Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 207/2005

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului

prezumat în vigoare

Data actului
22 decembrie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1193 din 30 decembrie 2005
Aprobat
prin Legea nr. 184/2006
Citat de
6 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 2.600 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 184/2006 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 207/2005 pentru modificarea și co…

Ce face acest act

Modifică 1

  • OUG nr. 51/1998 15 decembrie 1998 privind valorificarea unor active bancare

Are ca temei 1

Având în vedere blocajul economic cauzat de punerea în aplicare a modalităților de executare silită a activelor statului deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

ținând seama de necesitatea prelungirii aplicabilității reglementărilor speciale privind executarea silită a activelor statului numai în temeiul unor hotărâri judecătorești sau arbitrale irevocabile și luând în considerare că neinstituirea urgentă a acestei măsuri este de natură să producă statului prejudicii însemnate și, mai ales, ireversibile, rezultând din dificultatea întoarcerii executării silite în situația desființării hotărârilor judecătorești ori arbitrale în temeiul cărora s-a efectuat executarea silită,

se impune reglementarea în regim de urgență a acestor situații.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active ale statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 42^1 , cu următorul cuprins:

"Art. 42^1 . - În cazul în care popririle înființate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru executare silită prin poprirea conturilor bancare sau prin poprirea terților, generează imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, creditorul poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parțială a executării silite prin poprirea conturilor bancare sau a terților."

2. Alineatul (3) al articolului 85^1 va avea următorul cuprins:

"(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică până la data de 30 iunie 2006 inclusiv."

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Președintele interimar al Autorității
pentru Valorificarea Activelor Statului,
Giliola Ciorteanu
p. Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
Dan Petrescu
p. Ministrul finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
București, 22 decembrie 2005.
Nr. 207.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.