Protocol · Act Internațional

Protocolul din 13 septembrie 2005

la Convenția generală dintre Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind condițiile de funcționare a Școlii de Aplicație pentru Ofițeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la București la 19 decembrie 2003

prezumat în vigoare

Data actului
13 septembrie 2005
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 972 din 2 noiembrie 2005
Structură
0 articole · 2.431 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză, denumite în continuare părți,

având în vedere Convenția generală dintre Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind condițiile de funcționare a Școlii de Aplicație pentru Ofițeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la București la 19 decembrie 2003, denumită în continuare Convenția generală din 19 decembrie 2003,

în aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Convenția generală din 19 decembrie 2003 și

pentru a lua în considerare noile condiții de recrutare a ofițerilor străini în materie de grad și creșterea nivelului formării asigurate în cadrul celei de-a 2-a sesiuni a Cursului Internațional,

părțile au convenit să aducă următoarele modificări Convenției generale din 19 decembrie 2003:

I. Termenii Curs Internațional se înlocuiesc cu termenii Curs Superior Internațional în tot cuprinsul Convenției generale din 19 decembrie 2003.

II. La articolul 4 alineatul (1), litera f) se modifică după cum urmează:

"f) să mențină, prin intermediul personalului său desemnat, o legătură privilegiată între Școală și Școala de Ofițeri a Jandarmeriei Naționale Franceze (EOGN), pe de-o parte, și între Școală și Centrul de Învățământ Superior al Jandarmeriei Franceze (CESG), pe de altă parte;".

Prezentul protocol adițional va intra în vigoare în conformitate cu prevederile art. 7 din Convenția generală din 19 decembrie 2003 și va rămâne în vigoare pe toată durata valabilității acesteia.

Semnat la București la 13 septembrie 2005, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și franceză, cele două texte fiind egal autentice.

Pentru Ministerul Administrației și Internelor din România,

Vasile Blaga,

ministrul administrației și internelor

Pentru Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză,

Herve Bolot,

ambasadorul Republicii Franceze în România

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.