațiile cuprinse în declarațiile date în timpul anchetei de către persoana reținută sau arestată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată și condamnată nu fac obiectul acestei prevederi.

(4) Se consideră colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, și persoana care a transmis sau a înlesnit transmiterea de informații, note, rapoarte sau alte acte, prin care se denunțau activitatea sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Sunt asimilați colaboratorilor prevăzuți la alin. (3) persoanele care au avut competențe decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politică au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea securității sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist."

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 21, art. 23 alin. (8) [devenit alin. (11)] și art. 38 [devenit art. 41] alin. (1) teza întâi din Constituție, texte care prevăd:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată";

- Art. 41 alin. (1) teza întâi: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă."

De asemenea, din încheierea de sesizare rezultă că autorul excepției a mai invocat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (2), ale art. 30 și 31, fără a arată însă în ce constă această încălcare.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională reține următoarele:

În temeiul prevederilor

Legii nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, precum și a

Hotărârii Parlamentului nr. 17/2000 , Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a adoptat procedura de deconspirare și publicare în Monitorul Oficial al României a ofițerilor și subofițerilor, activi sau acoperiți, implicați în activități de poliție politică. Ca urmare, în prezenta cauză, potrivit probelor examinate, Colegiul Consiliului a stabilit că în activitatea desfășurată de autorul excepției de neconstituționalitate, în calitatea sa de ofițer cu diferite grade, între anii 1965-1984, "se regăsesc elemente de poliție politică așa cum sunt definite de

art. 5 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/1999 ", astfel că a emis

Decizia nr. 44 din 29 martie 2004 , în vederea aplicării prevederilor art. 17 alin. (2) din legea menționată, respectiv publicarea acestor constatări în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Împotriva deciziei Marian Ureche a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 70 din 4 mai 2004. Potrivit

Legii nr. 187/1999 , această decizie a fost contestată la Curtea de Apel București - Secția civilă, instanță de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 .

În esență, autorul excepției consideră că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2)-(5) din lege, persoanele definite prin noțiunile de "agent", "colaborator" sau "asimilați ai colaboratorilor" ai organelor de securitate, ca poliție politică, sunt considerate, "fără putință de tăgadă [...]", "aprioric vinovate datorită simplei lor apartenențe la una din structurile societății", iar în acțiunile pornite împotriva lor "cauza este prejudecată", ceea ce încalcă art. 23 alin. (8) [devenit alin. 11] din Constituție, referitor la prezumția de nevinovăție. Tot astfel, se consideră că, "prin maniera în care sunt concepute" și "datorită modului de prejudecare a cauzei", textele de lege criticate încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 21, privind "Accesul liber la justiție", și ale art. 38 alin. (1) teza întâi [devenit art. 41], potrivit cărora "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit".

În legătură cu invocarea încălcării art. 23 alin. (11) din Constituție, Curtea constată că prezumția de nevinovăție consacrată de textul constituțional este proprie procesului penal și ca atare irelevantă într-o cauză civilă cum este aceasta. Curtea nu poate reține nici invocarea încălcării accesului liber la justiție, de vreme ce litigiul a ajuns în fața unei instanțe judecătorești, și nici cea referitoare la îngrădirea dreptului la muncă, întrucât prevederile art. 5 alin. (2)-(5) din legea criticată nu fac decât să definească noțiunile de agent sau de colaborator al organelor de securitate ca poliție politică și nu cuprind vreo dispoziție privind dreptul la muncă.

De altfel, criticile potrivit cărora art. 5 alin. (2)-(5) din lege sunt contrare prevederilor din Constituție menționate "prin maniera în care sunt concepute" și "datorită modului de prejudecare a cauzei" nu reprezintă aspecte de constituționalitate, ci aprecieri personale ale autorului excepției, asupra cărora Curtea nu este competentă să se pronunțe.

Tot astfel, Curtea nu are competența de a se pronunța în legătură cu susținerea referitoare la eventuala contrarietate dintre prevederile alin. (2)-(5) ale art. 5 și cele ale alin. (1) al aceluiași articol din lege, întrucât nu intră în atribuțiile sale examinarea conformității dintre diferite dispoziții legale, ci numai concordanța acestora cu principiile și normele constituționale.

În opinia autorului excepției,

art. 3 din Legea nr. 187/1999 , potrivit căruia "toate persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate să dea declarații autentificate privind apartenența sau neapartenența la organele de securitate ca poliție politică [...], precum și publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial", este neconstituțional deoarece nu prevede "cine stabilește care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliției politice cu consecințe negative asupra acestor persoane; dacă persoana în cauză are o anumită vinovăție prin faptul că s-a aflat o scurtă perioadă ca lucrător activ și a fost dată afară pentru lipsă de activitate, sau pentru că era suspect, sau pentru că avea rude în străinătate, sau dacă, și mai rău, s-a aflat pe listele de colaboratori fără să cunoască [...]".

Examinând aceste susțineri, Curtea constată că ele urmează a fi respinse. Art. 3 alin. (1) din lege dispune că "Persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în una dintre demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 2 sunt obligate să facă o declarație autentică, pe proprie răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică [...]", iar art. 2 stabilește demnitățile sau funcțiile pentru care persoanele care le ocupă sau candidează trebuie să facă această declarație. Or, așa cum s-a arătat, prezenta excepție a fost ridicată într-o cauză civilă în care se contestă deciziile Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin care s-a reținut că Marian Ureche "a desfășurat activități de poliție politică, așa cum sunt definite acestea prin

art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999 ", ceea ce determină aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din lege, și anume publicarea celor constatate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

În ceea ce privește art. 3 din lege, criticat de asemenea ca fiind neconstituțional, Curtea constată că, având în vedere obiectul dosarului, prevederile acestui text nu au legătură cu cauza. Așadar, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora aceasta decide "[...] asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]", și excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile

art. 3 din Legea nr. 187/1999

urmează a fi respinsă.

În sfârșit, solicitarea adresată Curții Constituționale de a aprecia "din inițiativă proprie, urmare unei analize cât mai obiective, că unele din textele menționate" pot încălca și alte prevederi din Constituție, scopul analizei fiind evitarea unei noi încălcări a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și de a constata că legea în ansamblul său conține dispoziții neconstituționale, nu poate fi primită. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, neindicarea dispozițiilor din Constituție în raport de care textul de lege criticat este considerat neconstituțional constituie un motiv de respingere a excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale numai prevederile legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sesizările adresate Curții trebuie motivate, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală și

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , Curtea este competentă să se pronunțe numai în limitele sesizării. Prin urmare, neindicarea de către autorul excepției a normelor constituționale în raport cu care consideră că sunt neconstituționale dispozițiile legale criticate constituie un motiv de respingere, întrucât excepția ridicată nu este, în sensul constituțional al termenului, o excepție de neconstituționalitate. Dacă instanța de contencios constituțional s-ar socoti competentă să se pronunțe asupra unei asemenea excepții, ea s-ar substitui părții în ceea ce privește invocarea motivului de neconstituționalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituționalitate, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale

art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, excepție ridicată de Marian Ureche din București în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2005.