Decizia nr. 477/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, excepție ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino în Dosarul nr. 829/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat, lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției consideră că menținerea valabilității Listei cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în anii 1991-1992, este de natură a încălca prevederile art. 21, 44 și 51 din Constituție. Se consideră că, în acest mod, este limitat nejustificat atributul de dispoziție al dreptului de proprietate. Totodată, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 21 din Constituție, întrucât, prin menținerea valabilității listei în cauză, proprietarii imobilelor clasate ca monumente istorice nu au fost în măsură să atace în contencios administrativ înscrierea efectuată. Autorul excepției solicită constatarea neconstituționalității prevederilor

art. 38 din Legea nr. 422/2001 , care sunt într-o strânsă legătură cu cele ale art. 60 alin. (1) din lege, întrucât acestea, deși limitează dreptul de proprietate, au fost adoptate printr-o lege ordinară și nu printr-o lege organică. În consecință, se solicită admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. În acest sens se apreciază că dispozițiile criticate au caracter tranzitoriu și prelungesc efectele aplicării listei în cauză pe o perioadă de maximum 3 ani. Or, prin intrarea în vigoare a

Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.314/2004

privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute la 16 iunie 2004, prevederile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

și-au încetat aplicabilitatea.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 829/2005, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, excepție ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului împotriva sentinței prin care a fost respinsă o acțiune pentru constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpă rare încheiat la data de 4 septembrie 2003, cu privire la un imobil clasificat monument istoric.

În motivarea excepției autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

încalcă textele constituționale ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și ale art. 51. Totodată, se consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 pct. 1 din Protocolul adițional la convenție.

Autorul excepției consideră că textul legal criticat, menținând, "în mod arbitrar și nelegal", calitatea de monument istoric a unui imobil, realizează, "practic, o nouă naționalizare", ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 44 din Constituție și ale art. 1 pct. 1 din Protocolul adițional la convenție. De asemenea, se apreciază că, deși " Legea nr. 422/2001

prevede dreptul proprietarului imobilului de a contesta ordinul ministrului de clasificare a bunului", dispozițiile legale criticate nu oferă proprietarilor această posibilitate cu privire la monumentele înscrise în lista aprobată în anii 1991-1992 și, în consecință, sunt încălcate prevederile art. 21 și 51 din Constituție, "care garantează accesul la justiție și dreptul de a formula cereri pentru apărarea drepturilor proprii".

De asemenea, astfel cum reiese din motivarea excepției, autorul acesteia consideră că textul

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

contravine și prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (2) și (3), ale art. 12 alin. (4), ale art. 13 alin. (2) și ale art. 15 alin. (2) din aceeași lege.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii instanța arată că dispozițiile legale criticate "reprezintă norme juridice tranzitorii și prevăd prelungirea efectelor clasării stabilite în baza

Ordonanței Guvernului nr. 27/1992

pe o perioadă de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 422/2001 , respectiv până la data de 24 iulie 2004". De asemenea, se apreciază că "existența unei liste de clasare a monumentelor istorice și stabilirea unui regim special de protejare a acestor bunuri imobile nu contravine dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, dimpotrivă, sunt în concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituție".

Instanța consideră că existența unui drept de preempțiune al statului, în cazul clasării unui bun în calitate de monument istoric, nu poate fi considerată o îngrădire a dreptului de proprietate. Totodată, se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 1 pct. 1 din Protocolul adițional la convenție, având în vedere că "pct. 2 al aceluiași articol recunoaște statelor dreptul de a reglementa prin lege folosința bunurilor conform interesului general".

În opinia instanței, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 21 și ale art. 51 alin. (1) din Constituție și nici cele ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "proprietarii bunurilor declarate ca monumente istorice pot solicita Ministerului Culturii declasarea bunului, iar în ipoteza unui răspuns negativ, pot contesta acest refuz în justiție, conform procedurii contenciosului administrativ".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

este neîntemeiată, având în vedere faptul că "legiuitorul este îndrituit să reglementeze diferitele aspecte legate [de dreptul de proprietate] în concordanță cu interesul național, legislația europeană trasând doar reguli și principii generale". În ceea ce privește posibilitatea legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, Guvernul invocă deciziile Curții Constituționale nr. 127 din 16 noiembrie 1994 și nr. 564 din 16 decembrie 2004.

Se apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă principiul constituțional al liberului acces la justiție, ci exprimă "doar opțiunea legiuitorului de a stabili reguli speciale [...], ceea ce înseamnă că o persoană își poate valorifica dreptul de proprietate, dar numai în anumite condiții stabilite de legiuitor". Guvernul arată că "textul

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

nu îngrădește dreptul de dispoziție al proprietarului [...], un astfel de proprietar poate cere declasarea bunului și poate urma procedura contenciosului administrativ în cazul unui răspuns negativ". Totodată, se apreciază că prevederile criticate nu contravin textului art. 51 din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere se arată că "dispozițiile legale criticate nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție și nici dreptul părților la un proces echitabil, la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, aceștia beneficiind de toate garanțiile procesuale". Avocatul Poporului apreciază că textul

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

nu operează un transfer de proprietate și, în consecință, "nu aduce atingere dreptului de proprietate al persoanelor fizice".

Totodată, se consideră că textul legal criticat "nu conține norme contrare dreptului cetățenilor de a se adresa autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 24 iulie 2001, care au următorul cuprins: "(1) Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în anii 1991-1992, rămâne în vigoare și produce efecte ca atare timp de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, perioadă în care aceasta va fi actualizată potrivit art. 3, 7 și 21."

Textele constituționale invocate, în mod expres, în susținerea excepției sunt cele ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și ale art. 51. Este de reținut faptul că, deși autorul excepției invocă în susținerea acesteia întregul text al art. 51 din Constituție, în realitate, astfel cum rezultă din motivarea criticii de neconstituționalitate, aceasta se referă numai la prevederile art. 51 alin. (1) din Constituție. Aceste texte constituționale au următorul cuprins:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular [...].";

- Art. 51 alin. (1): "Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor."

Totodată, în susținerea criticii de neconstituționalitate, sunt invocate și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la convenție, care au următorul cuprins:

- Art. 6 pct. 1 din Convenție: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la convenție: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

În esență, autorul excepției de neconstituționalitate susține că menținerea în vigoare a Listei cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în anii 1991-1992, este de natură a contraveni atât prevederilor art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi și ale art. 51 alin. (1) din Constituție, cât și celor ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale art. 1 paragraful 1 din Primul protocol adițional la convenție.

Curtea observă că textul legal criticat face parte din titlul VII - Dispoziții tranzitorii și finale - al

Legii nr. 422/2001 , fiind o normă juridică tranzitorie cu aplicare limitată în timp, potrivit

art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004. Astfel, dispozițiile

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

prevăd prelungirea efectelor clasării stabilite în baza

Ordonanței Guvernului nr. 27/1992

pe o perioadă de maximum 3 ani de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 422/2001 , respectiv până la data de 24 iulie 2004.

Totodată, Curtea observă că, anterior sesizării sale, în baza dispozițiilor art. 60 alin. (1) din lege, a fost emis

Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.314/2004

privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 16 iulie 2004, listă care cuprinde și monumentele istorice clasate ca atare prin Lista cuprinzând monumentele, ansamblurile și siturile istorice, aprobată de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice în anii 1991-1992.

În consecință, potrivit

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu mai este în vigoare, acesta încetându-și efectele la data de 16 iulie 2004, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României

Ordinul nr. 2.314/2004

privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice dispărute, emis de ministrul culturii și cultelor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 60 alin. (1) din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice, excepție ridicată de Ioana Elisabeta Cantacuzino în Dosarul nr. 829/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2005.