Hotărâre · Senatul

Hotărârea nr. 11/1997

pentru adoptarea excepției invocate de domnul senator Nistor Badiceanu cu privire la imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor

prezumat în vigoare

Data actului
13 martie 1997
Emitent
Senatul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 47 din 19 martie 1997
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
1 articol · 1.180 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În urma dezbaterii raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari privind cererile ministrului justiției prin care se solicita ridicarea imunitatii parlamentare a domnului senator Corneliu Vadim Tudor și a examinării excepției invocate de domnul senator Nistor Badiceanu,

Senatul admite excepția invocată și adopta prezenta hotărâre.

Articol unic

Cererile înaintate de ministrul justiției nu au obiect, întrucît, în privinta infracțiunilor pentru care s-au formulat aceste cereri, imunitatea parlamentară a domnului senator Corneliu Vadim Tudor a fost ridicată prin

Hotărârea Senatului nr. 13 din 24 aprilie 1996 , hotărâre care-și produce efectele până la soluționarea definitivă a proceselor penale respective.

Aceasta hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 13 martie 1997.

PREȘEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.