Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 3920/2005

privind interzicerea temporară a exercitării activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L.

prezumat în vigoare

Data actului
26 iulie 2005
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 810 din 7 septembrie 2005
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 9.081 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al

art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000

privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,

în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în ședința din data de 6 iulie 2005, conform

art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. 15.664 din 7 iunie 2005 privind controlul efectuat la Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L.,

în conformitate cu atribuțiile prevăzute la

art. 8 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în baza Deciziei nr. 3.276 din 7 martie 2005, organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au efectuat un control la Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L., cu sediul social în municipiul Mediaș, piața Regele Ferdinand I nr. 29, județul Sibiu, înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. J32/398/2003, cod unic de înregistrare nr. 15337595, reprezentată în timpul controlului de domnul Burzo Cătălin Bogdan, în calitate de administrator/director executiv.

Controlul efectuat de organele de specialitate ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a avut ca obiect verificarea activității brokerului de asigurare, conform Tematicii de control de fond nr. 10.285 din 29 octombrie 2002; verificarea a avut la bază documentele și situațiile prezentate și întocmite sub responsabilitatea conducerii brokerului de asigurare.

Rezultatele acțiunii de analiză și control au fost concretizate în Nota de constatare, semnată fără obiecțiuni de Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L., înregistrată sub nr. 11 din 14 aprilie 2005 la societatea sus-menționată, iar la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj, sub nr. 16.547 din 14 aprilie 2005.

În urma analizării constatărilor cuprinse în actul de control s-a reținut că brokerul de asigurare a încheiat cu societăți de asigurare contracte de consultanță, de prestări servicii, de marketing, de brokeraj și de colaborare, și anume:

1. Contractul de prestări servicii nr. 3.356 din 31 decembrie 2004, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Ardaf" - S.A Sucursala Sibiu;

2. Contractul de brokeraj nr. 1.119 din 20 iunie 2003, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Ardaf" - S.A.;

3. Contractul de consultanță nr. 1 din 1 octombrie 2003, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Unita" - S.A.;

4. Contractul de prestări servicii nr. 17.639 din 17 septembrie 2004, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Asirom" - S.A Sucursala Sibiu;

5. Contractul de prestări servicii nr. 863 din 12 decembrie 2003, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Asigurare-Reasigurare Agi România" - S.A.;

6. Contractul de colaborare FN din data de 1 decembrie 2003, încheiat între Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. și Societatea Comercială "Allianz Țiriac" - S.A.

Potrivit

art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , așa cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 76/2003 , în vigoare la data săvârșirii faptelor, brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină, autorizată în condițiile acestei legi, care negociază pentru clienții săi, persoane fizice sau juridice, asigurați ori potențiali asigurați, încheierea contractelor de asigurare sau reasigurare și acordă asistență pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz.

Contractele sus-menționate, încheiate cu societăți de asigurare, excedează obiectului de activitate al brokerului de asigurare, astfel cum este definit în prevederea legală sus-menționată, în ceea ce privește prospectarea pieței, identificarea potențialilor clienți, instalarea unui punct de vânzare, servicii de consultanță, studierea pieței și sondaje, prestarea de servicii de operare date în calculator etc., încălcându-se astfel prevederile art. 39 alin. (2) lit. l) și ale art. 35 alin. (5) lit. d) coroborate cu prevederile

art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , așa cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 76/2003 .

Dovada săvârșirii de către Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. a faptelor nelegale descrise mai sus rezultă din documentele contabile ale brokerului de asigurare, precum și din Nota de constatare înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Reprezentanța Cluj sub nr. 16.547 din 14 aprilie 2005.

Față de aceste motive, pentru faptele nelegale reținute de organul de control în sarcina Societății Comerciale "Star Broker Asigurări" - S.R.L., fapte descrise în prezenta decizie, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, în temeiul

art. 39 alin. (1) și alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în ședința din data de 6 iulie 2005 Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât interzicerea temporară a exercitării activității de broker de asigurare, drept care emite următoarea decizie:

Articolul 1

(1)

Se interzice temporar exercitarea activității de broker de asigurare de către Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L., cu sediul în municipiul Mediaș, piața Regele Ferdinand I nr. 29, județul Sibiu, înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. J32/398/2003, cod unic de înregistrare nr. 15337595, reprezentată în timpul controlului de domnul Burzo Cătălin Bogdan, în calitate de administrator/director executiv, conform

art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, până la data încetării încălcării dispozițiilor legale, respectiv până la data rezilierii contractelor de prestări servicii al căror obiect de activitate excedează prevederilor

art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , așa cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 76/2003 , contracte încheiate cu societățile de asigurare.

(2)

Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. este obligată să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor dovada rezilierii contractelor de prestări servicii cu societățile de asigurare al căror obiect de activitate excedează prevederilor

art. 2 pct. 6 din Legea nr. 32/2000 , așa cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 76/2003 , în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Articolul 2

(1)

Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de broker de asigurare, prevăzută la art. 1, Societății Comerciale "Star Broker Asigurări" - S.R.L. i se interzic desfășurarea activității de negociere a încheierii de noi contracte de asigurare sau reasigurare pentru persoane fizice sau juridice, a acordării de asistență pe durata derulării contractelor în curs sau în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în

Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Brokerul are obligația să-și notifice clienții, în termen de cel mult 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare, direct la asigurător.

Articolul 3

(1)

Împotriva prezentei decizii Societatea Comercială "Star Broker Asigurări" - S.R.L. poate face plângere la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, conform

art. 40 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

În conformitate cu

art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, plângerea adresată curții de apel nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, executarea măsurii sancționatorii dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor,
Nicolae Eugen Crișan
București, 26 iulie 2005.
Nr. 3.920

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.