Statutul din 25 martie 2005
Colegiului Medicilor din România
prezumat în vigoare
Capitolul I Principii generale
Articolul 1
Colegiul Medicilor din România se organizează și funcționează, în baza legii și a prezentului statut, ca organizație profesională națională a medicilor, fiind o instituție de interes public, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial.
Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică și este autonom în raport cu orice autoritate publică, exercitându-și atribuțiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.
Articolul 2
Colegiul Medicilor din România are ca principal obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de medic, aplicarea legilor și a regulamentelor care organizează și reglementează exercițiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic și păstrarea prestigiului acestei profesiuni în cadrul vieții sociale.
Articolul 3
Ca autoritate publică și profesională, Colegiul Medicilor din România realizează atribuțiile prevăzute de lege și de prezentul statut în 6 domenii principale de activitate:
a) profesional-științific și învățământ;
b) etic și deontologic;
c) jurisdicție profesională și litigii;
d) avizări-acreditări;
e) economico-social;
f) administrativ și organizatoric.
Articolul 4
La nivelul județelor, respectiv al municipiului București, se organizează și funcționează câte un colegiu teritorial al medicilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Medicii înscriși și luați în evidența colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor din România.
Nici un colegiu teritorial nu poate funcționa în afara Colegiului Medicilor din România.
Articolul 5
Între Colegiul Medicilor din România și colegiile teritoriale există raporturi de autonomie funcțională, organizatorică și financiară.
Articolul 6
Ca organizație profesională, Colegiul Medicilor din România apără demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea și independența profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică.
În vederea realizării obiectivelor prevăzute la alin. (1), Colegiul Medicilor din România colaborează, în condițiile legii, cu toate instituțiile competente.
Articolul 7
Colegiul Medicilor din România, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, interne și internaționale.
Pentru îndeplinirea obiectivelor și atribuțiilor conferite de lege și de prezentul statut, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor din România pot intră în relații cu diferite organisme similare din alte state.
Articolul 8
Alegerea organelor reprezentative și de conducere ale Colegiului Medicilor din România se va face, de jos în sus, cu respectarea principiilor democratice și a egalității tuturor membrilor.
Articolul 9
Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul București.
Emblema cu sigla Colegiului Medicilor din România este prevăzută în anexa la prezentul statut.
Capitolul II Atribuțiile Colegiului Medicilor din România
Articolul 10
Colegiul Medicilor din România are și exercită atribuțiile prevăzute de legislația în vigoare.
Articolul 11
Colegiul Medicilor din România avizează înființarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridică, și participă, prin reprezentanți anume desemnați, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitățile sanitare.
Articolul 12
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile naționale sau teritoriale, are dreptul de a formula acțiune în justiție în nume propriu ori în numele oricăruia dintre membrii săi.
Decizia privind deschiderea acțiunii aparține Biroului executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor din România, respectiv biroului executiv al consiliului colegiului teritorial.
Capitolul III Membrii Colegiului Medicilor din România. Drepturi și obligații
Articolul 13
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România se dobândește și se păstrează în condițiile legii.
Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscriși în Registrul medicilor din România, registru ce se publică pe site-ul oficial al colegiului.
Articolul 14
La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România, care din motive obiective vor să întrerupă pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic, pot solicita suspendarea calității de membru pe acea durată. Cererea se va depune anterior perioadei solicitate.
Întreruperea sau suspendarea activității pe o durată mai mare de 5 ani atrage de drept pierderea calității de membru al Colegiului Medicilor din România și, pe cale de consecință, pierderea dreptului de liberă practică.
Pe durata suspendării la cerere a calității de membru al Colegiului Medicilor din România se suspendă obligațiile și drepturile ce decurg din prezentul statut.
Reînscrierea în cadrul Colegiului Medicilor din România și reluarea activității profesionale după o întrerupere a exercitării profesiei mai mare de 5 ani se pot face numai în condițiile legii.
Articolul 15
Medicii cetățeni străini cărora li s-a aprobat, în condițiile legii, exercitarea profesiunii de medic pe teritoriul României au obligația de a se înregistra la Colegiul Medicilor din România și de a respecta prezentul statut, Codul de deontologie medicală, regulamentele profesiei și deciziile organelor de conducere ale corpului profesional al medicilor.
Articolul 16
Membrii Colegiului Medicilor din România au drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 17
În vederea creșterii gradului de pregătire profesională și a asigurării unui nivel ridicat al cunoștințelor medicale, medicii sunt obligați să efectueze cursuri și alte forme de educație medicală continuă și informare în domeniul științelor medicale pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate cursurile, programele, precum și celelalte forme de educație medicală continuă avizate de către Colegiul Medicilor din România.
Medicilor care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educație medicală continuă, stabilit de Consiliul național al Colegiului Medicilor din România, li se suspendă dreptul de liberă practică până la realizarea numărului de credite respectiv.
Perioada la care medicii cu drept de liberă practică sunt obligați să facă dovada efectuării numărului de credite se stabilește de Consiliul național al Colegiului Medicilor din România.
Articolul 18
Încălcarea obligațiilor de mai sus constituie abatere de la disciplina și deontologia profesională și de la cea a corpului profesional.
Capitolul IV Organizarea și funcționarea
Secțiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 19
Corpul profesional al medicilor este organizat, la nivel național, în cadrul Colegiului Medicilor din România, iar la nivel teritorial - județe, respectiv municipiul București, prin colegii teritoriale.
Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu de la data constituirii și înregistrării la administrația financiară.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului statut, Consiliul național al Colegiului Medicilor din România va emite decizii de validare a constituirii colegiilor teritoriale, înființate și organizate potrivit legii anterioare.
Articolul 20
Denumirea colegiului teritorial este "Colegiul Medicilor din ....." (se completează cu denumirea unității administrativ-teritoriale în care funcționează colegiul respectiv).
Sediul colegiului teritorial este în orașul reședință de județ, respectiv în municipiul București pentru Colegiul Medicilor din Municipiul București.
Articolul 21
Raporturile dintre organele de conducere naționale și cele teritoriale se stabilesc conform dispozițiilor
privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România și prezentului statut.
Ele vor avea la bază, în ceea ce privește organizarea și funcționarea, autonomia organismelor locale, respectarea principiului democratic în luarea deciziilor și a competențelor speciale stabilite de lege și de prezentul statut.
Secțiunea 2 Organele de conducere de la nivel național
Articolul 22
La nivel național, organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România sunt:
a) adunarea generală națională;
b) consiliul național;
c) biroul executiv;
d) președintele.
Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor din România
Articolul 23
Adunarea generală națională a Colegiului Medicilor din România, denumită în continuare Adunarea generală națională, este alcătuită din membrii Consiliului național al Colegiului Medicilor din România și din reprezentanți ai fiecărui colegiu teritorial, aleși potrivit Regulamentului electoral aprobat de Consiliul național al Colegiului Medicilor din România.
Norma de reprezentare a colegiilor teritoriale în Adunarea generală națională este de 1/200 de membri.
Reprezentanții în Adunarea generală națională sunt aleși pe o durată de 4 ani.
Proporțional cu numărul de medici înscriși în evidența colegiului teritorial se aleg 3-11 membri supleanți.
Articolul 24
Adunarea generală națională are următoarele atribuții:
a) adoptă prezentul statut și Codul de dentologie medicală;
b) aprobă modificarea acestora;
c) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli și execuția bugetară pentru exercițiul expirat;
d) alege dintre membrii săi comisia de cenzori;
e) adoptă declarații care să reflecte poziția Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce privește profesia de medic ori statutul medicului în societate.
Articolul 25
Adunarea generală națională adoptă hotărâri în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.
Dacă la prima convocare nu se realizează condiția de cvorum, după două săptămâni se va organiza o altă ședință, cu aceeași ordine de zi, care va putea adopta hotărâri, indiferent de numărul membrilor prezenți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 24 lit. a) și b), pentru care este necesară condiția de cvorum prevăzută de lege.
Adunarea generală națională se întrunește în ședință ordinară în primul trimestru al anului în curs.
Articolul 26
Adunarea generală națională este condusă de președintele Colegiului Medicilor din România.
Articolul 27
Adunarea generală națională este convocată de către:
a) președintele Colegiului Medicilor din România;
b) 3 dintre membrii Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România;
c) o treime din membrii Consiliului național al Colegiului Medicilor din România.
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România
Articolul 28
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare Consiliul național, este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui județ, din 3 reprezentanți ai municipiului București și din câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister și instituție centrală cu rețea sanitară proprie. În afară de aceștia, Consiliul național poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Academiei de Științe Medicale, al Ministerului Sănătății, al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Justiției.
Reprezentanții în Consiliul național sunt aleși pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor colegiilor teritoriale și reprezentanții acestora în Adunarea generală națională, întruniți într-o ședință comună.
Cheltuielile cu deplasarea și diurna reprezentanților în Consiliul național vor fi suportate de către colegiile teritoriale ai căror reprezentanți sunt.
Articolul 29
Consiliul național lucrează în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor cu drept de vot și ia decizii cu majoritate simplă de voturi.
Deciziile Consiliului național sunt obligatorii pentru colegiile locale și pentru toți medicii care practică profesia de medic în România.
Articolul 30
Reprezentanții în Consiliul național, care nu fac parte din organele teritoriale de conducere, vor participa cu rol consultativ la ședințele acestor organisme de la nivel județean, respectiv din municipiul București, fiind anunțați din timp cu privire la ordinea de zi, data, ora și locul unde se vor desfășura respectivele ședințe.
Articolul 31
Consiliul național se întâlnește în ședințe ordinare o dată pe lună sau în ședințe extraordinare ori de câte ori este nevoie.
Ședințele ordinare sunt convocate de către președintele Biroului executiv.
Articolul 32
Convocarea membrilor Consiliului național se va face, după caz, prin:
a) scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
b) fax la sediul colegiului teritorial al cărui membru este respectivul reprezentant sau la unitatea ori instituția la care reprezentantul își desfășoară activitatea.
Articolul 33
Convocarea în una dintre modalitățile de mai sus se va face cu cel puțin 7 zile înaintea datei întrunirii Consiliului național.
Materialele ce vor urma a fi supuse dezbaterilor pot fi trimise și prin intermediul poștei electronice sau publicate pe site-ul Colegiului Medicilor din România.
Articolul 34
Consiliul național realizează atribuțiile prevăzute de lege, de prezentul statut și de hotărârile Adunării generale naționale.
Articolul 35
Consiliul național stabilește strategia și planul anual de control și supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic, precum și a condițiilor în care se desfășoară aceasta.
Articolul 36
Consiliul național aprobă exercitarea ocazională, cu caracter didactic, de instruire, informare și schimb de experiență, a profesiei de medic de către medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.
Articolul 37
În cadrul Consiliului național, pentru realizarea atribuțiilor funcționează următoarele comisii de lucru:
a) Comisia de studii și strategii de dezvoltare;
b) Comisia profesional-științifică și de învățământ;
c) Comisia economico-socială și de asigurări de sănătate;
d) Comisia imagine, relații interne și externe;
e) Comisia acreditări și avizări;
f) Comisia etică și deontologie profesională;
g) Comisia jurisdicție profesională;
h) Comisia administrativă și financiar-contabilă.
La nivel local se poate adopta o organizare asemănătoare.
Articolul 38
În funcție de necesitățile concrete, Consiliul național poate aproba înființarea unor comisii de specialitate ori consultative.
Aceste comisii pot avea activitate permanentă sau temporară.
Articolul 39
Materialele supuse spre aprobare Consiliului național vor fi avizate și fundamentate de către comisia competentă.
Articolul 40
Corespunzător acestor comisii de lucru ale Consiliului național, în cadrul Colegiului Medicilor din România se pot înființa departamente ca structuri tehnice și administrative. Un departament poate funcționa pentru una sau mai multe comisii.
Departamentele vor fi conduse de către unul dintre membrii Biroului executiv și, în funcție de numărul de posturi și schema de personal aprobată de către Consiliul național, vor fi asigurate cu personal tehnic de specialitate sau administrativ.
Consiliul național va aproba regulamentele de organizare și funcționare a departamentelor și comisiilor, la propunerea acestora.
Biroul executiv
Articolul 41
Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare Biroul executiv, este format dintr-un președinte, 3 vicepreședinți și un secretar general, aleși în mod individual de către Consiliul național dintre membrii săi.
Articolul 42
Biroul executiv lucrează legal în prezența a 3 dintre membrii săi și ia decizii valabile cu votul a cel puțin 3 membri.
Biroul executiv se întrunește o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la cererea președintelui ori a cel puțin 2 dintre membrii săi.
Articolul 43
Membrii Biroului executiv își pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondență, inclusiv în format video sau electronic.
Votul exprimat în condițiile alin. (1) se va consemna în procesul-verbal al ședinței, iar membrul Biroului executiv va certifica sub semnătură, la următoarea ședință, modalitatea de exprimare a votului și natura acestuia, respectiv pozitiv sau negativ.
Articolul 44
Atribuțiile Biroului executiv:
a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România;
b) aprobă angajarea de personal și asigură execuția bugetului Colegiului Medicilor din România;
c) întocmește raportul anual de activitate și gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului național;
d) acceptă donațiile, legatele și sponsorizările făcute Colegiului Medicilor din România;
e) execută hotărârile Adunării generale naționale și ale Consiliului național;
f) elaborează și supune spre avizare Consiliului național proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe baza bugetelor locale;
g) îndeplinește orice alte sarcini stabilite de către Consiliul național;
h) informează Consiliul național cu privire la deciziile emise între ședințele consiliului.
Articolul 45
Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului național.
Articolul 46
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum și membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizație lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul național, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.
Articolul 47
Președintele Biroului executiv al Consiliului național este președintele Colegiului Medicilor din România.
Articolul 48
Atribuțiile președintelui Colegiului Medicilor din România:
a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate;
b) încheie contracte și convenții în numele Colegiului Medicilor din România cu aprobarea Biroului executiv;
c) convoacă și conduce ședințele Adunării generale naționale și ale Consiliului național;
d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului național date în sarcina sa și rezolvă problemele și lucrările curente;
e) angajează personalul de specialitate și administrativ, cu aprobarea Biroului executiv;
f) îndeplinește orice altă sarcină stabilită de către Consiliul național ori de către Biroul executiv.
Articolul 49
Președintele Biroului executiv păstrează și folosește ștampila Colegiului Medicilor din România și are drept de semnătură în bancă.
În lipsa sa, președintele Biroului executiv poate mandata pe oricare dintre membrii Biroului executiv pentru a realiza competențele care îi revin sau numai o parte din acestea.
Secțiunea 3 Atribuțiile comisiilor de lucru ale Consiliului național
Articolul 50
Comisiile de lucru ale Consiliului național sunt competente în probleme integrative și de strategie și îndeplinesc atribuțiile stabilite de prezentul statut sau stabilite prin hotărâre a Consiliului național.
Articolul 51
Comisia de studii și strategii de dezvoltare exercită următoarele atribuții principale:
a) analizează situația personalului și a serviciilor medicale, în funcție de nevoile României;
b) propune obiective strategice, programe și proiecte de dezvoltare și restructurare a activității Colegiului Medicilor din România;
c) planifică realizarea programelor;
d) monitorizează și realizează proiecte;
e) elaborează informări și sinteze pentru Biroul executiv și Consiliul național.
Articolul 52
Comisia de studii și strategii de dezvoltare realizează sinteze în legătură cu aplicarea sistemului normativ în materie profesională și propune Consiliului național și Biroului executiv adoptarea măsurilor strategice efective pentru modificarea și adoptarea actelor normative în beneficiul societății românești și al corpului medical din România.
Articolul 53
Comisia profesional-științifică și de învățământ urmărește și controlează în activitatea sa realizarea obiectivelor profesionale ale medicilor din România, prin programe de educație continuă, specializare, ridicare și menținere a standardelor de calitate ale actului profesional, acces egal și echitabil la gradele și titlurile specifice profesiei.
Articolul 54
Comisia profesional-științifică și de învățământ își desfășoară activitatea pe următoarele direcții:
a) educație profesională continuă;
b) examene și concursuri;
c) învățământ profesional și alte forme de pregătire profesională;
d) științe profesionale;
e) practică independentă a profesiei de medic.
Articolul 55
Comisia profesional-științifică și de învățământ analizează și propune îmbunătățirea legislației în domeniul sanitar și ia măsurile necesare asigurării unui cadru legal, coerent și adecvat practicii profesionale. Ea are drept obiectiv introducerea unor mecanisme de evaluare și asigurare a calității îngrijirilor medicale, cum ar fi: acreditare, standardizare, certificate de calitate, ghiduri de practică profesională etc.
Articolul 56
Comisia profesional-științifică și de învățământ organizează și coordonează funcționarea specialităților profesionale la standarde corespunzătoare, studiază raporturile de competență între diferitele specialități profesionale și asigură suportul informațional necesar pregătirii profesionale.
Articolul 57
În realizarea competențelor sale, Comisia profesional-științifică și de învățământ îndeplinește și următoarele activități:
a) promovează ridicarea continuă a nivelului profesional, facilitând participarea medicilor la programe de perfecționare profesională din țară sau din străinătate;
b) sprijină procurarea de material documentar de specialitate, precum și organizarea de manifestări profesionale și științifice;
c) elaborează programe și standarde de acreditare periodică a competenței profesionale;
d) organizează o subcomisie pentru probleme de rezidențiat și alte forme de învățământ profesional;
e) propune organelor competente cifra de școlarizare în învățământul medical.
Articolul 58
Comisia economico-socială și de asigurări de sănătate susține interesele economice și sociale ale corpului profesional din România, adaptându-le în permanență condițiilor existente în plan național și internațional.
Articolul 59
Comisia economico-socială și de asigurări de sănătate reprezintă medicii care lucrează în sistemul de asigurări de sănătate, urmărind apărarea drepturilor, intereselor și a demnității profesiunii de medic, precum și eliminarea oricărui fel de ingerințe în exercitarea actului profesional. Totodată, Comisia economico-socială și de asigurări de sănătate supraveghează desfășurarea raporturilor dintre medicii care lucrează în sistemul de asigurări de sănătate, luând toate măsurile care se impun pentru asigurarea libertății profesiei și a apărării statutului medicului în societate, inclusiv cu privire la raportul dintre importanța socială a activității profesionale și veniturile medicului.
Articolul 60
Președintele Comisiei economico-sociale și de asigurări de sănătate reprezintă Colegiul Medicilor din România și medicii din sistemul de asigurări de sănătate în fața organismelor specializate ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la nivel central și ale altor case ori societăți de asigurări.
La nivel local, reprezentarea se va realiza pe baza principiilor autonomiei organizatorice, funcționale și financiare.
Articolul 61
Președintele Colegiului Medicilor din România împreună cu președintele Comisiei economico-sociale și de asigurări de sănătate reprezintă Colegiul Medicilor din România la nivel central pentru îndeplinirea atribuțiilor legale în domeniul contractării de servicii medicale.
Articolul 62
Comisiile economico-sociale și de asigurări de sănătate de la nivel județean, respectiv al municipiului București, supraveghează modul de aplicare a negocierilor realizate de către Colegiul Medicilor din România la nivel central, în sensul că:
a) îi asistă pe membrii lor la încheierea contractelor individuale privind furnizarea de servicii profesionale;
b) reprezintă și apără interesele membrilor lor în fața partenerilor contractuali;
c) oferă consultații de specialitate cu privire la încheierea, executarea și încetarea contractelor privind furnizarea de servicii profesionale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate;
d) intervin prompt și acționează prin toate mijloacele legale atunci când sunt încălcate drepturile membrilor lor, ce decurg din încheierea și executarea contractelor privind furnizarea de servicii medicale.
Articolul 63
Prin intermediul comisiei economico-sociale și de asigurări de sănătate de la nivel județean sau al municipiului București, Colegiul Medicilor din România organizează și încurajează activitățile cultural-artistice și sportive ale membrilor săi și familiilor acestora, gospodărește și dezvoltă baza proprie de recreere și sport. Contribuie la protejarea membrilor și a familiilor acestora prin acordarea, în limita posibilităților, de ajutoare materiale.
Articolul 64
Comisia de etică și deontologie profesională are următoarele atribuții:
a) urmărește și controlează respectarea de către medici a Codului de deontologie medicală;
b) analizează evoluția normelor deontologice în practica europeană și internațională;
c) face propuneri de modificare a Codului de deontologie medicală.
Articolul 65
Comisia de jurisdicție profesională are următoarele atribuții:
a) anchetează reclamațiile și sesizările legate de nerespectarea deontologiei profesionale;
b) întocmește dosarul de anchetă disciplinară;
c) susține acțiunea disciplinară în fața comisiei de disciplină.
Articolul 66
Comisia de jurisdicție profesională de la nivelul colegiilor teritoriale are în plus față de atribuțiile prevăzute la art. 65 și competența de a susține recursul în fața Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România, atunci când recursul este promovat de biroul consiliului teritorial.
Articolul 67
Judecarea cazurilor ce constituie abatere disciplinară se face în temeiul cadrului legal, al prezentului statut, al Codului de deontologie medicală, al regulamentelor de ordine internă ale unităților medicale și al fișei postului, asigurându-se o înaltă moralitate profesională în rândurile corpului profesional.
Articolul 68
În cazul unor acțiuni care lezează onoarea profesională a membrilor Colegiului Medicilor din România și/sau a corpului profesional în ansamblu, indiferent de mijloacele de realizare, Comisia de jurisdicție profesională va uza de dreptul la replică, cerând ferm autorilor unor astfel de acțiuni să le retracteze sau să le rectifice.
La nivel județean, respectiv al municipiului București, astfel de atribuții se realizează pe baza principiului autonomiei organizatorice și funcționale.
Articolul 69
Comisia de jurisdicție profesională de la nivel județean, respectiv al municipiului București, sesizează încercarea de practică ilegală a profesiei de medic pe teritoriul României. Dreptul de a susține acțiunea în justiție revine președintelui consiliului colegiului județean, respectiv al municipiului București.
Articolul 70
Comisia de imagine, relații interne și externe are ca obiectiv realizarea legăturilor dintre Colegiul Medicilor din România și structurile guvernamentale, nonguvernamentale, județene, naționale sau internaționale. Relația cu publicul și mass-media se asigură prin intermediul unui purtător de cuvânt sau al președintelui acestei comisii.
Articolul 71
Comisia de acreditări și avizări are ca obiectiv impunerea unor standarde și criterii de asigurare a calității actului profesional pe teritoriul României. În acest sens comisia îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) asigură împreună cu structurile de specialitate din Ministerul Educației și Cercetării și ale Ministerului Sănătății verificarea, validarea și echivalarea calificării membrilor săi;
b) participă la elaborarea unor criterii transparente de evaluare, validare și echivalare a diplomelor, specialităților, competențelor și gradelor profesionale;
c) participă în comisiile centrale de acreditări;
d) propune și avizează metodologia de acreditare a medicilor și a unităților medico-sanitare.
Articolul 72
Comisia administrativă și financiar-contabilă are următoarele atribuții:
a) asigură asistența juridică curentă în domeniul financiar-contabil a Colegiului Medicilor din România;
b) gestionează patrimoniul și ține evidența financiarcontabilă;
c) centralizează cotizațiile și celelalte venituri;
d) asigură activitatea de birotică;
e) propune Consiliului național nivelul cotizației și al părții din aceasta care trebuie virată de structurile județene către organele centrale;
f) fundamentează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli;
g) fundamentează și propune Biroului executiv necesarul de personal de execuție;
h) controlează gestiunea colegiilor județene;
i) pregătește și asigură desfășurarea ședințelor Adunării generale naționale, Consiliului național și Biroului executiv.
Articolul 73
Colegiul Medicilor din România, prin colegiile teritoriale, îndeplinește următoarele atribuții:
a) participă, în condițiile legii, la acreditarea furnizorilor de servicii medicale;
b) ține evidența medicilor cu drept de liberă practică, din raza județului respectiv sau a municipiului București;
c) supraveghează modul de exercitare a profesiei de către medici;
d) analizează cazurile de exercitare ilegală a profesiei de medic și înaintează la rândul ei dosarul organelor competente.
Secțiunea 4 Personalul
Articolul 74
În limita numărului de posturi aprobat de către Consiliul național și a schemei de organizare și funcționare, Biroul executiv, în funcție de necesitățile concrete și în baza notei de fundamentare a Comisiei administrative și financiar-contabile, poate angaja, în condițiile legii, personal de specialitate, tehnic și administrativ.
Articolul 75
Pentru lucrări de specialitate care nu presupun o activitate continuă sau pentru consultații de specialitate în anumite domenii, Biroul executiv poate contracta servicii plătite pe lucrare, temă sau proiect, cu specialiști în domeniu.
Articolul 76
Activitatea administrativă a Colegiului Medicilor din România este condusă de un director general executiv.
Capitolul V Organele de conducere de la nivel teritorial
Articolul 77
Organele de conducere la nivelul colegiului județean, respectiv al municipiului București, sunt:
a) adunarea generală;
b) consiliul;
c) biroul consiliului;
d) președintele.
Articolul 78
Adunarea generală este formată din toți medicii cu drept de liberă practică înscriși în colegiul teritorial și care își desfășoară activitatea de bază în raza colegiului teritorial respectiv.
Adunarea generală alege reprezentanții în consiliul colegiului teritorial, reprezentanții în Adunarea generală națională și membrii comisiei de disciplină.
Articolul 79
Adunarea generală se întrunește în primul trimestru al anului în ședință ordinară și, în mod excepțional, în ședințe extraordinare.
Adunarea generală se întrunește anual și adoptă hotărâri cu majoritate simplă, în prezența a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o nouă ședință cu aceeași ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simplă, indiferent de numărul membrilor prezenți.
Articolul 80
Ședințele pot fi convocate de:
a) consiliu;
b) președintele colegiului teritorial;
c) biroul consiliului colegiului teritorial;
d) o treime din numărul membrilor săi.
Articolul 81
Adunarea generală are următoarele atribuții:
a) alege membrii consiliului;
b) alege reprezentanții în Adunarea generală națională;
c) alege dintre membrii săi comisia de cenzori formată din 3 membri;
d) aprobă bugetul de venituri și cheltuieli;
e) aprobă execuția bugetară;
f) descarcă de gestiune consiliul;
g) analizează raportul de activitate al consiliului.
Articolul 82
Consiliul colegiului județean, respectiv al municipiului București, are un număr de membri proporțional cu numărul medicilor înscriși în evidența colegiului, la data organizării alegerilor, aleși de către adunarea generală conform proporțiilor stabilite în
art. 46 din Legea nr. 306/2004 .
Consiliul colegiului județean, respectiv al municipiului București, se întâlnește în ședințe ordinare o dată la două luni sau în ședințe extraordinare la convocarea:
a) președintelui colegiului respectiv;
b) a cel puțin 3 membri ai biroului consiliului;
c) unei treimi din numărul membrilor consiliului.
Consiliul lucrează în prezența a minimum două treimi din numărul membrilor săi și ia decizii cu majoritate simplă de voturi.
Articolul 83
Principalele atribuții ale consiliilor colegiilor teritoriale sunt următoarele:
a) conduc activitatea colegiului între ședințele adunării generale;
b) aleg individual și pe funcții membrii biroului consiliului;
c) elaborează regulamentul de organizare și funcționare;
d) aprobă indemnizațiile lunare ale membrilor biroului consiliului;
e) duc la îndeplinire hotărârile adunării generale;
f) aplică și urmăresc ducerea la îndeplinire a hotărârilor organelor naționale ale Colegiului Medicilor din România;
g) aleg dintre membrii lor comisiile de lucru;
h) apără și reprezintă interesele profesionale ale membrilor lor inclusiv în fața instanțelor judecătorești și a altor autorități publice.
Articolul 84
Biroul consiliului este format din: președinte, 3 vicepreședinți și un secretar, aleși în mod individual de către consiliu dintre membrii săi, în termen de maximum 5 zile de la data alegerii consiliului.
Articolul 85
Biroul consiliului se întrunește săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea președintelui sau a cel puțin 2 dintre membrii săi.
Biroul consiliului lucrează în prezența a cel puțin 3 dintre membrii săi și ia decizii cu votul a cel puțin 3 membri.
Articolul 86
Biroul consiliului are următoarele atribuții:
a) asigură activitatea colegiului între ședințele consiliului;
b) aprobă angajarea de personal și asigură execuția bugetului;
c) execută hotărârile adunării generale și ale consiliului;
d) elaborează și supune spre avizare consiliului proiectul bugetului de venituri și cheltuieli;
e) execută deciziile organelor naționale de conducere și răspunde de ducerea lor la îndeplinire;
f) informează consiliul cu privire la deciziile emise și activitatea desfășurată între ședințele consiliului.
Capitolul VI Venituri și cheltuieli
Articolul 87
Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din:
a) taxa de înscriere;
b) cotizațiile lunare ale membrilor;
c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice și juridice;
d) donații și sponsorizări de la persoane fizice și juridice;
e) legate;
f) drepturi editoriale;
g) încasări din vânzarea publicațiilor proprii;
h) fonduri rezultate din manifestările culturale și științifice;
i) organizarea de cursuri de educație profesională continuă;
j) alte surse.
Articolul 88
Taxa de înscriere în Colegiul Medicilor din România este de 10% din salariul minim pe economie.
Articolul 89
Cotizațiile datorate și neplătite în termenul fixat de către consiliul colegiului teritorial, de către membrii Colegiului Medicilor din România determină plata unor penalități egale cu cele percepute pentru neplata obligațiilor fiscale.
Aceeași penalitate se va aplica și colegiilor teritoriale care nu varsă către organele naționale partea de cotizație stabilită de Consiliul național.
Articolul 90
Neplata cotizației datorate Colegiului Medicilor din România pe o perioadă de 6 luni și după atenționarea scrisă a consiliului colegiului teritorial se sancționează cu suspendarea calității de membru al colegiului până la plata cotizației datorate și a penalităților aferente.
Sancțiunea se aplică de către comisia de disciplină la sesizarea Comisiei administrative și financiar-contabile a colegiului.
Decizia de suspendare se comunică Ministerului Sănătății, casei de asigurări de sănătate județene și angajatorului medicului suspendat.
Articolul 91
Cuantumul cotizației de membru al Colegiului Medicilor din România se stabilește de către Consiliul național.
Partea din cotizație aferentă funcționării forurilor naționale va fi virată până cel mai târziu la sfârșitul lunii următoare celei pentru care a fost percepută cotizația.
Articolul 92
Partea de cotizație datorată Consiliului național, nefiind venit al consiliilor colegiilor teritoriale, se va vira către acesta înaintea oricăror alte plăți.
Obligația urmăririi și efectuării vărsării cotei aferente Consiliului național revine președintelui consiliului teritorial.
Articolul 93
Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea și funcționarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și servicii, cheltuieli de capital, perfecționarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, ajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de instituții cu scop filantropic și științific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul național.
Articolul 94
Colegiul Medicilor din România, la nivel central, va avea cont bancar. Dreptul de semnătură în bancă aparține președintelui Colegiului Medicilor din România. Acesta poate împuternici și o altă persoană cu dreptul de semnătură în bancă.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și colegiilor județene, respectiv al municipiului București.
Articolul 95
Președinții consiliilor colegiilor județene, respectiv al municipiului București, vor trimite anual până la sfârșitul lunii martie copii de pe bugetul pentru anul în curs, aprobat de către consiliul colegiului județean, respectiv al municipiului București, și copii de pe bilanțul și contul de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli al anului anterior.
Copiile vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către președintele consiliului colegiului județean, respectiv al municipiului București.
Articolul 96
Membrii Colegiului Medicilor din România care sunt excluși nu au nici un drept să revendice vreo parte din patrimoniul sau veniturile colegiului și nici să ridice pretenții asupra taxelor de înscriere, cotizațiilor sau altor eventuale contribuții bănești ori materiale virate către Colegiul Medicilor din România.
Capitolul VII Sancțiuni și proceduri disciplinare
Secțiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 97
Constituie abatere disciplinară fapta săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicală, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale corpului profesional.
Articolul 98
Răspunderea disciplinară a medicului nu exclude răspunderea civilă, penală, administrativă sau materială a acestuia.
Articolul 99
Repetarea unei abateri disciplinare, până la radierea sancțiunii aplicate, constituie o circumstanță agravantă ce va fi avută în vedere la aplicarea unei eventuale alte sancțiuni.
Articolul 100
Consiliile teritoriale sunt obligate să țină evidența sancțiunilor aplicate fiecărui membru și să o comunice, la solicitare, celor în drept.
Articolul 101
În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în completuri de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu.
La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în completuri de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
Unul dintre membrii comisiilor de disciplină, obligatoriu membru al colegiului, este desemnat de direcțiile de sănătate publică, la nivel teritorial, și de Ministerul Sănătății, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.
Articolul 102
Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului teritorial sunt aleși de către adunarea generală a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplină vor fi aleși de către Adunarea generală națională.
Membrii comisiilor de disciplină vor fi aleși din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani și care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.
Funcția de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice altă funcție în cadrul Colegiului Medicilor din România.
Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 6 ani.
Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calității de membru al Colegiului Medicilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant, în cazul membrilor desemnați de către Ministerul Sănătății sau de direcția de sănătate publică.
Pentru membrii comisiilor de disciplină teritoriale, pierderea calității de membru al comisiei de disciplină operează și în cazul transferului în alt județ.
Articolul 103
Alegerea comisiilor de disciplină se va face potrivit unui regulament aprobat de Consiliul național.
Articolul 104
Abaterea disciplinară angajează răspunderea disciplinară a făptuitorului, căruia i se va aplica una dintre următoarele sancțiuni:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) vot de blam;
d) amendă de la 1.000.000 lei la 15.000.000 lei. Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul profesiei, până la achitarea sumei;
e) interdicția de a exercita profesia ori anumite activități medicale pe o perioadă de la o lună la un an;
f) retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România.
Retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instanțele judecătorești cu privire la interzicerea exercitării profesiei.
La sancțiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancționat la efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori a altor forme de pregătire profesională.
Articolul 105
Decizia pronunțată se comunică persoanei sancționate, persoanei care a făcut sesizarea, Ministerului Sănătății, Biroului executiv și persoanei cu care medicul sancționat are încheiat contractul de muncă.
În termen de 15 zile de la comunicare, persoana sancționată, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătății, președintele colegiului teritorial sau președintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronunțată de comisia de disciplină a colegiului teritorial.
Articolul 106
Acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile.
Sancțiunile prevăzute la
art. 74 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 306/2004
se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la art. 74 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, în termen de un an de la data expirării perioadei de interdicție.
În cazul aplicării sancțiunii prevăzute la
art. 74 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 306/2004 , medicul poate face o nouă cerere de redobândire a calității de membru al colegiului, după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă de interdicție a exercitării profesiei sau după 2 ani de la data aplicării sancțiunii de către comisiile de disciplină. Redobândirea calității de membru al Colegiului Medicilor din România se face în condițiile legii.
În situația în care, prin decizie a comisiei de disciplină, au fost dispuse și măsurile prevăzute la
art. 74 alin. (3) din Legea nr. 306/2004 , radierea sancțiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.
Articolul 107
Cercetarea disciplinară se efectuează de către persoane din cadrul comisiei sau departamentului de jurisdicție profesională.
Unitățile sanitare sau cele de medicină legală au obligația de a pune la dispoziție comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum și orice alte date și informații necesare soluționării cauzei.
Articolul 108
Împotriva deciziei de sancționare emise de Comisia superioară de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea.
Secțiunea 2 Reguli procedurale
Articolul 109
Plângerea împotriva unui medic se adresează colegiului al cărui membru este medicul. Aceasta va fi înregistrată numai dacă conține următoarele elemente de identificare: numele, prenumele și locul de muncă ale medicului împotriva căruia se face, precum și numele, prenumele, adresa și semnătura petentului.
Plângerea se va depune personal sau prin mandat cu procură ori poate fi trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Nu se vor înregistra plângerile trimise prin fax ori depuse sau trimise în copie.
Articolul 110
Primind plângerea, biroul consiliului decide declanșarea sau nedeclanșarea procedurii disciplinare.
Articolul 111
Biroul consiliului se poate sesiza și poate dispune începerea unei anchete disciplinare și din oficiu.
Articolul 112
În baza deciziei biroului consiliului de declanșare a procedurii disciplinare, persoana sau, după caz, persoanele desemnate cu cercetarea faptei vor audia medicul reclamat, persoana care a făcut sesizarea, eventualii martori propuși și aduși de către reclamant, vor solicita, dacă este cazul, opinii ale specialiștilor în materie și vor strânge toate probele pe care le consideră utile cunoașterii cât mai exacte a faptei și împrejurărilor în care aceasta s-a produs.
Articolul 113
După cercetarea faptei conform art. 112, dosarul disciplinar însoțit de propunerea de sancționare sau de stingere a acțiunii disciplinare se înaintează de comisia de jurisdicție profesională comisiei de disciplină.
Acțiunea disciplinară în fața comisiei de disciplină se exercită de persoane din cadrul comisiei de jurisdicție profesională sau din departamentul de jurisdicție.
Articolul 114
După audierea medicului împotriva căruia s-a pornit acțiunea disciplinară, eventual a unor specialiști în domeniu, a martorilor și a persoanei care a făcut plângerea, comisia de disciplină stabilește printr-o decizie una dintre următoarele soluții:
a) stinge acțiunea disciplinară dacă fapta nu constituie abatere disciplinară;
b) aplică una dintre sancțiunile prevăzute de art. 104.
Articolul 115
Decizia adoptată în soluționarea cauzei va trebui să cuprindă:
a) numărul deciziei și data pronunțării;
b) componența comisiei de disciplină;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) prezentarea măsurilor de cercetare a faptei (declarațiile părților, martorii care au fost audiați, înscrisurile, documentele cercetate și reținute în soluționarea cauzei etc.);
e) sancțiunea aplicată;
f) temeiul legal al adoptării ei;
g) termenul de contestare și instanța competentă;
h) semnătura președintelui comisiei de disciplină și ștampila acestuia.
Articolul 116
Decizia adoptată de către comisia de disciplină de la nivel teritorial se comunică medicului cercetat, persoanei care a făcut sesizarea și Biroului executiv.
Articolul 117
Împotriva deciziei comisiei de disciplină de la nivel teritorial cel sancționat poate face contestație în termen de 15 zile de la data comunicării ei.
Dacă nu se formulează contestație, decizia de sancționare se comunică unității profesionale cu care medicul sancționat se afla în raporturi de muncă, precum și Ministerului Sănătății.
Articolul 118
Contestația se depune la comisia de disciplină de la nivel teritorial, care, în termen de 3 zile lucrătoare, este obligată ca, împreună cu dosarul cauzei, să o trimită Comisiei superioare de disciplină.
Contestația este suspensivă de executare.
Sunt nule contestațiile depuse direct la Comisia superioară de disciplină.
Articolul 119
Soluționând contestația, Comisia superioară de disciplină, după ascultarea părților și, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, poate adopta una dintre următoarele soluții:
a) admite contestația și, pe cale de consecință, anulează decizia comisiei de disciplină de la nivel teritorial;
b) admite în parte contestația și aplică o sancțiune mai mică decât sancțiunea aplicată la nivel local;
c) respinge contestația și menține decizia pronunțată de către comisia de disciplină de la nivel teritorial;
d) aplică una dintre sancțiunile prevăzute de lege.
Articolul 120
Decizia Comisiei superioare de disciplină va conține elementele prevăzute la art. 115.
Articolul 121
Soluționarea cauzelor disciplinare se va face cu celeritate.
Capitolul VIII Soluționarea litigiilor
Articolul 122
Membrii Colegiului Medicilor din România sunt obligați ca, atunci când se găsesc într-o situație conflictuală, litigioasă, legată de exercitarea profesiei, cu alt membru al colegiului, înainte de a apela la instanțele de judecată, la mass-media sau la intervenția altor autorități, să apeleze la comisia de litigii a consiliului județean, respectiv a municipiului București.
Articolul 123
Comisia de litigii este formată din 3 membri ai consiliului, desemnați de către acesta.
Articolul 124
Comisia de litigii va convoca părțile în litigiu și pe baza probelor administrate de către părți și a acelora pe care, considerându-le necesare, va încerca soluționarea amiabilă a litigiului.
Articolul 125
La terminarea procedurilor de soluționare amiabilă a litigiului între părți, comisia de litigii va încheia un proces-verbal în care va consemna situația de fapt, pozițiile părților, probele administrate și rezultatul final.
Procesul-verbal va fi semnat de către membrii comisiei de litigii și de către părți.
Capitolul IX
Alegerea membrilor consiliilor locale, a reprezentanților în Consiliul național și a reprezentanților în Adunarea generală națională, precum și a membrilor birourilor consiliilor
Secțiunea 1 Alegerea reprezentanților
Articolul 126
Membrii Colegiului Medicilor din România pot fi aleși în organele de conducere ale acestuia.
Perioada organizării alegerilor se stabilește de către Consiliul național.
Articolul 127
Funcțiile de conducere, atât la nivel teritorial, cât și central, sunt incompatibile cu situațiile prevăzute la
art. 68 din Legea nr. 306/2004 , precum și cu calitatea de angajat al Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate ori al caselor de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București.
Pentru situația prevăzută la
art. 68 alin. (2) din Legea nr. 306/2004 , se va alege, pe perioada suspendării, un alt membru sau, după caz, funcția va fi ocupată de primul membru supleant.
Articolul 128
Membrii consiliului județean, respectiv al municipiului București, precum și reprezentanții în Adunarea generală națională se aleg prin vot direct, secret și liber exprimat de către membrii adunărilor generale din județe, respectiv a municipiului București.
Articolul 129
Dreptul de vot, precum și dreptul de a fi ales în organele de conducere îl au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din România, care au cotizația plătită la zi.
Articolul 130
Dreptul de a alege și de a fi ales se poate exercita numai în cadrul colegiului al cărui membru este medicul respectiv.
Dovada calității de membru al colegiului teritorial se va face, acolo unde alegătorul nu se găsește pe lista alegătorilor, cu ultima chitanță a plății cotizației.
Articolul 131
În vederea organizării și desfășurării alegerilor, se vor organiza comisii electorale locale de către consiliile județene, respectiv al municipiului București, respectiv o Comisie electorală centrală organizată de către Biroul executiv și aprobată de Consiliul național.
Comisia electorală centrală va coordona desfășurarea alegerilor și va emite decizii de îndrumare în vederea aplicării Regulamentului electoral ori a procedurilor electorale.
Articolul 132
Membrii comisiilor electorale nu pot candida la posturile elective din cadrul Colegiului Medicilor din România în legislatura pentru care se organizează alegerile.
Înaintea alegerii în această funcție, ei se vor angaja în scris să nu candideze la o funcție electivă în legislatura pentru care se organizează respectivele alegeri.
Articolul 133
Membrii Biroului executiv sunt aleși în mod individual, cu majoritate de voturi, de către Consiliul național, respectiv de către consiliile locale.
Articolul 134
Alegerile se vor desfășura în baza Regulamentului electoral aprobat de către Consiliul național.
Perioada organizării alegerilor se stabilește de către Consiliul național.
Secțiunea 2 Încetarea calității de reprezentant în Consiliul național sau de membru în Biroul executiv
Articolul 135
Încetarea mandatului de membru a organelor de conducere intervine în următoarele situații:
a) demisie;
b) incompatibilitate;
c) deces;
d) pierderea calității de membru al Colegiului Medicilor din România;
e) revocare;
f) imposibilitatea exercitării calității.
Locul rămas vacant va fi ocupat de către primul membru supleant.
Locul rămas vacant din Biroul executiv sau din Consiliul național se ocupă prin alegerea unui alt membru.
Articolul 136
Revocarea din funcție sau din calitatea de reprezentant în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel național, cât și județean, respectiv al municipiului București, se face cu majoritatea calificată a forului care l-a ales pe cel în cauză.
Revocarea se poate face în cazul încălcării grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizează și reglementează exercitarea profesiei de medic.
Articolul 137
Membrii organelor de conducere care lipsesc nemotivat la:
a) două ședințe pe an în adunările generale;
b) trei ședințe pe an ale Consiliului național sau ale consiliului județean, respectiv al municipiului București;
c) trei ședințe pe semestru ale Biroului executiv ori ale biroului consiliului județean, respectiv al municipiului București,
sunt revocați de drept.
Constatarea revocării se face prin:
a) hotărâre a adunării generale naționale pentru membrii Consiliului național, la sesizarea Biroului executiv;
b) hotărâre a Consiliului național pentru membrii Biroului executiv, la sesizarea a 3 dintre membrii Biroului executiv;
c) decizie a Biroului executiv pentru membrii organelor teritoriale de conducere, la sesizarea biroului consiliului colegiului teritorial.
Sesizarea va fi însoțită de dovada absenței membrului în cauză.
Capitolul X Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 138
Completarea și modificarea prezentului statut se vor face de către Adunarea generală națională, la propunerea Consiliului național.
Articolul 139
Organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România de la nivel național și teritorial, alese pentru mandatul 2003-2007, rămân în funcție până la sfârșitul perioadei pentru care au fost alese.
Articolul 140
Prezentul statut a fost aprobat de Adunarea generală națională în ședința din data de 25 martie 2005 și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa la statut
----------
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.