Decizia nr. 379/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 58 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998 , precum și ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 și art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "ELEMAR STAR" - S.R.L. din Călărași, Marian Lazăr și Lenuța Lazăr în Dosarul nr. 2.549/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

În acest sens, cu privire la dispozițiile

art. 58 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998

și ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, arată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect este inadmisibilă. În ceea ce privește celelalte dispoziții legale criticate, acestea reprezintă norme de procedură ce nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției și, ca atare, susținerea privind neconstituționalitatea lor este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.549/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998 , precum și ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 și art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "ELEMAR STAR" - S.R.L. din Călărași, Marian Lazăr și Lenuța Lazăr într-o cauză ce are ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulate împotriva

Deciziei nr. 126 din 20 ianuarie 2004 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, într-o argumentare amplă, în care, pe lângă invocarea unor texte constituționale considerate a fi încălcate, se fac numeroase referiri la dispoziții din Codul de procedură civilă, din Codul civil, din alte legi, precum și la jurisprudența unor instanțe judecătorești, inclusiv la hotărâri pronunțate în alte cauze în care sunt părți, autorii excepției susțin, în esență, următoarele:

Dispozițiile

art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 , potrivit cărora contractele de credit financiar și garanțiile reale și personale constituie titlu executoriu, încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 21 și 123 devenit, după republicarea Constituției, art. 124. Autorii excepției susțin că prevederile legale criticate care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum și garanțiilor reale și personale contravin unor dispoziții din legislația civilă și procesual civilă, referindu-se în acest sens la unele hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești. Se mai arată, în susținerea excepției, că "dispozițiile

Legii nr. 58/1998

și normele sale de aplicare încalcă prevederile art. 15 din Constituția României, conform cărora «Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile»."

De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile art. 327 alin. 1, raportate la prevederile art 1201 din Codul civil și art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu au în vedere anumite competențe ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, competențe evidențiate de practica judiciară a acestei instanțe, și "permit invocarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri pronunțate într-un dosar anterior, al cărui obiect (...) este diferit de obiectul dosarului în curs de soluționare", ceea ce creează un prejudiciu autorului excepției. De asemenea, apreciază că aceste texte legale "operează, practic, selectiv, în funcție de instanța de judecată învestită cu judecarea pricinii".

În ceea ce privește dispozițiile art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorii excepției apreciază că sunt neconstituționale, întrucât permit executarea silită a unui imobil în lipsa încuviințării instanței de recurs care a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât, "scriptic, acest text de lege impune constituirea titlului executoriu înaintea începerii urmăririi și executării silite". Așa fiind, arată că art. 379 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 51 [devenit art. 1 alin. (5) în Constituția republicată], ale art. 16 alin. (1) și (2), precum și ale art. 123 [devenit art. 124 alin. (1) și (2) în Constituția republicată].

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, iar textele de lege vizate de autorul excepției nu contravin prevederilor constituționale invocate. Totodată arată că în cauza de față, ce are ca obiect o cerere de revizuire, nu pot fi examinate, sub aspectul controlului de constituționalitate, decât dispozițiile referitoare la condițiile de admisibilitate a revizuirii, reglementate la art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu și cele ale

art. 56 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 , ale art. 327 alin. 1 sau ale art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care nu au legătură cu soluționarea cauzei. Instanța arată că susținerea excepției este prolixă și confuză, fără a se motiva în vreun fel neconstituționalitatea art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, ceea ce face imposibilă exprimarea unui punct de vedere argumentat cu privire la acest articol.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. în acest sens arată că dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă reprezintă o reglementare stabilită prin lege, conformă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, care asigură în mod egal accesul la justiție tuturor persoanelor interesate în exercitarea acelorași drepturi și interese legitime, inclusiv prin folosirea mijloacelor procedurale privind promovarea cererii de revizuire a unei hotărâri judecătorești. Totodată menționează că excepția, astfel cum a fost formulată, nu conține nici o critică de neconstituționalitate referitoare la art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. În ceea ce privește celelalte dispoziții legale menționate ca obiect al excepției, Guvernul observă că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. în acest sens arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate față de art. 16 din Constituție, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază că nu poate fi reținută nici contrarietatea cu prevederile art. 21 și 124 din Constituție, deoarece dispozițiile criticate conțin norme de procedură, referitoare la modul de soluționare a cererii de revizuire, pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenței sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituție. De altfel, textele legale criticate asigură accesul liber și egal la o instanță independentă și imparțială, contribuind la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și la îndeplinirea condițiilor unui proces echitabil. Avocatul Poporului arată că nu se încalcă nici dreptul la apărare al revizuentului, întrucât prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii instanței, date asupra revizuirii, se oferă acestuia suficiente garanții pentru a formula pretenții și apărări.

Cu referire la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, opinează în sensul lipsei lor de relevanță în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate de prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998 , precum și ale art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 și art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cu privire la dispozițiile

art. 56 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998 , anterior sesizării Curții Constituționale acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, cu un nou titlu, și anume Legea privind activitatea bancară, iar ca urmare a renumerotării textelor art. 56 alin. (2) a devenit art. 79 alin. (2), având același conținut. Ca atare, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor din urmă dispoziții legale, potrivit cărora "Contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri executorii".

În ceea ce privește dispozițiile art. 322 pct. 7, art. 327 alin. 1 (raportat la dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 720^9 din Codul de procedură civilă, precum și la art. 1201 din Codul civil) și ale art. 379 alin. 1 (raportat la art. 404^1 alin. 1 și art. 404^2 din Codul de procedură civilă), acestea au următorul conținut:

- Art. 322 pct. 7: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. în cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță;";

- Art. 327 alin. 1: "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre."