Legea nr. 133/2005
privind înființarea Universității "Artifex" din municipiul București
prezumat în vigoare
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul 1
Se înființează Universitatea "Artifex" din municipiul București ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul București, str. Economu Cezărescu nr. 47, sectorul 6.
Articolul 2
Universitatea "Artifex" din municipiul București se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Finanțe și Contabilitate, specializarea Finanțe și bănci, cu predare în limba română;
b) Facultatea de Management-Marketing, specializările Management și Marketing, cu predare în limba română.
Articolul 3
După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura universității înființate potrivit art. 1 intră și facultățile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Articolul 4
Personalul didactic și nedidactic din instituția care a fost autorizată să funcționeze provizoriu se preia prin transfer în interesul serviciului la instituția nou-înființată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Articolul 5
Universitatea înființată potrivit art. 1 dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea Universității "Artifex" din municipiul București, prin efectul legii.
Articolul 6
Patrimoniul Universității "Artifex" din municipiul București rămâne și va fi utilizat numai în cadrul sistemului național de învățământ. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educației și Cercetării va propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității.
În cazul desființării Universității "Artifex" din municipiul București, destinația patrimoniului se stabilește prin lege, numai în interesul învățământului.
Articolul 7
Cheltuielile privind funcționarea Universității "Artifex" din municipiul București se suportă din veniturile proprii, dobândite în condițiile legii, precum și din alte surse legale.
Articolul 8
Pentru a se asigura respectarea standardelor legale de calitate, specifice învățământului superior, instituția prevăzută la art. 1 este special monitorizată, pe o perioadă de 3 ani, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DANIELA POPA PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 17 mai 2005. Nr. 133.
Anexa PATRIMONIUL
Universității "Artifex" din municipiul București, înființată prin lege
Denumirea
Adresa
Valoarea*) -milioane lei-
Titlul în baza căruia este deținut
I. Bunuri imobile, din care:
106.155
A. Clădiri, din care:
a) spații de învățământ: clădire S+P+3, în suprafață de 3.800 mp.
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
57.872
Certificat urbanism nr. 8 E 980/11.05.1998
Contract realizare proiect nr. 5 C+M/1998
Contract de antrepriză generală nr. 6 C+M/1999
b) cămin studențesc (P+8) în suprafață de 6.684 mp.
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
45.000
Autorizația de construcție nr. 6 E din 11.06.1999
c) anexă tehnică (punct termic, hidrofor, post trafo, spălătorie, în suprafață de 294,77 mp.)
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
1.155
Act adițional nr. 3/29.05.2000
Contract nr. 057/28.02.2001
Contract nr. 457/01.03.2001
Contract nr. 1677/25.07.2001
Contract nr. 151/22.08.2001
Contract nr. 197/25.10.2001
Contract nr. 112/06.02.2002
Contract nr. 15/07.02.2002
Contract nr. 122/19.03.2002
Act adițional nr. 1/22.11.2001
Facturi de achiziție
Situații de lucrări de construcție
Proces-verbal la încheierea lucrărilor de construcție nr. 283 din 10.12.2003
Decizia Biroului Colegiului Executiv al UCECOM nr. 40 din 21.07.2004
Protocol nr. 10.077 din 17.08.2004
Anexa nr. 1 la Protocolul 10.077 din 17.08.2004
B. Terenuri în suprafață de 5.600 mp în folosință gratuită pe durata de existență a construcției
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
Decizia Biroului Colegiului Executiv al UCECOM nr. 40 din 21.07.2004
Protocol nr. 10.077 din 17.08.2004
Anexa nr. 1 la Protocolul nr. 10.077 din 17.08.2004
Număr cadastral 3.805/2001
C. Altele
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
2.128
Contract nr. 145/25.05.2002
Contract nr. 146/25.05.2002
Contract nr. 325/14.05.2003
Facturi de achiziție
II. Bunuri mobile, din care:
10.832
A. Tehnică de calcul (calculatoare PC, rețele, imprimante, programe)
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
478
Facturi de achiziție
B. Birotică
C. Mijloace transport
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
382
Facturi de achiziție
Contract de sponsorizare nr. F/2976 din 19.09.1995
D. Mobilier
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
3.235
Facturi de achiziție
E. Disponibilități (fond bibliotecă)
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
6.530
Facturi de achiziție
Acte de donație
Contract de sponsorizare nr. F/2976 din 19.09.1995
F. Inventar gospodăresc
București, Str. Economu Cezărescu nr. 47, sector 6
207
Facturi de achiziție
III. Imobilizări financiare:
12.000
A. Depozite bancare
12.000
Convenții depozit-BCR
B. Fonduri speciale
IV. Active circulante, din care:
515
A. Titluri de plasament
B. Disponibilități
415
Extrase cont BCR, ING, ABN, DAEWOO, MINDBANC
C. Stocuri
100
Facturi de achiziție
D. Creanțe
E. Alte valori
-----------
*) Bunurile imobile sunt evidențiate la valoarea reevaluată la data
de 15 august 2004; Bunurile mobile sunt evidențiate la valoarea de intrare
de la data achiziționării și, prin reevaluare, fondul de carte.
Notă: Prezenta anexă are la bază Protocolul de predare-preluare a patrimoniului dintre Fundația Națională Tehnico Științifică și Social-Culturală "Artifex" a cooperației meșteșugărești și Universitatea "Artifex" din București, care se înființează prin lege.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.