Decizia nr. 579/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup International" - S.A. în Dosarul nr. 2.153/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Precizează că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, Curtea respingând excepția. Consideră că nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea soluției pronunțate cu acele prilejuri.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 27 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.153/2005, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup International" - S.A. într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea unei cereri de suspendare a executării silite.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, deoarece condiționarea admiterii cererii de suspendare a executării silite de depunerea unei cauțiuni (al cărei cuantum este lăsat la libera apreciere a instanței de judecată) constituie o atingere adusă accesului liber la justiție, drept care trebuie asigurat nu numai în privința cererii introductive, ci și cu privire la oricare dintre cererile pe care părțile litigante le formulează pe parcursul procesului. Consideră că impunerea acestei obligații constituie o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, fără a fi întrunite condițiile prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituție, și afectează nejustificat prerogativele dreptului de proprietate.
Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată în acest sens că, "întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a se solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligații nu se poate considera că aduce atingere accesului liber la justiție sau dreptului de proprietate privată". Precizează că scopul condiționării admiterii cererii de suspendare a executării silite de depunerea unei cauțiuni este acela de protejare a creditorului împotriva exercitării cu rea-credință a dreptului de a cere suspendarea executării silite, asigurându-i-se posibilitatea de a fi despăgubit într-o asemenea situație.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul consideră că excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici dreptului de acces liber la justiție și nici dreptului la apărare. Aceste dispoziții nu reprezintă o restrângere a exercițiului unor drepturi sau libertăți și sunt adoptate în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia competența și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege. Pe de altă parte, "procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru asigurarea inviolabilității proprietății private a tuturor părților implicate în proces".
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, întrucât instituirea obligației de plată a cauțiunii "nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție și nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procedurale care condiționează procesul echitabil". Aceste dispoziții legale "nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale" și "sunt în acord cu dispozițiile constituționale conform cărora proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 156 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, având următorul cuprins: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin următoarelor prevederi constituționale:
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";
- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă au mai făcut, în numeroase rânduri, obiectul controlului de constituționalitate, raportat la aceleași prevederi din Legea fundamentală ca și în prezenta cauză și cu motivări asemănătoare. Astfel, de exemplu, prin deciziile 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, nr. 375 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 14 octombrie 2004, nr. 404 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004, și nr. 36 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 22 februarie 2005, Curtea Constituțională a statuat că textul de lege criticat este constituțional.
În considerentele deciziilor menționate Curtea a reținut că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu conține nici o dispoziție de natură să îngrădească exercițiul dreptului de acces liber la justiție, al oricărei persoane, pentru apărarea drepturilor, a libertăților ori a intereselor sale legitime, ci "reglementează condițiile procedurale de admisibilitate a unui capăt de cerere intermediar, formulat prin cererea introductivă sau separat. Textul de lege criticat constituie o normă de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, «Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege». Constituția, consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții, reguli de procedură, în privința exercitării acestui drept".
Potrivit celor statuate de Curte, "(...) condiționarea suspendării executării silite de depunerea unei cauțiuni, în cuantum stabilit de instanța judecătorească, se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum și pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creanțelor lor, stabilite prin titluri executorii. În același timp, depunerea cauțiunii constituie o garanție în sensul că, în urma respingerii contestației la executare, creditorul va putea cere și obține despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării silite".
De asemenea, prin deciziile menționate, Curtea a mai reținut că dispozițiile legale criticate contribuie și la realizarea scopului urmărit prin prevederile art. 57 din Constituție, conform cărora "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți", precum și că art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu instituie restrângerea exercițiului vreunui drept fundamental și nu aduce atingere principiului inviolabilității proprietății private, în condițiile legii.
Argumentele care au condus la pronunțarea soluțiilor din deciziile precitate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente de noutate, care să justifice modificarea jurisprudenței Curții.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tofan Grup International" - S.A. în Dosarul nr. 2.153/2005 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.