Decizia nr. 609/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi și art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 813 din Codul civil, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 24 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.587/2005, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi și art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 813 din Codul civil, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, întrucât art. 813 din Codul civil prevede că donația se face prin act autentic, în mod cert sancțiunea ce intervine ca urmare a nerespectării acestei condiții legale este nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat. Într-o atare împrejurare, deși textul de lege nu prevede in terminis, calitate procesuală activă de a formula acțiune în constatarea nulității absolute poate avea orice persoană care justifică un anume interes. Or, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 și ale art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, acțiunea în justiție poate fi pornită numai de persoana care pretinde un drept, formulare care restrânge aplicabilitatea art. 21 alin. (1) din Constituție, în ai cărui termeni este garantată inclusiv protecția libertăților și intereselor legitime.

Mai mult, în virtutea art. 137 din Codul de procedură civilă, instanța este obligată să soluționeze excepțiile înaintea fondului, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze alte dovezi decât cele necesare pentru dezlegarea în fond a pricinii. Astfel, pretinde autorul excepției, judecarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului în cadrul acțiunii în constatarea nulității absolute presupune, potrivit art. 109 alin. 1 și art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, administrarea de probe cu privire la dreptul acestuia de proprietate asupra bunului care a făcut obiectul donației, iar nu cu privire la un interes legitim pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Normele deduse controlului de constituționalitate aduc atingere și dispozițiilor art. 44 din Constituție, în măsura în care împiedică proprietarul să obțină recunoașterea și ocrotirea dreptului său.

Judecătoria Sectorului 2 București apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că, în ceea ce privește art. 109 alin. 1 și art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, acestea nu limitează liberul acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât lipsa de reglementare expresă referitoare la persoanele care justifică un interes în promovarea unei acțiuni judiciare nu poate atrage neconstituționalitatea dispozițiilor legale invocate. Nici critica cu privire la art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu poate fi reținută, atâta vreme cât, în eventualitatea acoperirii lipsurilor sau neregularităților de procedură sancționate prin admiterea unei excepții procesuale, partea interesată are la îndemână posibilitatea formulării unei noi acțiuni în justiție, în deplin acord cu prevederile constituționale ale art. 21 și 44.

Referitor la neconstituționalitatea art. 813 din Codul civil, instanța apreciază că absența unei prevederi exprese cu privire la persoanele care pot invoca nulitatea absolută ca urmare a nerespectării cerinței formei autentice a contractului de donație nu constituie temei pentru admiterea excepției de neconstituționalitate, într-o atare situație, legiuitorul nefiind ținut să indice în text toate persoanele care pot exercita acțiuni de genul celor menționate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul consideră că instituirea sancțiunii nulității absolute pentru neîndeplinirea cerinței formei autentice la încheierea contractului de donație este suficientă pentru a face trimitere la regimul juridic aplicabil acestei nulități, fără a putea considera că nulitatea absolută ar comporta regimuri diferite de la caz la caz. Prin urmare, invocarea nulității absolute nu este legată, în cazul contractului de donație, de dovedirea calității de proprietar, ea fiind la îndemâna oricărei persoane interesate, în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 21 și 44. Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi și art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 813 din Codul civil este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor condiții deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități diferite de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și modalitățile reglementate de lege. În ceea ce privește instituirea unor reguli referitoare la condițiile pentru valabilitatea donațiilor (art. 813 din Codul civil), acestea nu încalcă sub nici un aspect prevederile constituționale ale art. 21 și 44.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi și ale art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 813 din Codul civil, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 109 alin. 1: "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.";

- Art. 111 teza întâi: "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.";

- Art. 137: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.";

- Art. 813 din Codul civil: "Toate donațiunile se fac prin act autentic."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.";

- Art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular."

Examinând excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 109 alin. 1 și ale art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea constată că pretinsa contradicție dintre aceste texte legale și prevederile art. 21 alin. (1) din Constituție se întemeiază pe o viziune strict formală a noțiunii de drept, considerată distinctă de noțiunile de libertate și interes. Tributar acestei viziuni, autorul excepției susține că, prin condiționarea cererii adresate instanței judecătorești de invocare în mod exclusiv a unui drept care se cere a fi recunoscut, are loc o restrângere nepermisă a accesului liber la justiție, care, în accepțiunea sa constituțională, are ca finalitate nu doar apărarea drepturilor, ci și a libertăților și intereselor legitime ale persoanei.

Or, Curtea observă că, potrivit opiniei unanim acceptate, noțiunea de drept subiectiv - în opoziție cu cea de drept obiectiv, înțeleasă ca ansamblu de reguli obligatorii care reglementează relațiile sociale -, este definită ca un interes legitim, material sau moral, care conferă titularului posibilitatea de a adopta conduita necesară pentru realizarea interesului urmărit. Așadar, dreptul și interesul nu constituie două concepte distincte, ci primul îl implică în mod necesar pe al doilea, iar acesta din urmă își găsește expresie juridică în primul. De altfel, această întrepătrundere conceptuală rezultă din chiar textul art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, a cărui formulă redacțională contrazice de plano teza autorului excepției, întrucât promovarea acțiunii în constatare este subsecventă existenței unui interes.

În ceea ce privește noțiunea de libertate, Curtea reține că aceasta este definită ca posibilitatea de a face tot ceea ce nu aduce atingere dreptului altei persoane. Prin urmare, libertatea constituie cadrul în care un drept poate fi exercitat în mod legitim și în afara căruia valorificarea acestuia devine abuzivă și, ca atare, prohibită. Altfel spus, conceptul de libertate se suprapune cu acela de drept valorificat legitim.

Față de argumentele prezentate în prealabil, apare ca fiind evident faptul că termenii de drept (subiectiv), libertate și interes nu desemnează concepte autonome, ipoteză în care referirea exclusivă la drept în cuprinsul textelor de lege criticate ar fi putut fi considerată ca o restrângere a accesului liber la justiție, ci, dimpotrivă, noțiuni ale căror sfere se întrepătrund. Pe cale de consecință, Curtea reține că legea procesuală civilă, utilizând termenul de drept, a înțeles prin acesta atât calitatea sa de a fi exercitat în mod legitim, așadar libertatea, cât și suportul a cărui expresie juridică o constituie, și anume interesul legitim.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă și celor ale art. 813 din Codul civil, Curtea constată că, întrucât critica este susținută exclusiv prin raportare la reglementarea cuprinsă în art. 109 alin. 1 și art. 111 teza întâi din Codul de procedură civilă, în interpretarea proprie conferită acestora de autorul excepției, pentru rațiunile înfățișate, aceasta nu mai are suport și prin urmare nu poate fi reținută de instanța constituțională.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 109 alin. 1, art. 111 teza întâi și art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 813 din Codul civil, excepție ridicată de Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - Frăția în Dosarul nr. 1.587/2005 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2005.