Legea nr. 343/2005
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 2
- OUG nr. 153/2002 7 noiembrie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secret…
- Legea nr. 101/2003 24 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și fu…
Având în vedere faptul că România, în calitate de observator activ la Uniunea Europeană, are un interes deosebit în cooperarea cu autoritățile competente de securitate ale acesteia, prioritar pentru asigurarea protecției informațiilor clasificate schimbate,
luând în considerare faptul că la data de 22 aprilie 2005 a fost semnat la Bruxelles Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate,
ținând cont de faptul că, în lipsa cadrului legal corespunzător, România nu poate primi documente U.E. clasificate și nici nu poate participa la discutarea unor astfel de documente în Consiliul Europei și în comisiile sau comitetele pregătitoare, aflându-se în situația de a nu-și putea exercita pe deplin drepturile ce decurg din statutul său de observator activ,
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002
privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin
Legea nr. 101/2003 , se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) ORNISS reprezintă organismul național de legătură pentru informațiile clasificate cu Oficiul de Securitate al NATO (NOS), cu structurile de securitate similare din statele membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice, ale Uniunii Europene, ale altor organizații internaționale, precum și cu cele ale statelor cu care România a încheiat tratate, înțelegeri sau acorduri care prevăd protecția informațiilor clasificate."
2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește protecția informațiilor U.E. clasificate."
Articolul II
Cerințele pentru protecția informațiilor U.E. clasificate se stabilesc prin ordin al directorului general al ORNISS.
În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi stabilite cerințele minime pentru protecția informațiilor U.E. clasificate.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NĂSTASE PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU București, 29 noiembrie 2005. Nr. 343.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.