Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 21/1997

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților evreiesti din România

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
20 mai 1997
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 97 din 21 mai 1997
Aprobat
prin Legea nr. 140/1997
Modificări
1 act modificator, prima la 29 iunie 2000, ultima la 29 iunie 2000
Citat de
15 acte
Citează
1 act
Structură
6 articole, 1 anexă · 6.015 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 140/1997 24 iulie 1997 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 21/1997 privind retrocedarea unor …

Modificat prin 1

  • OUG nr. 101/2000 29 iunie 2000 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexei la Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 21/1997 …

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:

Articolul 1

Clădirile, împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, care au aparținut comunităților evreiesti din România și au fost trecute după anul 1940 în patrimoniul statului român prin măsuri de confiscare și naționalizare, se retrocedeaza Federației Comunităților Evreiesti din România (F.C.E.R.).

Articolul 2

Pentru administrarea bunurilor prevăzute la art. 1, se va constitui o fundație care va desfășura activități nonprofit, având ca scop, în principal:

a) ajutorarea și protecția socială a membrilor comunităților evreiesti din România și a altor persoane aflate în nevoie;

b) păstrarea și afirmarea identității culturale a comunităților evreiesti din România;

c) prezentarea istoriei vechi și contemporane a poporului evreu, cu accent pe istoria comunităților evreiesti din România;

d) combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și intolerantei, dezvoltarea respectului pentru diversitate, democratie, libertate și justiție;

e) păstrarea și dezvoltarea legăturilor dintre cetățenii României și cetățenii altor state, în special cetățenii Statului Israel, originari din România.

Articolul 3

Din conducerea fundației menționate la art. 2 vor face parte, pe lângă reprezentanții Federației Comunităților Evreiesti din România, și reprezentanți ai unor organizații care sunt mandatate sa apere drepturile foștilor proprietari și ale succesorilor acestora, între care și asociația "Organizația Mondială Evreiasca pentru Restituirea Bunurilor". Modul de constituire a organelor de conducere a fundației, precum și modul de funcționare a acesteia se vor stabili prin actele de constituire a fundației.

Articolul 4

(1)

În scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 1 și al stabilirii măsurilor tehnice legate de retrocedarea imobilelor cuprinse în anexa, se instituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, o comisie specială formată pe baze paritare din reprezentanți ai Guvernului și ai Federației Comunităților Evreiesti din România.

(2)

Comisia va examina, pentru fiecare caz în parte, pe bază de acte doveditoare, drepturile de proprietate asupra imobilelor revendicate.

(3)

Comisia prevăzută în acest articol este abilitata sa examineze, cu respectarea aceleiași proceduri, cereri de retrocedare și pentru alte imobile din această categorie, care au aparținut comunităților evreiesti din România. După identificarea acestor imobile, autoritățile care au initiat prezenta ordonanță de urgență vor supune spre aprobare Guvernului propuneri corespunzătoare.

Articolul 5

Predarea bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza prin protocoale încheiate între actualii deținători ai imobilelor și Federația Comunităților Evreiesti din România.

Articolul 6

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, orice dispoziții contrare se abroga.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
Ministru delegat
pe lângă primul-ministru pentru
minorități naționale,
Gyorgy Tokay
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Adrian Severin
Ministru delegat
pe lângă primul-ministru pentru
coordonarea Secretariatului General
al Guvernului și a Departamentului
pentru Administrație Publică Locală,
Remus Opris
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Mircea Ciumara

Anexa LISTA

bunurilor care vor fi retrocedate

Federației Comunităților Evreiesti din România*)

Nr. crt.

Adresa

Actul de proprietate

Titularul actual al dreptului de administrare

Destinația inițială

Folosința actuală

Actul în baza căruia a trecut în proprietatea statului

Observații

1.

București, str. Iuliu Barasch nr. 18

Consiliul General al Municipiului București

Teatru evreiesc de Stat

Teatrul Evreiesc

Inexistent

Se va păstra destinația

2.

București, str. Matei Basarab nr. 58-60

Consiliul General al Municipiului București

Imobil+ teren

Nu se cunoaște

Fără titlu și fără act normativ

Se restituie terenul

3.

București, str. I.C. Filitti nr. 13

Consiliul General al Municipiului București

Imobil+ teren

Locuință+ birouri

Fără titlu și fără act normativ

Se restituie terenul

4.

Cluj-Napoca, Str. Oțetului nr. 3, județul Cluj

CF. 18.214

Societatea Comercială "Textila Romat" - S.A.

Grădiniță de copii

Întreprin- dere textilă

Proces-verbal nr. 16.829/2.300 din 19 iunie 1974 și cerere a Grupului între- prinderilor de Gospodărie Comunală

În Între- gime, cu contract de închiriere

5.

Petrova, str. Principală, județul Maramureș

Consiliul local, Cooperativa de consum

Baie rituală și sinagogă

Magazin, sediu poștă

Inexistent

Se restituie terenul

6.

Hârlău, str. Petru Rareș Nr. 56, județul Iași

nr. de inventar 005-2512

Consiliul local

Baie rituală

Lemnărie, magazie, S.R.L.

Inexistent

În întregime, cu contract de închiriere reînnoit

*) Prezenta anexa a fost întocmită conform documentației prezentate de F.C.E.R. și W.J.R.O. și confirmate de prefecturi la solicitarea Secretariatului General al Guvernului.

----------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.