Ordin · Ministerul Sănătății / Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Ordinul nr. 986/2005

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 849/297/2003 privind aprobarea formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală, precum și cele cu timbru sec și a normelor metodologice privind utilizarea și modul de completare a formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală, precum și cele cu timbru sec, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
26 septembrie 2005
Emitent
Ministerul Sănătății / Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 880 din 30 septembrie 2005
Citează
9 acte
Structură
3 articole, 2 anexe · 20.039 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 849/2003 12 septembrie 2003 privind aprobarea formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente…

În temeiul prevederilor:

-

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;

-

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/1999

privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată și modificată prin

Legea nr. 336/2002 , cu modificările și completările ulterioare;

-

Legii nr. 73/1969

privind regimul produselor și al substanțelor stupefiante;

-

Hotărârii Guvernului nr. 235/2005

privind aprobarea pentru anul 2005 a listei cuprinzând denumirile comune internaționale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, cu modificările și completările ulterioare,

-

Hotărârii Guvernului nr. 168/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății,

având în vedere Referatul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. EN 1.344 din 26 septembrie 2005/nr. DG 3.168 din 21 septembrie 2005,

ministrul sănătății și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 849/297/2003 privind aprobarea formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală, precum și cele cu timbru sec și a normelor metodologice privind utilizarea și modul de completare a formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală, precum și cele cu timbru sec, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 19 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1^1) al articolului 1 se abrogă.

2. Alineatul (2) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

"(2) Casa Națională de Asigurări de Sănătate organizează tipărirea, distribuirea, înserierea și numerotarea formularelor de prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală, potrivit tuturor elementelor prevăzute în anexa nr. 1. Ministerul Sănătății prin direcțiile de sănătate publică organizează tipărirea, distribuirea, înserierea și numerotarea formularelor de prescripție medicală cu timbru sec."

3. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin."

4. Anexa nr. 1 se modifică și se completează conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

5. Anexa nr. 3 se modifică și se completează conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

6. Anexa nr. 4 se abrogă.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul III

Prezentul ordin intră în vigoare începând cu data de 17 octombrie 2005.

Ministrul sănătății,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,
Cristian Vlădescu

Anexa 1 (Anexa nr. 1 la

Ordinul nr. 849/297/2003 )
REGIM SPECIAL
*
*
*
1. Unitate medicală
Serie .........
Numar .........
Cod fiscal.................L.S.
[] MF
Sediu (localitate, str., nr.)...
[] Amb. Spec.
Județul ........................
[] Spital
Casa de asigurări/Nr. Contract.../....
[] Ambulanta
--------------------------------------------------------------------------------
2. Asigurat la CJAS ........
FO/RC...... []Salariat
[] Veteran
Nume..............................
[] Co-asigurat
[] Revolutionar
Prenume ..........................
[] Pensionar
[] Handicap
Adresa............................
[] Copil (<18 ani)[] PNS..
..................................
[] Elev/Ucenic/
[] Ajutor social
Student (18-26
ani)
CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
[] Gravida/Lehuza [] Șomaj
[] Plata directa
[] Alte categorii
--------------------------------------------------------------------------------
3. Diagnostic:
...........................................................................
4. Data prescriere..../..../... Semnatura medic......... Parafa
┌──┬────┬────┬─────┬───┬────────────────────────────────┬────┬─────────┐
│Po│ %
│Lis-│ Cod │Tip│Denumire comuna internationala/ │D.S.│Cantitate│
│zi│pret│ta
│boala│dg │
FF /Concentrație
│
│
│
│ti│ref.│
│
│
│
│
│
│
│a │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│1 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│2 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│3 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│4 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│5 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│6 │
│
│
│
│
│
│
│
├──┼────┼────┼─────┼───┼────────────────────────────────┼────┼─────────┤
│7 │
│
│
│
│
│
│
│
└──┴────┴────┴─────┴───┴────────────────────────────────┴────┴─────────┘
5. Am primit medicamentele
[] Asigurat
Nume:........ Prenume:........
[] Imputernicit
Adresa .................
CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|B.I.(C.I.) Seria..... Nr. ....
Semnatura
primitor......... Data eliberarii: ......
Sunt de acord sa platesc .... medicamente mai scumpe decat cele compensate
de CNAS la prețul de referința
Taxare:
Semnatura primitor ........
┌──┬────┬────┬─────┬──────────┬─────┬──────────┬────────┬───────┬──────────┐
│Po│ %
│Lis-│Categ│Denumire
│Cant.│Pret
│ Pret
│Valoare│Valoare
│
│zi│pret│ta
│boala│comerciala│elib.│amanunt/UT│referin-│amanunt│compensare│
│ti│ref.│
│
│
│
│
│ta/UT
│
│
│
│a │
│
│
│
│
│
│
│
│
│
├──┴────┴────┴─────┴──────────┴─────┴──────────┴────────┴───────┴──────────┤
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
│
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
TOTAL A:
B:
C:
Alte:
Contribuție asigurat:
Data eliberarii:
Bon fiscal nr.
Numele și semnatura persoanei care elibereaza
L.S. Farmacie
* CNAS deconteaza procentul de compensare din prețul de referința. Diferența
dintre prețul de vanzare cu amanuntul și prețul de referința al DCI se
suporta integral de către asigurat

Anexa 2 (Anexa nr. 3 la

Ordinul nr. 849/297/2003 )

NORME METODOLOGICE

privind utilizarea și modul de completare a formularelor

de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente

cu și fără contribuție personală, precum și pentru cele cu timbru sec

1. Prescrierea medicamentelor cu și fără contribuție personală se face pe formularul cu regim special descris în anexa nr. 1, iar pentru produsele și substanțele stupefiante, pe formularul cu regim special descris în anexa nr. 2, de către medicii care au, potrivit legii, dreptul de a prescrie.

Utilizarea altor formulare pentru prescrierea medicamentelor cu și fără contribuție personală atrage răspunderea persoanelor vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale.

2. Rețetele existente cu codul 18.1.155 1/3 A4 își mențin utilitatea numai pentru prescripții medicale contra cost, întocmindu-se într-un singur exemplar cu mențiunea "contra cost".

3. Se interzic:

- emiterea prescripțiilor medicale conținând medicamente care se eliberează cu și fără contribuție personală de către medicii care nu au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale;

- emiterea prescripțiilor medicale conținând medicamente care se eliberează compensat 100% din prețul de referință sau prețul de decontare altor categorii de asigurați decât cele prevăzute în contractul-cadru și în normele metodologice de aplicare a acestuia în vigoare la data respectivă;

- emiterea de către unitățile spitalicești, pentru pacienți, pe timpul internării acestora, a prescripțiilor medicale cu și fără contribuție personală, precum și a prescripțiilor medicale contra cost, deoarece medicația necesară și tratamentul pacienților spitalizați se asigură integral de către unitatea spitalicească respectivă, indiferent de afecțiunile asociate.

4. Durata pentru care se pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală este cea prevăzută în contractul-cadru și în normele metodologice de aplicare a acestuia în vigoare la data respectivă.

5. Prescripțiile medicale cu și fără contribuție personală se pot elibera de către orice farmacie care a încheiat contract de furnizare de medicamente cu casa de asigurări de sănătate.

6. Prescripțiile medicale pentru medicamente cu și fără contribuție personală se completează în 3 exemplare, cu respectarea tuturor elementelor prevăzute de formular; exemplarul 3 rămâne în carnet, la medicul care a prescris, iar exemplarele 1 și 2 se predau asiguratului.

Prescripțiile medicale cu și fără contribuție personală vor fi tipărite pe hârtie autocopiantă în 3 culori: alb, roz și verde.

Exemplarele 1 (alb) și 2 (roz) se înmânează pacientului pentru farmacie.

Farmacia va păstra exemplarul roz, iar exemplarul alb (originalul) va fi înaintat casei de asigurări de sănătate împreună cu factura și borderourile centralizatoare.

7. În situația în care în interiorul carnetului de prescripții medicale există formulare greșit tipărite, incomplete sau completate greșit de către medic, se va scrie "ANULAT" pe formular și nu va fi decupat din carnet. Aceste file vor fi pliate, rămânând în carnet. Pe versoul cotorului ultimei prescripții medicale se va preciza: "Acest carnet conține ........... file (în cifre și în litere) de la numărul ......... la numărul ......... și ......... file anulate."

8. Prescripțiile medicale vor fi tipizate pe hârtie, potrivit modelului prezentat în anexa nr. 1, și vor fi broșate în carnete de câte 50 de file.

9. Fiecare prescripție medicală va fi înseriată și numerotată, conform instrucțiunilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

10. (1) Carnetele înseriate și numerotate vor fi distribuite de către fiecare casă de asigurări de sănătate, în funcție de necesități, pentru o perioadă de cel mult 3 luni, fiecărui furnizor de servicii medicale care a încheiat în prealabil contract cu aceasta.

(2) Gestionarea carnetelor de prescripții medicale la nivelul caselor de asigurări de sănătate se va face potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(3) Furnizorii de servicii medicale își vor asigura la cerere, contra cost, carnetele respective de la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relații contractuale.

(4) Achiziția formularelor de prescripții medicale se va face de către reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale sau de delegatul acestuia, pe baza facturii fiscale.

11. (1) Furnizorul de servicii medicale își va organiza modul de gestionare și evidență a carnetelor cu prescripții medicale cu și fără contribuție personală, precum și modul de păstrare a carnetelor epuizate.

(2) Pentru furnizorii de servicii medicale care au mai mulți medici angajați cu drept de prescriere, distribuirea și arhivarea carnetelor de prescripții medicale la nivelul furnizorului se vor face pe baza unui tabel centralizator care va conține următoarele rubrici obligatorii: numele medicului, data repartizării carnetului/carnetelor, seria (cu numerele) carnetului/carnetelor repartizate, semnătura de primire și parafa, data returnării în arhivă a exemplarului 3, seria rețetelor returnate (exemplarul 3), semnătura de returnare și parafa.

(3) Înregistrarea prescripțiilor medicale emise asiguraților se va face în documentele medicale primare, pentru fiecare prescripție în parte, după cum urmează:

a) se notează seria și numărul prescripției medicale emise în registrul de consultații, la rubrica "Tratamente";

b) la externarea pacientului din spital, se notează seria și numărul prescripției medicale emise în epicriză și în scrisoarea medicală.

Modul de completare a formularelor de prescripție medicală cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală și a celor cu timbru sec

Formularele de prescripții medicale se completează în succesiunea numerelor și în ordinea cronologică a consultațiilor.

1. "Unitate medicală" - se completează cu denumirea cabinetului medical sau a unității sanitare, adresa completă, casa de asigurări de sănătate cu care a încheiat contractul, numărul contractului de furnizare de servicii medicale și se alege prin bifare cu "x" categoria de furnizor de servicii medicale;

- "LS" - loc ștampilă furnizor de servicii medicale.

2. "Asigurat":

- "la CJAS" - se va nota casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află asiguratul;

- "FO/RC" - se completează numărul foii de observație (FO) doar în cazul prescrierii rețetei la externarea pacientului din spital sau numărul din registrul de consultații;

- se alege prin bifare cu "x" categoria în care se găsește asiguratul. Pentru PNS, după bifare, se va nota numărul programului/subprogramului național de sănătate pentru care se emite prescripția medicală. Pentru persoanele care nu se încadrează în categoriile de asigurat menționate pe formular se va bifa "Alte categorii", menționându-se categoria de asigurat (exemplu: Legea nr. 309/2002, Decretul-lege nr. 118/1990 etc.);

- se vor nota datele de identificare ale pacientului (numele, prenumele, adresa completă);

- "CNP" - se completează codul numeric personal al asiguratului, format din 13 cifre.

3. "Diagnostic":

- se vor nota toate diagnosticele pacientului pentru care au fost prescrise medicamente cu sau fără contribuție personală.

4. "Dată prescriere" - se completează cu data emiterii prescripției medicale.

- "Semnătură medic" (parafă/cod) - se execută specimenul de semnătură a medicului care a emis prescripția și se aplică parafa și codul corespunzător acestuia.

Prescripția propriu-zisă:

- "% preț ref.", "Listă" - se notează procentul corespunzător de compensare (90%, 50% sau 100%) aferent medicamentelor din sublistele A, B, C sau sublistele 2A, 2B, 3 pentru categoriile de asigurați: copil (< 18 ani), elev/ucenic/student (18-26 ani), gravidă/lehuză;

- "Cod boală" - se va înscrie codul diagnosticului/diagnosticelor, conform Clasificației internaționale a maladiilor (CIM), revizia a 10-a OMS, corespunzătoare diagnosticelor menționate la pct. 3;

- "Tip dg" - pentru fiecare cod de boală se va nota categoria în care se încadrează diagnosticul - acut/subacut/cronic;

- se completează cu denumirea comună internațională (DCI) însoțită de forma farmaceutică și de concentrație sau denumirea comercială a medicamentului/medicamentelor (în cazurile justificate medical) corespunzătoare Listei cuprinzând denumirile comune internaționale ale medicamentelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului, sau Listei medicamentelor (denumiri comerciale), aprobată prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aflate în vigoare la data respectivă, modul de administrare și cantitatea necesară tratamentului, trecută în cifre și în litere.

5. "Am primit medicamentele" - se completează de asigurat sau de împuternicitul acestuia (persoana care ridică medicamentele pentru asigurat, fără a fi nevoie de împuternicire legală).

- "Asigurat/Împuternicit" - se alege prin bifare cu "x" categoria în care se încadrează persoana care ridică medicamentele; datele de identificare (numele, prenumele, BI/CI, seria, numărul, adresa completă, CNP) vor fi ale persoanei care ridică medicamentele (asigurat sau împuternicit).

- "Semnătură primitor" - se execută semnătura persoanei care ridică medicamentele din farmacie.

- "Data eliberării" - se completează cu data eliberării medicamentelor din farmacie.

- "Sunt de acord să plătesc ... medicamente mai scumpe decât cele compensate de CNAS la prețul de referință" - se va nota numărul de medicamente în spațiul liber, iar persoana care ridică medicamentele va semna de confirmare.

6. "Taxare" - farmacistul va menționa în rubrica "Denumire comercială" și în fața persoanei care ridică medicamentele (asigurat sau împuternicitul acestuia) medicamentele pe care le eliberează.

- "Bon fiscal nr." - se completează de către farmacie cu numărul bonului fiscal generat cu ocazia eliberării medicamentelor.

NOTĂ:

Pct. 1, 2, 3 și 4 se completează de către medic.

Formularele cu regim special pentru prescripțiile medicale cu timbru sec, necesare pentru eliberarea de către farmacii a produselor și substanțelor stupefiante, se completează conform normelor metodologice actuale și

Instrucțiunilor ministrului sănătății nr. 103/1970

pentru executarea prevederilor

Legii nr. 73/1969

privind regimul produselor și al substanțelor stupefiante.

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.