Decizia nr. 231/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Forsaga" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 3.300/2004 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin normelor constituționale invocate. Astfel, se arată că reglementarea suspendării facultative, și nu de drept, a executării unui act administrativ fiscal contestat are în vedere soluționarea cu celeritate a cauzelor specifice acestui domeniu și nu este de natură a încălca regimul constituțional al protecției proprietății private, consacrat de art. 44 din Legea fundamentală. Mai mult, se precizează că suspendarea solicitată poate fi acordată în condițiile în care organul competent apreciază această cerere ca fiind temeinic justificată.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale atacate față de art. 23 alin. (11) din Constituție, se arată că acestea nu au incidență în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.300/2004, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 179 din Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Forsaga" - S.R.L. din Suceava într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 179 din Codul de procedură fiscală încalcă normele constituționale ale art. 23 alin. (11), referitoare la prezumția de nevinovăție, precum și pe cele ale art. 44 alin. (2) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, privind protecția proprietății private. Astfel, se precizează că, potrivit dispozițiilor criticate, "o eventuală contestație a unei persoane împotriva unui act constatator prin care s-au stabilit obligații fiscale în favoarea statului nu suspendă executarea actului respectiv", ceea ce reprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate privată. Se mai susține că un act constatator ilegal poate fi executat înainte ca organele competente în materie să pronunțe o decizie definitivă de soluționare a contestației împotriva acelui act. În continuare, autorul excepției face referiri cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei, arătând, în esență, că organele fiscale de control abuzează de prevederile criticate, tergiversând soluționarea contestațiilor și provocând, în cele din urmă, prin imobilizarea sumelor ilegal reținute, incapacitatea de plată și, în consecință, falimentul firmelor executate.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, întrucât textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor din Constituție invocate. Precizând mai întâi că, în urma republicării Codului de procedură fiscală, art. 179 a devenit art. 184, arată că art. 23 alin. (11) din Constituție, invocat de autorul excepției în motivarea sa, nu are incidență în domeniul dreptului civil sau fiscal, deoarece acest articol reglementează un principiu fundamental al procesului penal, găsindu-și, prin urmare, aplicabilitatea doar în materia dreptului penal și procesual penal. De asemenea, textele de lege criticate nu încalcă nici prevederile constituționale ale art. 44 alin. (2), întrucât, în temeiul art. 184 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate dispune suspendarea executării, dacă cererea este apreciată ca justificată. Se mai menționează că legiuitorul a prevăzut în aceste cazuri o suspendare facultativă, și nu de drept a executării, cu scopul de a restrânge posibilitatea exercitării cu rea-credință a contestației la executare, formulată exclusiv în scopul tergiversării executării.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Președintele Camerei Deputaților consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se apreciază că suspendarea facultativă prevăzută de textele de lege criticate reprezintă tocmai o măsură de prevenire și limitare a eventualelor abuzuri în exercitarea cu rea-credință a contestației la executare. Însă, potrivit alin. (2) al

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , dacă cererea de suspendare este temeinic justificată, organul de soluționare a contestației poate dispune, în funcție de cazul individual, suspendarea executării, astfel că dispozițiile atacate sunt în deplin acord cu normele constituționale invocate.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de art. 23 alin. (11) din Constituție, se arată că acesta reglementează un principiu fundamental al procesului penal, neavând incidență în speța dedusă judecății.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

În legătură cu pretinsa încălcare a art. 23 alin. (11) din Constituție, se arată că aceste prevederi nu au incidență în cauză, fiind aplicabile numai în domeniul dreptului penal și numai persoanelor fizice.

Dispozițiile art. 184 alin. (2) din actul normativ criticat consacră suspendarea facultativă a executării actului administrativ fiscal în scopul evitării abuzurilor de drept și exercitării cu rea-credință a contestației, o eventuală suspendare de drept a executării actului administrativ fiscal determinând amânarea realizării creanțelor fiscale. Așa fiind, textele de lege criticate nu contravin art. 44 alin. (2) din Constituție, "cu atât mai mult cu cât din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii fundamentale rezultă că limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". În plus, se arată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală și în lipsa dispozițiilor exprese ale acestuia, suspendarea executării se poate solicita în condițiile art. 403 din Codul de procedură civilă.

Cât privește susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea dreptului de proprietate prin faptul că, în cazul admiterii contestației debitorului fiscal, Ministerul Finanțelor Publice nu restituie sumele executate, se apreciază că acestea reprezintă chestiuni de aplicare a legii asupra cărora se pronunță numai instanța de judecată, și nu cea de contencios constituțional.

În sprijinul acestor argumente sunt invocate deciziile nr. 176 din 20 aprilie 2004 și nr. 409 din 12 octombrie 2004, prin care Curtea Constituțională a mai analizat textele de lege criticate în prezenta cauză, stabilind că acestea nu contravin normelor și principiilor constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale. Astfel, se arată că textele de lege criticate nu contravin sub nici un aspect dreptului la proprietate privată, consacrat de art. 44 alin. (2) din Constituție. În acest sens se susține că "legiuitorul ordinar este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile cu valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat". În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de dispozițiile art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, se apreciază că aceasta nu poate fi reținută, deoarece invocarea prezumției de nevinovăție nu are relevanță în cauza de față.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004. Aceste prevederi au următorul conținut:

- Art. 184: Suspendarea executării actului administrativ fiscal

"(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Organul de soluționare a contestației poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluționarea contestației, la cererea temeinic justificată a contestatorului.

(3) Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda și executarea deciziei de impunere ulterioare.

(4) Organele de soluționare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent în condițiile prezentului cod."

În motivarea excepției de neconstituționalitate ridicate autorul invocă încălcarea normelor constituționale ale art. 23 alin. (11), ale art. 44 alin. (2) teza întâi, precum și pe cele ale art. 136 alin. (5), care au următorul conținut:

- Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând textul de lege criticat, raportat la normele constituționale invocate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Critica de neconstituționalitate vizează caracterul facultativ al suspendării executării unui act administrativ fiscal constatator de impunere, suspendare solicitată o dată cu introducerea contestației împotriva respectivului act. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, suspendarea prevăzută de dispozițiile art. 184 din ordonanța criticată, având caracter facultativ, și nu obligatoriu, de drept, încalcă în mod grav atât prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituție, cât și regimul constituțional de protecție a proprietății private, consacrat în art. 44 și în art. 136 alin. (5) din aceasta. Se susține că, în condițiile în care sumele reținute prin actul constatator al organului de control fiscal sunt imobilizate cel puțin până la momentul pronunțării deciziei definitive cu privire la contestația formulată de debitor împotriva acelui act administrativ fiscal, există riscul declanșării stării de incapacitate de plată sau de faliment al societății comerciale executate, fiind afectat astfel dreptul de proprietate al acestora.

Examinându-se excepția de neconstituționalitate, raportat la normele constituționale invocate, se constată că dispozițiile de lege criticate stabilesc procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, precum și posibilitatea suspendării, la cererea temeinic justificată a contestatorului, a executării actului constatator atacat. Totodată, se observă că, deși autorul excepției invocă neconstituționalitatea

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , critica formulată privește doar dispozițiile alin. (1) al acestui articol, care stabilesc, cu titlu de regulă generală, faptul că simpla introducere a unei contestații pe calea administrativă de atac nu suspendă, în mod automat, executarea acelui act administrativ fiscal. Examinându-se însă și celelalte dispoziții ale art. 184 - pe care autorul excepției omite a le avea în vedere -, se constată că la alin. (2) este prevăzută și excepția de la regula stabilită în alin. (1), respectiv posibilitatea suspendării executării actului administrativ fiscal până la soluționarea contestației, dacă organul competent să soluționeze contestația apreciază cererea ca temeinic justificată. Pe de altă parte, debitorul în cauză are posibilitatea de a se adresa instanței judecătorești pentru a solicita suspendarea executării în cadrul procedurii prevăzute în art. 403 din Codul de procedură civilă. În consecință, susținerile autorului excepției privind consecințele grave aduse patrimoniului unei societăți comerciale executate, ca urmare a refuzului de plano al suspendării executării actului administrativ fiscal contestat până la pronunțarea deciziei definitive de către organul competent, sunt, pentru cele arătate mai sus, lipsite de temei legal și, cu atât mai mult, lipsite de temei constituțional.

Caracterul facultativ și nu obligatoriu, de drept, al suspendării executării unui act administrativ fiscal contestat are în vedere tocmai soluționarea cu celeritate a unor cauze specifice acestui domeniu, prin evitarea exercitării cu rea-credință a dreptului de a contesta un astfel de act. Legiuitorul a prevăzut însă și posibilitatea ca, examinând cererile formulate și apreciindu-le ca temeinic justificate, organul competent să acorde suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat, prevenindu-se astfel situații care, în practică, ar putea prejudicia în mod grav patrimoniul societății comerciale executate.

În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a art. 23 alin. (11) din Constituție, se constată că aceste dispoziții nu au incidență în cauza de față, întrucât prezumția de nevinovăție este un principiu ce guvernează procesul penal, fără a se aplică, deci, și procedurii contencioase fiscale sau administrative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 184 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Forsaga" - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 3.300/2004 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.