Decizia nr. 633/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 , excepție ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 12.109/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat instituie răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, persoana astfel vătămată având deschisă calea în justiție împotriva statului, în concordanță cu art. 21 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 12.109/2004, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 , excepție ridicată de Maria Igiescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că prevederea

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004

împiedică exercitarea dreptului constituțional de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor legitime vătămate de magistrați care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază excepția ca fiind neîntemeiată, întrucât prevederile

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004

nu contravin Constituției, ci sunt în concordanță cu prevederile art. 52 alin. (3) teza întâi, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare [...]".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul arată că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, rezultă că singurul chemat să răspundă direct față de persoana vătămată este statul. Pe de o parte, o astfel de idee se bazează pe faptul că, în cazul erorilor judiciare, prin instituția răspunderii patrimoniale a statului trebuie asigurată o protecție a judecătorului și procurorului, care nu pot răspunde direct față de victimă în nici o situație. Pe de altă parte, se asigură și protecția victimei prejudiciului, a cărei situație este mai favorabilă, în sensul că aceasta nu trebuie să facă dovada vinovăției judecătorului sau procurorului, ci numai dovada unei erori judiciare și a prejudiciului. Este vorba, în fapt, de o răspundere obiectivă, întemeiată pe ideea de garanție și risc al activității judecătorești.

În ceea ce privește răspunderea judecătorilor și procurorilor, aceștia răspund patrimonial numai dacă au acționat cu rea-credință ori gravă neglijență, caz în care numai statul se poate îndrepta împotriva celui vinovat cu o acțiune în despăgubire.

Față de aceste argumente, Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004

este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate referitoare la posibilitatea persoanei vătămate de a se îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru repararea prejudiciului, nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. Pe de altă parte, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea sa, stabilită în condițiile legii, nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 94 alin. (6) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, care, după republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, au devenit art. 96 alin. (6) și au următorul conținut: "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în:

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 52 alin. (3): "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că problema erorilor judiciare se ridică în principal sub aspectul reparațiilor pe care societatea este datoare să le acorde celui care a suferit în mod injust de pe urma erorilor comise în sistemul judiciar, prevederile constituționale cuprinse în art. 52 alin. (3) consacrând principiul răspunderii obiective a statului în asemenea împrejurări.

Așa fiind, departe de a constitui o îngrădire a accesului liber la justiție, așa cum susține autorul excepției, reglementarea potrivit căreia persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, iar nu împotriva magistratului care a comis eroarea judiciară, oferă posibilități mai largi în valorificarea unui eventual drept la despăgubire. Astfel, condiționarea recunoașterii dreptului la despăgubire exclusiv de săvârșirea erorii judiciare are drept consecință ușurarea sarcinii probațiunii, față de ipoteza în care, alături de eroarea judiciară ar trebui dovedită și reaua credință sau grava neglijență a magistratului, exigențe constituționale pentru angajarea răspunderii acestuia din urmă. Mai mult, conferirea calității de debitor al obligației de dezdăunare în exclusivitate statului este de natură să înlăture riscul creditorului de a nu-și putea valorifica creanța, fiind de principiu că statul este întotdeauna solvabil.

De asemenea, critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută, întrucât se întemeiază pe o ipoteză greșită, obiectul acțiunii reglementate prin textul dedus controlului neconstituindu-l tragerea la răspundere a magistratului pentru eroarea judiciară cauzatoare de prejudiciu, ci exclusiv repararea acestuia. Or, față de obiectul astfel precizat al acțiunii în despăgubire, judecătorul are calitatea de terț.

Însă prevederile

art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor a reglementat posibilitatea statului de a recupera contravaloarea reparației acordate persoanei care a suferit din cauza unei erori judiciare. Astfel, după ce prejudiciul a fost acoperit în temeiul unei hotărâri irevocabile, statul poate formula acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în măsura în care respectiva eroare judiciară le este imputabilă, fiind cauzată de exercitarea cu rea-credință sau gravă neglijență a funcției. Acestea constituie condiții pentru angajarea răspunderii magistratului față de stat, în limitele despăgubirii la care acesta din urmă a fost obligat față de victima erorii judiciare, iar nu condiții ale răspunderii directe a respectivului magistrat față de persoana prejudiciată. Rațiunea unei asemenea reglementări constă în asigurarea protecției magistratului, care are dreptul, potrivit

art. 77 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , de a i se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care l-ar pune în pericol.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 96 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 , excepție ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 12.109/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 noiembrie 2005.