Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 437/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 898 din 7 octombrie 2005
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 9.537 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 65/1997 28 august 1997 (prevederi anume) privind regimul pașapoartelor în România

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România, excepție ridicată de Mihai Dumitru în Dosarul nr. 438/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat J. Friedmann Nicolescu, cu delegație depusă la dosar, constatându-se lipsa părții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate și în motivarea formulată în scris la dosarul instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât consideră că prevederile de lege criticate ca fiind neconstituționale nu încalcă dispozițiile art. 25, 45 și 53 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 438/2005, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 216/1998 .

Excepția a fost ridicată de Mihai Dumitru într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect cererea de suspendare a executării măsurii dispuse în temeiul

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997 .

În motivarea excepției se susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 25, 45 și 53, contrarietatea constând în: conflictul evident între a garanta libertatea de deplasare, ca drept fundamental, și restricția, de ordin penal, stabilită prin textul de lege obiect al excepției, deși cauza în care măsura a fost aplicată are caracter civil; aplicarea măsurii are caracter "măcar discreționar dacă nu intempestiv sau violent" și "este lăsată exclusiv la îndemâna poliției/serviciului pașapoarte"; conflictul "istoric între debitori și creditori". Se mai arată că, "prin natura sa, obligația de a despăgubi/restitui civil este o obligație legată direct de patrimoniul persoanei și nu de persoana însăși, constrângerea corporală fiind abandonată în modernitate și nu numai la noi, ci de toate sistemele de drept actualizate cât de cât".

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că art. 14 alin. (1) lit. d) din ordonanța criticată nu contravine dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate, întrucât art. 25 din Constituție prevede că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile exercitării dreptului la circulație și poate institui restrângeri ale exercițiului în limitele art. 53 din aceasta. Mai arată că art. 14 alin. (1) lit. d) din ordonanță "se înscrie în limitele art. 53 din Constituție și nu afectează libertatea economică garantată de art. 45 din Constituție".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că "măsura dispusă prin dispozițiile a căror constituționalitate se contestă, chiar dacă instituie o restrângere a dreptului la libera circulație, este necesară pentru apărarea drepturilor cetățenilor, respectiv a creditorilor persoanei căreia i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă acesta i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia". În consecință, consideră că

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

nu este contrar prevederilor art. 25, 45 și 53 din Constituție, iar excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt în deplină concordanță cu art. 25 alin. (1) și art. 53 din Constituție, iar prevederile art. 25 alin. (2) și art. 45 din aceasta nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 216/1998 , al căror cuprins este următorul: "Cetățeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când: [...]; d) este urmărit pentru creanțe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată; în acest caz, măsura se ia la cererea celor interesați, dacă plata creanțelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 25 privind "Libera circulație", art. 45 privind "Libertatea economică" și ale art. 53 privind "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă.

Astfel, în legătură cu invocarea încălcării art. 25 din Constituție privind "Libera circulație", Curtea reține că, potrivit alin. (1) al acestui articol, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, legiuitorul având competența exclusivă de reglementare. Or, textul de lege criticat a fost adoptat de legiuitor, iar prin dispozițiile sale constând în refuzul temporar de eliberare a pașaportului, retragerea acestuia în cazul în care a fost eliberat sau suspendarea dreptului de folosire a pașaportului se are în vedere, chiar în sensul art. 53 din Constituție, restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație pentru "[...] apărarea [...] drepturilor și a libertăților cetățenilor". O asemenea situație este cea prevăzută la alin. (1) lit. d) a art. 14 din ordonanță, în care cetățeanul român "[...] este urmărit pentru creanțe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată [...]". Așadar, dispozițiile

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

nu numai că nu încalcă, așa cum susține autorul excepției, art. 25 și 53 din Constituție, ci sunt chiar în sensul acestora, așa încât critica urmează să fie respinsă.

În ceea ce privește invocarea încălcării art. 45 din Constituție, referitor la "Libertatea economică", Curtea constată că acesta nu este relevant în cauză, întrucât dispozițiile de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate privesc regimul pașapoartelor în România.

Celelalte aprecieri formulate de autorul excepției, referitoare la modul de aplicare a prevederilor legii sau situația de fapt din cauza în care a fost ridicată excepția, nu reprezintă critici de neconstituționalitate, astfel că acestea nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 65/1997

privind regimul pașapoartelor în România, excepție ridicată de Mihai Dumitru în Dosarul nr. 438/2005 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.