HCM nr. 560/1970
privind reglementarea asistenței medicale cu plata
prezumat în vigoare
Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:
Articolul 1
Asistența medicală cu plata, la cererea bolnavilor, se acordă de personalul medico-sanitar în condițiile prezentei hotărîri.
Articolul 2
Asistența medicală cu plata se organizează de Ministerul Sănătății în municipii și alte orașe mari, prin policlinicile cu plata, unități cu personalitate juridică.
Unitățile medico-sanitare cu plata au în structura lor cabinete medicale pentru consultații și servicii medicale pentru diagnostic și tratament.
În unitățile medico-sanitare care acorda asistența medicală gratuita nu se vor înființa cabinete cabinete medicale cu plata și servicii medicale cu plata.
Asistența medicală cu plata la domiciliul bolnavilor se acordă la solicitarea acestora, numai prin intermediul unităților medico-sanitare cu plata.
Articolul 3
În cadrul asistenței medicale cu plata se dau consultații medicale și se efectuează prestații medico-sanitare pentru precizarea diagnosticului, precum și tratamente.
Analizele de laborator, examenele radiologice, alte investigații, precum și tratamentele recomandate în urma consultatiei la domiciliu se vor efectua numai prin unitățile medico-sanitare cu plata.
Articolul 4
Asistența medicală cu plata se poate acorda de următorul personal medico-sanitar:
a) medici primari, medici specialiști, precum și medici stomatologi încadrați în unități medico-sanitare;
b) medici din institutele medico-farmaceutice și medici din institutele de cercetări științifice medicale confirmati ca medici primari sau medici specialiști;
c) medici de medicina generală încadrați în unități medico-sanitare care vor putea acorda asistența medicală cu plata numai la domiciliul bolnavilor;
d) personal cu studii superioare încadrat, în unități medico-sanitare;
e) personal mediu și auxiliar sanitar încadrat în unități medico-sanitare;
f) pensionari cu pensii de serviciu sau cu pensii pentru limita de vîrsta proveniți din personalul medico-sanitar prevăzut la lit. a-e.
Stabilirea celor care pot acorda asistența medicală cu plata în unitățile medico-sanitare cu plata și la domiciliul bolnavilor se face, în raport cu numărul locurilor de muncă din unitățile respective și cu necesitățile asistenței medicale la domiciliu, de către direcțiile sanitare județene sau a municipiului București, la cererea celor care doresc sa acorde o astfel de asistența, cu recomandarea colegiilor medicilor și farmacistilor din cadrul Uniunii Societăților de Științe Medicale.
Articolul 5
Personalul medico-sanitar poate acorda asistența medicală cu plata numai în afară programului sau de lucru de la unitatea unde funcționează.
Articolul 6
Nu vor putea beneficia de dreptul de a acorda asistența medicală cu plata:
a) cei cărora li s-a retras dreptul de a exercita profesiunea;
b) cei cărora li s-a desfăcut contractul de muncă drept sancțiune disciplinară sau ca necorespunzatori în munca;
c) cei sancționați disciplinar cu mustrare, avertisment sau retrogradare, pînă la data cînd s-ar considera potrivit legii, ca sancțiunea nu a fost luată;
d) cei care săvîrșesc abateri profesionale și deontologice repetate în acordarea asistenței medicale, stabilite de colegiile medicilor și farmacistilor din cadrul Uniunii Societăților de Științe Medicale.
Articolul 7
Cei pensionați pentru boala, cei aflați în concediu medical, cei cu program de muncă redus și cei aflați în concediu fără plata nu au dreptul sa acorde asistența medicală cu plata cît timp se afla în una dintre aceste situații.
Articolul 8
Unitățile medico-sanitare cu plata se înființează și se desființează, în funcție de necesitățile de asistența medicală, de către consiliile populare județene sau al municipiului București, cu acordul Ministerului Sănătății.
Articolul 9
Unitățile medico-sanitare cu plata se organizează pe principiul autofinantarii.
Din veniturile realizate de aceste unități se vor acoperi:
a) cheltuielile de întreținere și funcționare ale unităților, inclusiv reparațiile curente și capitale la construcții, utilaje și aparatura;
b) cheltuielile privind procurarea medicamentelor și materialelor sanitare consumabile necesare consultatiilor, examenelor de laborator, radiologice și altor investigații sau tratamente efectuate la aceste unități;
c) salariile și indemnizațiile personalului permanent, inclusiv contribuțiile de asigurări sociale;
d) cheltuielile legate de dezvoltarea bazei materiale, utilaje, aparate, autoturisme etc.;
e) cota de 10% din totalul veniturilor realizate, care se vărsa ca venit la bugetul local;
f) retributia personalului medico-sanitar care acorda asistența medicală în aceste unități, inclusiv contribuții de asigurări sociale. Cuantumul retributiei se stabilește după acoperirea cheltuielilor prevăzute la lit. a-e. Suma cuvenită fiecăruia se stabilește în funcție de aportul sau la realizarea veniturilor. Sumele se plătesc în afară fondului de salarii planificat.
Articolul 10
Bunurile mobile și imobile necesare organizării unităților medico-sanitare cu plata se asigura de către comitetele executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, în condițiile legii.
Articolul 11
Venitul realizat din consultații medicale, tratamente și alte prestații medico-sanitare efectuate prin chemarea medicului și a personalului mediu și auxiliar sanitar la domiciliul bolnavului se cuvine în întregime acestora.
Articolul 12
Veniturile realizate de personalul medico-sanitar prin acordarea asistenței medicale cu plata sînt supuse impozitului progresiv stabilit potrivit legii.
Articolul 13
Tarifele pentru consultatiile cu plata acordate în unitățile medico-sanitare cu plata, precum și onorariile pentru consultatiile cu plata, tratamente și alte prestații medico-sanitare cu plata efectuate la domiciliul bolnavilor de către medici, personalul mediu și auxiliar sanitar sînt cele prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Pentru consultatiile acordate în cadrul asistenței medicale cu plata nu se pretinde onorariu dacă bolnavul consultat necesita internare de urgenta în spital.
Tarifele pentru analizele de laborator, examenele radiologice, explorarile functionale, tratamentele și alte prestații medicale efectuate în unitățile medico-sanitare cu plata se stabilesc de Ministerul Sănătății, cu avizul Comitetului de Stat pentru Prețuri.
Primirea sau pretinderea de sume peste tarifele și onorariile stabilite se sancționează potrivit legii.
Articolul 14
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 184 din 29 aprilie 1965
privind repartizarea veniturilor policlinicilor speciale, serviciilor și cabinetelor speciale cu plata și ale unităților care efectuează întreruperi de sarcina la cerere, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei hotărîri se abroga.
Președintele Consiliului de Miniștri, IOAN GHEORGHE MAURER București, 6 mai 1970. Nr. 560.
Anexa 1 TARIFELE
pentru consultatiile cu plata acordate în unitățile medico-sanitare cu plata și onorariile pentru consultatiile cu plata acordate la domiciliu bolnavilor I - Tarife pentru consultatiile cu plata acordate în policlinicile cu plata 1. Profesori, conferențiari, doctori-docenti 60 lei 2. Medici primari 50 lei 3. Medici specialiști 40 lei 4. Medici stomatologi 30 lei II. Onorarii pentru consultatiile cu plata la domiciliu bolnavilor Ziua Noaptea ────── ─────── 1. Profesori, conferențiari, doctori-docenti 80 lei 120 lei 2. Medici primari 50 lei 70 lei 3. Medici specialiști 40 lei 60 lei 4. Medici de medicina generală 30 lei 40 lei III - Alte prevederi privind tarifele și onorariile 1. Pentru acoperirea cheltuielilor de transport la domiciliu bolnavilor făcute de cei prevăzuți în prezentul tabel se adauga 20 lei. 2. La chemarea în afară localității, transportul se asigura de solicitant. 3. Medicii chemați pentru consult în alte localități primesc dublul onorariului prevăzut în tabel. 4. Perioada de noapte se considera între orele 20 și 6 dimineata.
Anexa 2 ONORARIILE
pentru efectuarea tratamentului și a altor prestații
medico-sanitare cu plata la domiciliul bolnavilor
Efectuarea unei injectii, indiferent de
numărul fiolelor făcute o dată 5 lei
Efectuarea de tratamente deosebite
(masaj, ventuze, cataplasme etc.) 10 lei
Efectuarea de garda la domiciliul bolnavului,
pentru fiecare ora, ziua sau noaptea 3,50 lei
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.