Decizia nr. 431/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 50/1991 29 iulie 1991 (prevederi anume) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 37 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Tincuța Antonescu în Dosarul nr. 23.386/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La apelul nominal se prezintă autorul excepției personal, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepției solicită admiterea excepției conform concluziilor scrise, depuse la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 23.386/2004, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 37 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Tincuța Antonescu în dosarul menționat, având ca obiect judecarea plângerii formulate de autorul excepției împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile
art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991
încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, "în sensul că retroactivează, respectiv permit inspectorilor constatatori să constate și să aplice sancțiuni, atât pentru contravențiile la
săvârșite înainte de adoptarea și intrarea în vigoare a
Legii nr. 453/2001 , [...] cât și după intervenirea prescripției date de
art. 31 din Legea nr. 50/1991 , republicată".
Se arată, de asemenea, că "prin aplicarea alin. (5) al
art. 37 din Legea nr. 50/1991
se permite retroactivarea legii contravenționale, deși aceasta nu este mai favorabilă unui contravenient la lege; [contravenientul] deși a săvârșit o contravenție înainte de 31 august 2001, poate fi sancționat chiar dacă se constată că a construit un imobil, spre exemplu în anul 1974, și se dovedește finalizarea construcției la data respectivă".
Autorul excepției mai susține că prevederile criticate, care nu prevăd un termen de prescripție, sunt în contradicție cu
art. 31 din Legea nr. 50/1991
"care prevede un termen de prescripție de doi ani".
Judecătoria Sectorului 1 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanța arată că dispozițiile criticate nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității, întrucât "sancțiunile «se aplică în continuare» persoanelor vinovate de menținerea în stare de nelegalitate a construcțiilor realizate cu încălcarea reglementărilor aplicabile, fără a lua măsurile necesare pentru încadrarea acestora în regimul legal al construcțiilor". De altfel, consideră instanța, potrivit
Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , "contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp".
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se consideră că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât "sancțiunile se aplică în continuare persoanelor vinovate de menținerea în stare de nelegalitate a construcțiilor realizate cu încălcarea reglementărilor aplicabile, fără a lua măsurile necesare pentru intrarea acestora în regimul legal al construcțiilor". Potrivit punctului de vedere prezentat, construcțiile realizate fără eliberarea autorizației de construire "există/funcționează în stare de nelegalitate, constituind un permanent pericol pe durata existenței [lor], caz în care, pe de o parte, nu pot dobândi o situație juridică certă, iar, pe de altă parte, persoanele vinovate de menținerea acestei situații sunt pasibile de sancțiuni prevăzute de lege, până la asigurarea legalității construcțiilor respective".
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate "nu conțin în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv și nu fac precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprind". În acest sens, este menționată
Decizia Curții Constituționale nr. 26/2004 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 37 din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
Dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate au următorul cuprins:
" Art. 37. - (1) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.
(2) Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, în condițiile legii, emiterea autorizației de funcționare fiind condiționată de existența procesului-verbal de recepție. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie și în situația realizării lucrărilor în regie proprie.
(3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizației de construire are obligația să regularizeze taxa pentru autorizația de construire, potrivit legii.
(4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizațiilor de construire vor regulariza și celelalte cote prevăzute de lege.
(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege."
Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea observă că, deși aceasta vizează întregul text al art. 37 din lege, în realitate, din motivare rezultă în mod evident că se referă numai la alin. (5) al art. 37 din lege, astfel că numai asupra acestor prevederi Curtea urmează să se pronunțe.
Textul constituțional invocat în susținerea excepției este art. 15 alin. (2), având următorul cuprins: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
Autorul excepției susține că prevederile
art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991
retroactivează, "respectiv permit inspectorilor constatatori să constate și să aplice sancțiuni, atât pentru contravențiile la
săvârșite înainte de adoptarea și intrarea în vigoare a
Legii nr. 453/2001 , [...] cât și după intervenirea prescripției date de
art. 31 din Legea nr. 50/1991 , republicată".
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 37 din Legea nr. 50/1991
au mai format obiect al controlului de constituționalitate anterior republicării legii. Prin
Decizia nr. 26 din 27 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 25 februarie 2004, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 alin. (5) din Legea nr. 50/1991
(textul de lege, anterior republicării, avea o altă numerotare, dar un conținut identic), reținând că textul "nu conține în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv și nu face precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprinde. În consecință, nu se poate reține că textul de lege criticat ar încălca dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția republicată.
De altfel, conform prevederilor
art. 13 alin. (2) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin
Legea nr. 180/2002 , «Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp»".
Soluția Curții Constituționale pronunțată în cauza respectivă, precum și considerentele care au stat la baza acesteia își păstrează valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu se invocă elemente noi de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe.
Susținerea autorului excepției că prevederile criticate, care nu reglementează un termen de prescripție, sunt în contradicție cu
art. 31 din Legea nr. 50/1991 , nu are relevanță, sub aspectul controlului de constituționalitate, deoarece, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de coordonare legislativă, de resortul autorității legiuitoare, iar nu de competența Curții Constituționale.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Tincuța Antonescu în Dosarul nr. 23.386/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.