Decizia nr. 415/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) și art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internationala în materie penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) și
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, excepție ridicată de Gundogdu Mahmut în Dosarul nr. 4.125/2005 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției și doamna Magda Vasiliu, traducător autorizat. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul autorului excepției, domnul Iulian Rusu, a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, deoarece se afla în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale.
Cu privire la aceasta cerere autorul excepției a arătat inițial ca și-o însușește, după care a revenit asupra ei precizând ca lasă la aprecierea Curții să se pronunțe asupra oportunității acordării unui nou termen, cu mențiunea că nu dorește să fie extrădat din România.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate de apărătorul autorului excepției, deoarece procedura de extrădare este o procedură specială care impune soluționarea unei asemenea cauze în regim de maxima celeritate.
Curtea constata ca întreaga procedura reglementată de
privind cooperarea judiciară internationala în materie penală este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care impune judecarea cauzei cu celeritate. De altfel, sesizarea Curții a fost formulată în forma scrisă și a fost motivată de autor prin apărătorul ales, astfel ca instanța de control constituțional are toate datele necesare pentru a se pronunța asupra excepției. Celelalte probleme ce țin de soluționarea cererii de extrădare excedeaza competentei Curții Constituționale, ele fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.
Curtea, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 47/1992
și al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui nou termen.
Cauza se afla în stare de judecată.
Autorul excepției solicita admiterea excepției de neconstituționalitate asa cum a fost formulată în scris de apărătorul sau.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca nefondata, deoarece prin exercitarea unei cai de atac odată cu fondul nu se impieteaza asupra dreptului la recurs efectiv și asupra dreptului referitor la un proces echitabil, atâta vreme cat legiuitorul a oferit părții interesate posibilitatea de a uza de o cale de atac.
De asemenea, nu poate fi primită, în situația amânării predării, nici critica referitoare la întinderea duratei de arestare provizorie în vederea extrădării, întrucât aceasta procedura este reglementată prin mai multe articole care limitează prelungirea măsurii arestării provizorii. Astfel, potrivit
art. 45 alin. (7) și (8) din Legea nr. 302/2004 , arestarea provizorie încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată pentru predare de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 15 sau 30 de zile de la data convenită, conform art. 59. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și sub acest aspect.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 11 iulie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.125/2005, Înaltă Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) și
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internationala în materie penală.
Excepția a fost ridicată de Gundogdu Mahmut în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva Sentinței penale nr. 73 din 24 mai 2005 prin care s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Republica Turcia.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile
art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (7) potrivit cărora "încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Or, din dispoziția legii speciale rezultă ca recursul împotriva măsurii arestării provizorii dispuse în vederea extrădării este condiționat de judecarea cauzei. Prin urmare, textul criticat nu oferă o cale de atac accesibila și disponibilă prin care să-i fie protejate drepturile garantate de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.
În ceea ce privește
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 , autorul excepției arata ca în cazul amânării extrădării care este o procedură ulterioară celei judiciare, persoana arestata nu poate fi pusă în libertate deoarece nu exista un text de lege care să reglementeze această măsură. Prin urmare, persoanei interesate îi este îngrădit accesul liber la justiție datorită imposibilității exercitării unor cai de atac.
Cu privire la celelalte texte invocate în susținerea prezentei excepții, autorul nu a arătat în mod concret în ce consta contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu acestea.
Înaltă Curte de Casație și Justiție - Secția penală opineaza ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
reglementează, între altele, procedura extrădării, procedura specială, care impune judecarea cu celeritate a unor astfel de cereri. De aceea, termenele prevăzute pentru sesizarea instanței și judecarea în fond și în recurs sunt limitate la perioade scurte de timp, fără ca prin aceasta să fie îngrădite drepturile constituționale sau convenționale. Este de remarcat ca în astfel de cauze nu este vorba de o măsura preventivă în sensul dispozițiilor Codului de procedura penală, ci de o măsura provizorie care să permită soluționarea cererii într-o perioadă scurta de timp, tocmai pentru ca prin această măsură sa nu fie afectată libertatea celui în cauza pe o perioadă mai mare de 180 de zile.
Oricum, hotărârea prin care instanța de fond a luat măsura arestării provizorii este supusă recursului odată cu fondul cauzei, stabilindu-se și în aceasta materie o cale de atac de natura a nu îngrădi celui în cauza drepturile prevăzute de Constituție sau de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 45 alin. (3) și
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, cu următorul conținut:
- Art. 45 alin. (3) - Arestarea provizorie și sesizarea instanței:
"Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet investit cu soluționarea cererii de extrădare, printr-o încheiere data în camera de consiliu și care nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea pronunțată asupra cererii de extrădare.";
- Art. 60 alin. (4) - Predarea amânată:
"În cazul amânării predării persoanei a carei extrădare a fost aprobată, instanța emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se afla, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii, ale art. 21 privind Accesul liber la justiție coroborat cu ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenența la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament și ale art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală și ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac, precum și ale art. 6 pct. 1 privind Dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv, ambele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:
Potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată este stabilită de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Rezultă asadar ca legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, căile de atac și condițiile exercitării acestora. Or, procedura de soluționare a cererii de recurs împotriva încheierii date în camera de consiliu prin care s-a dispus ori s-a prelungit arestarea provizorie în vederea extrădării face parte integrantă din procedura de judecată.
Lipsa unei cai de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție și ale art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Împrejurarea ca o asemenea încheiere nu poate fi atacată separat cu recurs se explica, pe de o parte, prin necesitatea asigurării celeritatii procesului în acord cu întreaga reglementare prevăzută de
care are drept scop extrădarea unei persoane în regim de urgenta, iar pe de altă parte, prin faptul ca respectiva încheiere poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cererea de extrădare, asigurându-se pe aceasta cale dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv.
Susținerea autorului excepției în sensul că dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor constituționale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 23 referitoare la libertatea individuală este nefondata, dat fiind ca prin textele constituționale invocate se prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, inclusiv în ceea ce privește încheierile instanței de judecată referitoare la măsura arestării preventive, ceea ce nu implica obligativitatea stabilirii unor cai de atac imediate împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, în speta, încheierea de luare ori de prelungire a arestării provizorii în vederea extrădării, ci obligativitatea instituirii unei cai de atac împotriva hotărârii prin care se soluționează fondul procesului. De altfel, prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauza ce avea ca obiect tocmai soluționarea unei cai de atac.
De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea autorului excepției potrivit căreia măsura arestării provizorii în vederea extrădării poate depăși termenul constituțional de 180 de zile, deoarece din textul de lege atacat nu rezultă aceasta situație. Dimpotriva, în alin. (5) și (6) ale art. 45 din lege se prevede obligativitatea reexaminarii la fiecare 30 de zile a necesității menținerii privarii de libertate, iar prelungirile dispuse nu pot depăși în total 180 de zile.
În sfârșit, Curtea constata ca în situația amânării predării, prevăzută de
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 , mandatul de arestare provizorie emis în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea - existenta unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile române - ori produce consecințe, asa cum s-a arătat, maximum 180 de zile, perioada înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (7) și (8) coroborate cu art. 59 din lege.
Prin urmare, măsura arestării provizorii dispusă în vederea extrădării constituie o măsura privativă de libertate temporară care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21, 23, 129, precum și de art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea constata ca autorul nu a formulat motive prin care să arate în ce consta contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu celelalte articole din Constituție invocate în susținerea excepției. În aceasta situație, instanța de control constituțional nu se poate substitui autorului excepției, ea fiind ținuta să se pronunțe în limitele sesizării ce trebuie facuta în forma scrisă și motivată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (3) și
art. 60 alin. (4) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internationala în materie penală, excepție ridicată de Gundogdu Mahmut în Dosarul nr. 4.125/2005 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.