Decizia nr. 433/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Rece în Dosarul nr. 1.244/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, apărătorul ales, domnul avocat Mircea Stănculescu, precum și consilierul juridic, doamna Oana Scrobotă, pentru partea Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției arată că un parlamentar nu poate fi trimis în judecată fără încuviințarea Camerei din care face parte. Prin urmare, nu se poate concepe ca un act, fie el și procedural, să se poată aplica diferit unor persoane aflate în aceeași situație juridică - de fost sau actual parlamentar. De asemenea, noțiunea de lege din art. 126 alin. (2) din Constituție include și Legea fundamentală și de aceea nu se poate deroga printr-un act normativ de rang inferior, cum ar fi Codul de procedură penală, de la dispozițiile constituționale referitoare la drepturile și libertățile fundamentale. În final, în considerarea motivării existente la dosar, apărătorul autorului excepției solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul părții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece, considerând că ipoteza art. 72 alin. (2) din Constituție vizează calitatea de parlamentar din momentul desfășurării procesului penal, art. 40 din Codul de procedură penală ilustrează la nivel de lege organică ipoteza constituțională. De asemenea, textul legal criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 februarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.244/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de inculpatul Traian Rece în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 72 alin. (2), deoarece, de vreme ce Legea fundamentală stabilește în mod univoc că Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece cauzele cu inculpați senatori ori deputați, nu se poate deroga prin lege de la această reglementare în funcție de pierderea calității. Deci, singurul moment în care contează calitatea de parlamentar, pentru stabilirea competenței, este cel al trimiterii în judecată, și competența astfel determinată ar fi trebuit să rămână valabilă în tot cursul judecății chiar dacă inculpatul a pierdut acea calitate.

Autorul excepției mai arată că art. 40 din Codul de procedură penală încalcă și prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), deoarece inculpatul, printr-un simplu act de voință, poate deroga de la norma fundamentală potrivit căreia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege". Or, în ipoteza în care inculpatul (senator, deputat, magistrat etc.) este trimis în judecată potrivit procedurii speciale referitoare la competența ratione personae, iar mai apoi acesta demisionează din funcția deținută, ar trebui ca, potrivit textului legal criticat - dacă nu este cazul situațiilor prevăzute de art. 40 alin. 1 lit. a) și b) din Codul de procedură penală -, instanța să constate că, față de lipsa calității astfel generată, nu mai este competentă și să trimită dosarul instanței competente, potrivit celorlalte reguli privitoare la materie. Prin urmare, s-ar ajunge la situația nelegală și neconstituțională ca, în cursul judecății, competența de soluționare a cauzei să nu fie stabilită de lege, ci să fie lăsată la latitudinea inculpatului. Tot același rezultat s-ar produce și în cazul în care, în cursul judecății, inculpatul ar fi destituit din funcția respectivă, pentru că, în această situație, competența de judecată ar fi stabilită de autoritatea care a luat măsura respectivă.

De asemenea, dispozițiile legale criticate aduc atingere și prevederilor art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât se poate ajunge la situația în care două persoane care au fost trimise în judecată la aceeași dată să fie judecate, din motive independente, de instanțe diferite. Astfel, în ipoteza în care, spre finele mandatului, doi parlamentari au fost trimiși în judecată dar, din motive obiective, față de unul dintre aceștia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească, ar urma ca acesta din urmă să fie în continuare judecat de instanță potrivit regulii speciale, iar celălalt de instanța competentă potrivit dreptului comun.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu numai că nu contravin Constituției, dar au în vedere noua reglementare privind imunitatea parlamentară.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate vizează competența ratione personae în cazul schimbării calității inculpatului intervenite în timpul judecății. Prin art. 72 din Constituție au fost reglementate două categorii de măsuri de protecție a deputaților și senatorilor, pe durata exercitării mandatului, și din interpretarea acestui text rezultă că prevederile care stabilesc competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a-i judeca pe parlamentari reprezintă o continuare a tezei ce reglementează activitățile procesuale pentru care deputatul sau senatorul beneficiază de imunitate, precum și procedura ridicării acesteia. Rezultă că ar fi lipsit de rațiune să se admită că legiuitorul constituant a urmărit asigurarea unei judecăți imparțiale numai pentru cei ce se află în curs de judecată în perioada exercitării mandatului, în temeiul unor acțiuni judiciare pornite anterior.

Nu se poate susține că dispozițiile legale criticate aduc atingere principiului egalității în drepturi, întrucât, în realitate, ceea ce se protejează prin art. 72 din Constituție nu este persoana fizică, ci mandatul pe care această persoană îl deține.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece imunitatea parlamentară reprezintă un mijloc de protecție a parlamentarului împotriva pericolului de a fi supus represiunii penale ori contravenționale în mod abuziv sau șicanator, ca urmare a atitudinii sale politice, asigurându-i independența, sub aspect juridic, în exercitarea mandatului încredințat de corpul electoral. Ca urmare, imunitatea parlamentară este o garanție constituțională a mandatului reprezentativ, deci a opțiunii electoratului prin votul căruia acest mandat a fost încredințat. De asemenea, faptul că dobândirea calității de senator sau deputat după săvârșirea infracțiunii determină, potrivit art. 40 alin. 2 din Codul de procedură penală, schimbarea competenței reprezintă o concretizare a dispozițiilor constituționale referitoare la imunitatea parlamentară.

În plus, prevederile legale criticate referitoare la competența instanței de judecată în caz de schimbare a calității inculpatului sunt norme procedurale și reprezintă opțiuni ale legiuitorului, conforme cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

"Când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în primă instanță.

Dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 72 alin. (2) privind competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru infracțiunile săvârșite de parlamentari, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi și ale art. 126 alin. (2) privind competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege. Acest text constituțional consacră principiul libertății legiuitorului de a reglementa în domeniile menționate, cu condiția existentă în art. 1 alin. (5) din Constituție de a respecta toate celelalte norme și principii prevăzute în Legea fundamentală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale atacate - în virtutea cărora competența materială stabilită în considerarea calității inculpatului încetează în cazul în care, după săvârșirea infracțiunii, acesta nu mai are acea calitate, iar fapta nu are legătură cu atribuțiile sale de serviciu, ori s-a pronunțat o hotărâre în primă instanță - contravin, în ceea ce îi privește pe deputați și senatori, dispozițiilor art. 72 alin. (2) din Constituție, în conformitate cu care competența de judecată a acestora pentru fapte penale aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această susținere nu poate fi primită, dat fiind că prevederile art. 72 alin. (2) din Constituție se referă în mod exclusiv la inculpații care, în cursul judecății, au calitatea de senatori și deputați, indiferent de data la care au comis faptele penale pentru care sunt judecați și de natura acestor fapte, iar nu și la inculpații care au pierdut această calitate.

De asemenea, prevederile art. 40 din Codul de procedură penală nu instituie nici un fel de discriminări între persoanele care au calitatea de parlamentar, ele aplicându-se în mod egal tuturor învinuiților ori inculpaților aflați în aceeași situație juridică, astfel că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia ar fi încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Traian Rece în Dosarul nr. 1.244/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.