Decizia nr. 320/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 64/1995 22 iunie 1995 (prevederi anume) privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
Are ca temei 3
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 64/1995 22 iunie 1995 (prevederi anume) privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
- Legea nr. 64/1995 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 139 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Dan Constantin Grițac, Alexandru Constantin Grițac, Mirela Voicu, Constantin Bontea și Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, se arată că specificul domeniului de reglementare al
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului impune condiții deosebite în ceea ce privește instituirea măsurilor asigurătorii, diferite de cele prevăzute de Codul de procedură civilă, astfel că dispozițiile art. 16 din Constituție, referitoare la principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu sunt incidente în cauză. Se precizează, pe de o parte, că judecătorul-sindic, în temeiul art. 139, stabilește măsuri asigurătorii, însă nu în mod automat, ci în vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137 din lege, iar, pe de altă parte, că persoanele asupra cărora se instituie astfel de măsuri pot exercita căile legale de atac. De asemenea, se menționează că aceleași dispoziții de lege au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași norme și principii fundamentale, iar prin
Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004
Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea nr. 54 din 7 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 32/F/2003, Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 139 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată. Excepția a fost ridicată de Dan Constantin Grițac, Alexandru Constantin Grițac, Mirela Voicu, Constantin Bontea și Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a acestora în vederea acoperirii pasivului debitoarei Societatea Comercială "Avicola" - S.A. din Botoșani, precum și de luare a unor măsuri asigurătorii.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că din conținutul
art. 139 din Legea nr. 64/1995
rezultă, "pe de o parte, faptul că dispunerea măsurilor asigurătorii nu este lăsată la aprecierea instanței de judecată, ci constituie o obligație a acesteia, norma având un caracter imperativ", iar, "pe de altă parte, faptul că respectivele măsuri se dispun de către instanța de judecată înainte de a fi atrasă răspunderea materială și stabilită, astfel, culpa persoanelor care au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență prin una dintre faptele limitativ prevăzute de dispozițiile
art. 137 din Legea nr. 64/1995 ". Această procedură creează, în opinia autorilor excepției, o discriminare față de persoanele împotriva cărora se iau măsuri asigurătorii în condițiile Codului de procedură civilă, încălcându-se art. 16 alin. (1) din Constituție. Se mai arată că "legiuitorul a consacrat prin dispozițiile atacate o prezumție de culpă în condițiile în care prezumția legală și valabilă este cea de nevinovăție", astfel fiind afectat dreptul părții la apărare, precum și dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituție. Se susține în continuare că prin "dispunerea de măsuri asigurătorii înainte de atragerea răspunderii persoanelor care au contribuit la aducerea în stare de insolvență a unei societăți comerciale" (deci înainte de a se naște creanța respectivei societăți față de aceste persoane) se încalcă și dreptul de proprietate privată al respectivei persoane, așa cum acesta este garantat de art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și de art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală. Totodată se arată că este afectată și libertatea comerțului, consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi din Constituție, deoarece prin procedura instituită de textul de lege criticat "se blochează posibilitatea transferului dreptului de proprietate cu privire la bunurile asupra cărora se instituie măsurile asigurătorii". În final se invocă și nerespectarea art. 53 din Constituție, ca o consecință a restrângerii nejustificate a exercițiului drepturilor și libertăților pretins a fi încălcate, respectiv dreptul de proprietate privată, dreptul la un proces echitabil, egalitatea în drepturi și libertatea comerțului.
Tribunalul Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine normelor constituționale invocate. în acest sens, se precizează că, "în raport cu acțiunea principală, măsurile asigurătorii au un caracter accesoriu, vremelnic, și nu duc la deposedarea debitorului, care își poate continua activitatea". Dispunerea măsurilor asigurătorii, așa cum este prevăzută de
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, reprezintă o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care își justifică acest caracter prin însuși scopul legii și prin specificul situațiilor diferite pe care actul normativ le reglementează în domeniul reorganizării judiciare și a falimentului.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 16 din Constituție, se arată, în esență, că în cauză ne aflăm în fața unei proceduri speciale, diferite de cea reglementată de Codul de procedură civilă, și care impune, deci, un tratament legal diferit. Or, potrivit jurisprudenței constante în materie a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, astfel că dispozițiile
art. 139 din Legea nr. 64/1995
nu intră sub incidența art. 16 din Legea fundamentală.
În legătură cu susținerile autorilor excepției, potrivit cărora dispozițiile art. 139 creează instanței obligația de a dispune măsuri asigurătorii la sesizare sau din oficiu, se afirmă că aceste prevederi, deși au un caracter imperativ, nu intervin în mod automat, ci ca urmare a verificării de către judecătorul-sindic a existenței indiciilor serioase "că persoanele a căror răspundere patrimonială este clamată au săvârșit una dintre etapele enumerate în art. 137, de natură a atrage starea de insolvență a debitorului".
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de art. 21 alin. (3) din Constituție, se arată că dispunerea măsurilor asigurătorii nu are ca efect instituirea unei prezumții de culpabilitate, ci urmărește acoperirea pasivului debitorului din bunurile existente în patrimoniul persoanelor despre care se va dovedi că au determinat sau au concurat la apariția stării de insolvență a debitorului. De altfel, se menționează că în același sens a statuat și Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 .
Referitor la critica de neconstituționalitate a
art. 139 din Legea nr. 64/1995
față de prevederile art. 44 din Constituție, se arată că și aceasta este neîntemeiată. Fără a se contesta faptul că măsurile asigurătorii au ca efect restrângerea dreptului de proprietate, se susține că, date fiind circumstanțele și scopurile legitime urmărite în stabilirea unor astfel de măsuri în cadrul reorganizării judiciare și a falimentului, limitarea este justificată. În acest sens, se amintește caracterul relativ al dreptului de proprietate, așa cum apare atât în jurisprudența Curții Constituționale, dar și în cea a Curții Europene, potrivit căreia ingerințele pe care le comportă dreptul de proprietate trebuie să răspundă exigenței de legalitate și proporționalitate între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, restrângerile aduse dreptului de proprietate prin dispozițiile de lege criticate "sunt justificate atât de necesitatea protecției intereselor legitime ale creditorilor, dar și ale debitorului, care își vede activitatea economică și credibilitatea alterate, urmare sau prin contribuția persoanei a cărei tragere la răspundere este clamată".
Sub aspectul compatibilității dispozițiilor art. 139 cu prevederile art. 53 din Constituție, se amintește, pe de o parte, că art. 16 nu are incidență în cauza de față, iar, pe de altă parte, că limitările aduse dreptului de proprietate se justifică din perspectiva condițiilor impuse de art. 53 din Constituție.
În sfârșit, nu se poate susține nici încălcarea art. 136 din Constituție, deoarece scopul însuși al procedurii speciale reglementate de legea criticată este "cel de a facilita libera exercitare a comerțului, de a proteja concurența loială, de a asigura consolidarea credibilității operatorilor economici și de a determina relansarea societăților debitoare a căror stare de insolvență nu este determinată sau este doar în parte datorată propriei culpe, contribuția prejudiciabilă a altor persoane fiind cea care a avut rol major în ajungerea în încetare de plăți".
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 139 din Legea nr. 64/1995
sunt constituționale. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, se arată că "reglementarea dedusă controlului de constituționalitate se aplică tuturor debitorilor aflați în stare de insolvență, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare".
În legătură cu pretinsa contrarietate a textului de lege criticat față de exigențele dreptului la un proces echitabil, se menționează că "măsurile asigurătorii dispuse de judecătorul-sindic, din oficiu sau la sesizarea făcută de administrator, nu încalcă sub nici un aspect dreptul părților de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil". De altfel, se arată că este de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitățile de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune tocmai posibilitatea celor interesați de a le exercita în condițiile legii. În plus, este menționată jurisprudența Curții Constituționale în materie, potrivit căreia liberul acces la justiție este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale. De altfel, textul de lege criticat nu contravine nici art. 135 alin. (2) din Constituție, întrucât stabilirea procedurii falimentului "reprezintă o opțiune a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru asigurarea libertății comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".
În sfârșit, se arată că dispozițiile legale atacate nu aduc atingere sub nici un aspect normelor constituționale ale art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (5), referitoare la protecția proprietății private, iar prevederile art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, nu au incidență în cauza de față.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 139 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Aceste prevederi au următorul conținut:
- Art. 139: "În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 137, judecătorul-sindic va dispune măsuri asigurătorii, din oficiu sau la sesizarea făcută de către administrator/lichidator, de către oricare dintre creditori, membri sau, după caz, asociați/acționari."
Articolul 137
, la care face trimitere art. 139, are următoarea redactare: "(1) Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit, în mod fictiv, pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g) în luna precedentă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
(2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracțiuni."
În motivarea excepției ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 16 alin. (1), a art. 21 alin. (3) teza întâi, a art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi, a art. 53, a art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi și a art. 136 alin. (5) din Constituție. Aceste prevederi au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 21 alin. (3) teza întâi: "Părțile au dreptul la un proces echitabil (...).";
- Art. 44 alin. (1) și alin. (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular (...)";
- Art. 53: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a) teza întâi: "Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, (...)";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."
Examinând textele de lege criticate, raportate la normele constituționale invocate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Criticile de neconstituționalitate formulate de autorii excepției vizează faptul că, potrivit dispozițiilor legale atacate, judecătorul-sindic are obligația de a dispune, fie din oficiu, fie ca urmare a sesizării făcute de una dintre persoanele enumerate la art. 139, luarea de măsuri asigurătorii asupra membrilor organelor de conducere ai societății comerciale debitoare aflate în stare de insolvență, prevăzuți în art. 137 din lege, fără a fi însă stabilite culpa și răspunderea patrimonială a acestora față de respectiva societate comercială debitoare. Se consideră că astfel sunt nesocotite prevederile constituționale referitoare la principiul egalității în drepturi, dreptul la un proces echitabil (din perspectiva împiedicării persoanei asupra căreia se dispun respectivele măsuri de a-și exercită dreptul la apărare), dreptul de proprietate al acestora, precum și principiul libertății comerțului.
Curtea Constituțională reține că, într-adevăr, dispozițiile de lege criticate prevăd obligația judecătorului-sindic de a dispune, din oficiu sau la sesizarea făcută de către administrator sau lichidator, de către oricare dintre creditori, membri sau, după caz, asociați ori acționari, de măsuri asigurătorii, în vederea luării măsurilor prevăzute de art. 137 din lege. Aceste din urmă măsuri urmăresc satisfacerea creanțelor creditorilor prin suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare de către membrii organelor de conducere ale acesteia - administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență prin săvârșirea unor fapte limitativ enumerate la lit. a)-g) ale alin. (1) din art. 137.
Procedura dispunerii măsurilor asigurătorii, reglementată de
art. 139 din Legea nr. 64/1995 , reprezintă o procedură subsidiară, declanșată printr-o acțiune accesorie celei de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în stare de insolvență. Totodată această procedură are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, justificat prin specificul domeniului reglementat de
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Măsurile asigurătorii au menirea de a satisface creanțele creditorilor prin reîntregirea patrimoniului debitorului, au caracter vremelnic și reprezintă o modalitate prin care membrii organelor de conducere, împotriva cărora s-a deschis deja acțiune de stabilire a răspunderii patrimoniale și asupra cărora există indicii temeinice că au contribuit prin comportamentul propriu la atingerea stării de insolvență a debitorului, suportă o parte din pasivul societății comerciale respective. În temeiul art. 137 judecătorul-sindic poate dispune această măsură de îndestulare a creditorilor din bunurile membrilor organelor de conducere, dacă aceștia din urmă au contribuit prin săvârșirea acțiunilor limitativ enumerate la lit. a)-g) la ajungerea societății comerciale debitoare în stare de insolvență. Așadar, judecătorul-sindic este în măsură să aprecieze asupra oportunității acestei măsuri, iar atunci când o consideră necesară, pentru aducerea sa la îndeplinire va dispune luarea de măsuri asigurătorii, ca mijloc de realizare a creanțelor creditorilor. Așadar, art. 139 este o normă imperativă, dar subsecventă celei cuprinse în art. 137, care are un caracter dispozitiv.
Dispozițiile art. 139 nu instituie o prezumție de culpă a persoanei asupra căreia se dispune luarea măsurilor asigurătorii, deoarece măsurile pot fi luate de judecătorul-sindic dacă apreciază în acest sens și dacă sunt respectate condițiile impuse de art. 137. Stabilirea existenței faptelor prevăzute limitativ de art. 137 alin. (1) lit. a)-g) și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a societății comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile și în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet și pertinent. În cadrul acestui proces persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nici o îngrădire dreptul la apărare, căile legale de atac, precum și celelalte garanții procesuale impuse de dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, nici susținerile autorilor excepției referitoare la încălcarea regimului constituțional al protecției proprietății private nu pot fi reținute. Regimul constituțional de garantare și ocrotire a proprietății urmărește realizarea unui echilibru între interesele tuturor persoanelor, așa încât dreptul de proprietate al unei persoane să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept. Astfel, art. 136 alin. (5) din Constituție prevede că "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice", ceea ce permite instituirea unor limitări rezonabile în valorificarea acesteia, ca drept subiectiv garantat. Pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege. În acest context măsurile asigurătorii reprezintă o modalitate de a garanta proprietatea creditorilor prin îndestularea creanțelor lor, ceea ce reprezintă însuși scopul
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Având în vedere considerentele de mai sus, nici criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 din lege față de art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție nu sunt întemeiate.
De altfel, prin
Decizia nr. 25 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 8 martie 2004, Curtea Constituțională a mai examinat constituționalitatea
art. 126 din Legea nr. 64/1995 , devenit art. 139 după republicarea acesteia, prin raportare la aceleași norme fundamentale ca și în prezenta cauză, stabilind că acestea nu sunt încălcate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 139 din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Dan Constantin Grițac, Alexandru Constantin Grițac, Mirela Voicu, Constantin Bontea și Societatea Comercială "Rompac Internațional" - S.A. din București în Dosarul nr. 32/F/2003 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia Margareta Niță ____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.