Decizia nr. 383/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unor condiții de formă și de fond pentru deciziile prin care angajatorul dispune aplicarea unor sancțiuni disciplinare salariaților săi nu contravine sub nici un aspect dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 109/M/2005, Curtea de Apel Constanța - Secția pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 2.305 din 24 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.614/2004 al Tribunalului Tulcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că art. 268 din Codul Muncii se află într-o vădită contradicție cu prevederile art. 45 și art. 21 alin. (3) din Constituție. Astfel, arată că activitatea economică și libera inițiativă presupun, în mod esențial, dreptul persoanei fizice, individual sau în formele asociative permise de legea română, de a-și stabili cadrul organizatoric în care să-și desfășoare această activitate. Acest drept presupune și posibilitatea conducerii unei societăți de a stabili printr-o procedură proprie abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea unor asemenea abateri de către angajați. În aceste condiții, regimul extrem de restrictiv al formei și cuprinsului deciziei prin care încetează raporturile de muncă ale angajatului vatămă, în opinia sa, libertatea economică, întrucât "determină persoanele sau grupurile de persoane constituite într-o societate comercială să aibă rezerve fie în a-și începe activitatea economică, fie în a o dezvolta, în măsura în care restricțiile pe care le au în relațiile cu angajatul pot conduce la serioasa afectare sau chiar la blocarea activității sale economice". În ceea ce privește contradicția dintre prevederile art. 268 din Codul muncii și dispozițiile constituționale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că "prin impunerea, cu titlu de norme de ordine publică, a unui cuprins extrem de laborios și de natură a fi interpretat în favoarea angajatului a deciziei prin care se aplică o măsură disciplinară, precum și prin instituirea unei veritabile răsturnări a sarcinii probei, prin prevederile art. 287 din Codul muncii legiuitorul român creează toate premisele pentru ca, în litigiul având ca obiect contestarea valabilității măsurii disciplinare dispuse de angajator, părțile să se afle într-un vădit dezechilibru procesual". În același sens, amintește și faptul că, referindu-se la cerința procesului echitabil, consacrată în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune "obligația statului, prin lege și prin puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual a părților și de a nu le pune, prin orice instrument, într-o poziție de inferioritate una față de cealaltă".

Curtea de Apel Constanța - Secția pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 45 din Constituție, instituirea unor condiții de formă în ceea ce privește decizia de sancționare disciplinară reprezentând o garanție pentru exercitarea efectivă a dreptului de muncă. Astfel, textul de lege criticat asigură stabilitatea raporturilor de muncă, legalitatea și temeinicia încetării acestora. În ceea ce privește dispozițiile constituționale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că cerințele de formă impuse de textul de lege criticat nu reprezintă îngrădiri ale drepturilor procesuale civile care sunt incidente în faza de judecată, drepturi care sunt aceleași pentru toate părțile. De altfel, amintește că sancțiunea disciplinară este o măsură adoptată unilateral de angajator, în afara unui proces care, eventual, poate avea loc în fața instanței.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 268 din Codul muncii sunt constituționale, întrucât au caracter procedural și dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, fără să contravină dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Prevederile referitoare la condițiile de validitate ale deciziei de sancționare reprezintă garanții indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat, cât și pentru cel care angajează. Referindu-se la dispozițiile art. 45 din Constituție, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 268: "(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi constituționale:

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituție prevăd că "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit". În vederea exercitării efective a acestui drept, legislația muncii trebuie să prevadă garanții și răspunderi corespunzătoare, atât prin norme de drept substanțial, cât și prin norme de drept procesual.

Raporturile juridice de muncă sunt reglementate de Codul muncii, alte acte normative cu obiect de reglementare ce vizează relațiile sociale de muncă, precum și de contractele colective de muncă. Aceste acte normative stabilesc drepturile și îndatoririle minimale ale părților raporturilor juridice de muncă pe care trebuie să le respecte atât angajatorul, cât și salariatul, condițiile de fond și de formă ale încheierii, executării și încetării contractelor individuale de muncă, precum și regulile de soluționare a litigiilor ce s-ar ivi în legătură cu desfășurarea raporturilor juridice de muncă.

Reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilității raporturilor juridice de muncă apără interesele legitime atât ale salariaților, cât și ale angajatorilor. Stabilirea limitativă a cazurilor în care și a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din inițiativa și din voința unilaterală a angajatorului reprezintă cea mai importantă garanție pentru exercitarea dreptului la muncă. Condițiile de formă și de conținut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum și pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse. Aceste exigențe sunt justificate, în mod special, în cazurile în care încetarea raportului juridic de muncă se dispune ca o măsură de sancționare disciplinară.

Obligația angajatorului, prevăzută de art. 268 din Codul muncii, de a înscrie, sub sancțiunea nulității absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu are nici o legătură cu dreptul oricărei persoane de acces liber la o activitate economică, la libera inițiativă și de exercitare a acestora. Potrivit prevederilor art. 45 din Constituție, acest drept fundamental poate fi exercitat în condițiile legii. Așadar, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale inițiative și utilizează forță de muncă salariată are obligația să respecte reglementările legale referitoare la încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă.

De asemenea, Curtea reține că întocmirea și comunicarea deciziei de sancționare disciplinară sunt operațiuni anterioare desfășurării procesului pentru soluționarea litigiului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție, se realizează prin posibilitatea asigurată tuturor părților procesului de a se folosi de toate regulile și garanțiile procesuale în vederea apărării și realizării intereselor lor legitime, ceea ce nu are nici o legătură cu cerințele legale privind forma și conținutul actelor de dispoziție ale angajatorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 268 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Euro Inter Trade Corporation" - S.R.L. - Sucursala "Forum Auto" în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curții de Apel Constanța - Secția pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2005.