Decizia nr. 4549/2005
privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară la Societatea Comercială "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A.
prezumat în vigoare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul social în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală nr. 14045240 din 1 iulie 2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000
privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare,
în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în ședința din data de 8 decembrie 2005, conform prevederilor
art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. 15.855 din 7 decembrie 2005, respectiv nr. 19.970 din 7 decembrie 2005, s-a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societății Comerciale "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Xenopol nr. 3, județul Cluj, înregistrată la Oficiul registrului comerțului cu nr. J12/4169/1992, cod unic de înregistrare nr. 2886621, reprezentată de domnul Octavian Mănăstireanu, în calitate de președinte executiv,
avându-se în vedere următoarele motive de fapt și de drept:
Autoritatea de supraveghere a dispus, prin
Decizia nr. 3.474 din 27 septembrie 2005 , deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, conform art. 8 alin. (1) lit. a) coroborat cu
art. 7 lit. a) și b) din Legea nr. 503/2004
privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, a Societății Comerciale "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A.
Prin Adresa înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sub nr. 42.709 din 2 decembrie 2005, societatea de asigurare a solicitat autorității de supraveghere ridicarea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, având în vedere că societatea a îndeplinit măsurile stabilite prin
Decizia nr. 3.474 din 27 septembrie 2005
privind deschiderea procedurii de redresare financiară, pe bază de plan de redresare financiară, a Societății Comerciale "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A.
Astfel, în urma analizării documentelor depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în vederea ridicării procedurii de redresare financiară, a fost întocmită Nota comună a Direcției generale control și a Direcției generale de supraveghere a solvabilității și raportări financiare nr. 15.855 din 7 decembrie 2005, respectiv nr. 19.970 din 7 decembrie 2005, din care rezultă că societatea de asigurare a îndeplinit în mod corespunzător dispozițiile deciziei sus-menționate, motiv pentru care, în temeiul
art. 20 din Legea nr. 503/2004
și al
art. 41 din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară și revocarea
Deciziei nr. 3.474 din 27 septembrie 2005 , prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară a Societății Comerciale "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A., drept care emite următoarea
DECIZIE:
Articolul 1
Se dispune închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, conform
art. 20 lit. a) din Legea nr. 503/2004
privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare, la Societatea Comercială "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Xenopol nr. 3, județul Cluj, înregistrată la Oficiul registrului comerțului cu nr. J12/4169/1992, cod unic de înregistrare nr. 2886621, reprezentată de domnul Octavian Mănăstireanu, în calitate de președinte executiv.
Articolul 2
Se revocă
privind deschiderea procedurii de redresare financiară, pe bază de plan de redresare financiară, a Societății Comerciale "Asigurare Reasigurare ARDAF" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 7 octombrie 2005, prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare financiară, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. a) coroborate cu prevederile
art. 41 din Legea nr. 32/2000
privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Nicolae Eugen Crișan București, 13 decembrie 2005. Nr. 4.549. ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.