Decizia nr. 156/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, excepție ridicată de Asociația "Unirea" din București în Dosarul nr. 8.344/2004 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8.344/2004, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat. Excepția a fost ridicată de Asociația "Unirea" din București cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței nr. 313 din 7 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 10.456/2003.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16, 20, 44 și 115 din Constituție, fără a preciza în ce constă neconcordanța dintre reglementarea legală și prevederile constituționale. În schimb, arată că " art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , modificată și completată de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003 , a fost contestat la Curtea Constituțională, excepția ajungând pe rolul Curții, însă după abrogarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

și intrarea în vigoare a

Legii nr. 569/2003 ". Astfel, excepția de neconstituționalitate a rămas fără obiect și Curtea Constituțională nu a mai avut prilejul de a se pronunța asupra textului de lege criticat.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens amintește că textul de lege criticat a mai fost supus controlului exercitat de Curtea Constituțională, care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Astfel, instanța de contencios constituțional a considerat că aceste dispoziții legale, care exclud vocația recurentei contestatoare de a beneficia de plăți compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă, sunt constituționale, întrucât contractul de privatizare a unității intimate a fost încheiat în perioada la care se referă textul

art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază, în principal, că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere că autorul ei nu a precizat nici un motiv de ordin juridic care să justifice critica de neconstituționalitate, iar potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , orice sesizare adresată Curții Constituționale trebuie să fie motivată. Pe fond, consideră că excepția este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu instituie un tratament juridic diferit pentru situații egale sau analoage, ci are în vedere situații obiectiv diferite, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, nu constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Constituție. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată în raport cu prevederile art. 44 din Constituție, arată că în jurisprudența sa Curtea Constituțională s-a pronunțat deja în sensul că "textul de lege criticat nu conține dispoziții prin care să opereze un transfer de proprietate, după cum, prin reglementările sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societăților comerciale vizate". În sfârșit, referindu-se la dispozițiile art. 20 și 115 din Constituție, arată că acestea nu sunt pertinente în cauză.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, arată că acestea vizează acordarea plăților compensatorii în două situații diferite, respectiv în cazul societăților comerciale din portofoliul autorității de privatizare, aflate în curs de privatizare, și în cazul societăților comerciale privatizate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor acestora. Așa fiind, diferența de tratament juridic este justificată de situațiile obiectiv diferite avute în vedere de legiuitor. De altfel, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității nu are semnificația instituirii unei uniformități, ci permite ca în situații diferite să se aplice un tratament juridic diferit, când acesta se justifică în mod rațional și obiectiv. Cât privește pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat în raport cu dispozițiile art. 44, arată că acesta nu conține dispoziții prin care să opereze un transfer de proprietate și nu aduce atingere dreptului de proprietate al societăților vizate. În sfârșit, menționează că celelalte dispoziții constituționale invocate de autorul excepției nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Potrivit încheierii prin care Curtea a fost sesizată și în acord cu susținerile autorului excepției, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003.

În realitate, Curtea observă că prin această lege a fost aprobată cu modificări și completări

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , care și-a păstrat în continuare existența și individualitatea.

În consecință, Curtea reține că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, dispoziții introduse prin

Legea nr. 569/2003

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 .

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 2 alin. (5): "În situația în care societățile care efectuează concedieri colective potrivit art. 1 nu pot achita plățile compensatorii prevăzute prin contractele colective de muncă, până la sfârșitul anului 2003, acestea pot fi acordate lunar, după caz, și ulterior acestei date, aceste plăți având același regim de impozitare ca și indemnizația de șomaj. Prevederile prezentului alineat nu se aplică societăților comerciale cu capital majoritar de stat ale căror acțiuni au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare semnate de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data publicării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat."

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 16, 20, 44 și 115 din Constituție, potrivit cărora:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 115: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență. Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).

(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile textului de lege criticat au fost cuprinse inițial în

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 11 aprilie 2003. În urma aprobării cu modificări și completări a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003

prin

Legea nr. 569/2003 , dispozițiile legale criticate au fost înscrise în art. 2 alin. (5) teza a doua din această ordonanță.

Curtea constată că prevederile

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2003

au fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și

art. 44 din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 457 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 20 ianuarie 2004, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate nu sunt contrare principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice. În acest sens a statuat că "diferența de tratament juridic în ce privește acordarea plăților compensatorii, introdusă prin textul de lege criticat, între categoria exceptată de societăți comerciale cu capital majoritar de stat și celelalte societăți apare ca justificată, fiind aplicată unor situații diferite".

Prin aceeași decizie Curtea a constatat și netemeinicia criticii privind încălcarea prevederilor art. 44 din Constituție, statuând că "textul criticat nu conține dispoziții prin care să opereze un transfer de proprietate, după cum, prin reglementările sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societăților comerciale vizate".

Deoarece autorul excepției nu a formulat argumente care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția din decizia amintită sunt valabile și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

în raport cu art. 16 alin. (2), (3) și (4), art. 20 și art. 115 din Constituție, Curtea observă că autorul excepției nu a precizat în ce constă încălcarea acestor dispoziții constituționale. Analiza prevederilor legale ce fac obiectul excepției nu relevă însă existența vreunei neconcordanțe între acestea și dispozițiile constituționale amintite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, excepție ridicată de Asociația "Unirea" din București în Dosarul nr. 8.344/2004 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2005.