Decizia nr. 213/2005

Ioan Vida - președinte

Constantin Doldur - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 5.935/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspunde partea Alexandru Buda, personal, lipsă fiind autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii transmise prin fax de către autorul excepției, Dumitru Octavian Rădulescu, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât termenul acordat anterior a fost foarte scurt și nu a avut posibilitatea angajării unui avocat.

Alexandru Buda solicită respingerea cererii de amânare, apreciind că are ca scop tergiversarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de amânare solicitate de autorul excepției, întrucât i s-a mai acordat un termen de judecată pentru lipsă de apărare.

Având în vedere cererea autorului excepției referitoare la amânarea cauzei pentru imposibilitatea angajării unui avocat, concluziile părții prezente și ale reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile art. 24 din Constituție privind garantarea dreptului la apărare și prevederile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare, precum și faptul că autorului excepției i s-a mai acordat un termen de judecată pentru lipsa apărării, Curtea Constituțională respinge cererea de amânare formulată în scris de autorul excepției.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părților pe fond.

Alexandru Buda solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât are ca scop tergiversarea cauzei, dovadă fiind faptul că același autor a mai ridicat câteva excepții de neconstituționalitate cu obiect similar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că instituția strămutării are ca scop asigurarea unei bune administrări a justiției și că în cadrul procedurii de judecată a cererii de strămutare nu se soluționează fondul cauzei.

Totodată apreciază că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 129 referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât posibilitatea instanței de judecată de a menține actele de procedură efectuate până în momentul strămutării poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5.935/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu, petent într-o cerere de strămutare a judecării cauzei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în fața legii, la dreptul la informație și la exercitarea căilor de atac, precum și dispozițiilor privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, consideră că prin soluționarea unei cereri de strămutare nu se rezolvă numai o problemă de competență teritorială, ci și fondul cauzei, având în vedere că acesta poate fi puternic afectat de menținerea sau nemenținerea măsurilor luate de instanță. Astfel, este firesc ca instanța care soluționează cererea de strămutare să motiveze rațiunile pentru care a menținut sau nu măsurile luate de instanța de la care se solicită strămutarea, iar împotriva soluției date să se poată formula recurs. În caz contrar se ajunge la situația ca unele măsuri să fie menținute, iar altele nu, fără posibilitatea verificării temeiniciei soluției pronunțate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin Constituției, ci, dimpotrivă, prin instituirea lor "s-a avut în vedere necesitatea eliminării unor posibilități de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale care ar impieta asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal". Arată că, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, legiuitorul poate institui reguli speciale în considerarea unor situații deosebite.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, strămutarea constituind o garanție a respectării legii și a drepturilor unei părți interesate într-un proces, în concordanță cu principiul aflării adevărului și cu cel al rolului activ al instanței de judecată. Orice parte are dreptul de a cere strămutarea cauzei, iar exercitarea acestui drept de către una dintre părți nu contravine principiului egalității în fața legii, întrucât promovarea unei cereri de strămutare nu creează o poziție privilegiată față de alte părți din proces, ci solicită numai o prorogare judiciară a competenței teritoriale.

Cu privire la dreptul la informație, arată că președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare și despre termenul fixat, cu mențiunea că părțile pot trimite memorii.

Față de pretinsa încălcare a art. 129 din Constituție consideră că legiuitorul are atributul exclusiv de a stabili căile de atac și regulile de exercitare a acestora. în cazul strămutării nu se realizează o judecată de fond, ci se pronunță o încheiere definitivă, fără motivare, iar dispoziția referitoare la lipsa motivării își are justificarea în interesul menținerii prestigiului instanței de la care a fost strămutată cauza.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, ci reglementează necesitatea eliminării unor posibilități de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care ar impieta asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal, legiuitorul instituind reguli speciale în considerarea unor situații speciale.

Mai arată că art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi în ceea ce privește recunoașterea unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic cu privire la aplicarea unor măsuri, indiferent de natura acestora.

Cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că, în sensul practicii instanței europene, conceptul de "proces echitabil" nu implică existența mai multor grade de jurisdicție, a mai multor căi de atac și, pe cale de consecință, nici posibilitatea exercitării acestor căi de atac de către toate părțile din proces.

Referitor la art. 31 și 129 din Constituție, apreciază că acestea nu sunt pertinente în soluționarea cauzei de față.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că instituirea unor reguli speciale pentru soluționarea cererii de strămutare a judecării cauzei nu este de natură să încalce principiul egalității în drepturi, atât timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Strămutarea nu este o procedură de soluționare pe fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient, așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 82/2001 și nr. 237/2003.

Președintele Senatului nu a comunicat Curții Constituționale punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "În cazul în care găsește cererea întemeiată, dispune strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza se mențin."

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 31 și art. 129 din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.

(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională.

(4) Mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activității lor se reglementează prin lege organică.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

De asemenea, autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 6 paragraful 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins:

- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. [...] ";

- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, așa cum în mod eronat susține autorul excepției, ci o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare.

Curtea observă că dispoziția legală criticată este o normă de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege. în consecință, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia, în caz de admitere a cererii de strămutare, instanța va hotărî totodată în ce măsură actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat cauza se mențin, fără a se încălca astfel dispozițiile constituționale.

De asemenea, dispozițiile potrivit cărora hotărârea de strămutare a pricinii se dă fără motivare și nu este supusă nici unei căi de atac au fost adoptate de legiuitor în considerarea faptului că, prin soluționarea cererii de strămutare, instanța nu se pronunță asupra fondului, ci urmărește desfășurarea în condiții normale a procesului.

Pe de altă parte, instituirea unei căi de atac în procesul penal este obligatorie numai atunci când se soluționează fondul cauzei, pe când, în cazul strămutării, instanța soluționează o chestiune care ține de buna administrare a justiției.

Ca atare, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 16 și 129 din Constituție și nici celor ale art. 6 paragraful 1 și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 31 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la informație, Curtea constată că aceste dispoziții constituționale nu au legătură cu cauza de față, întrucât se referă la informații de interes public.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Octavian Rădulescu în Dosarul nr. 5.935/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.