Decizia nr. 7/2006
pentru modificarea și completarea Contractului-cadru de distribuție a gazelor naturale
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile Deciziei președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 1.078/2003 privind aprobarea Criteriilor și metodelor pentru aprobarea prețurilor și stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 8 lit. m), respectiv ale
art. 10 alin. (4) și (5) din Legea gazelor nr. 351/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezenta decizie.
Articolul I
Contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale - clauze specifice de contractare, aprobat prin Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 183/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 17 martie 2005, cu modificările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează: 1. Articolul 15 va avea următorul cuprins: "Art. 15. - Anexa nr. 1 «Programul de distribuție a gazelor naturale», anexa nr. 2 «Tariful pentru prestarea serviciilor de distribuție», anexa nr. 3 «Nivelul maxim al daunelor-interese» și anexa nr. 3^1 «Modalitatea de încadrare a beneficiarului în raport de categoriile de consumatori» fac parte integrantă din prezentul contract." 2. Anexa nr. 2 la contractul-cadru va avea următorul cuprins: "Anexa nr. 2 ──────────── la contractul-cadru ──────────────────── TARIFUL pentru prestarea serviciilor de distribuție Art. 1. - (1) Tariful reglementat pentru activitatea de distribuție a gazelor naturale este de ........... RON/1.000 mc, conform reglementărilor în vigoare, corespunzător categoriei ........, în care beneficiarul este încadrat, pentru locul de consum ........... (2) Tariful reglementat prevăzut la alin. (1) nu include TVA. Art. 2. - În cazul în care beneficiarul este un titular al licenței de furnizare a gazelor naturale, care încheie contractul de distribuție pentru clienții săi, consumatori eligibili de gaze naturale, tarifele reglementate pentru activitatea de distribuție vor fi prevăzute distinct pentru fiecare dintre consumatorii eligibili, pe loc de consum, în funcție de categoria în care aceștia s-ar încadra." 3. După anexa nr. 3 se introduce anexa nr. 3^1 cu următorul cuprins: "Anexa nr. 3^1 ────────────── la contractul-cadru ──────────────────── MODALITATEA de încadrare a beneficiarului în raport de categoriile de consumatori Art. 1. - (1) Încadrarea beneficiarului într-o anumită categorie de consumatori se face de către distribuitor pentru fiecare loc de consum, pentru o perioadă determinata de un an, în intervalul 1 ianuarie 31 decembrie, în funcție de programul de distribuție anual pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie, pentru respectivul loc de consum. (2) În cazul în care beneficiarul este un titular al licenței de furnizare a gazelor naturale, care încheie contractul de distribuție pentru clienții săi, consumatori eligibili de gaze naturale, încadrarea se va face pentru fiecare consumator eligibil și, după caz, pentru fiecare loc de consum al acestora. Art. 2. - (1) Pentru un consumator eligibil de gaze naturale care își începe activitatea ulterior datei de 1 ianuarie, încadrarea se va face de către distribuitor, avându-se în vedere debitul maxim instalat pentru perioada din intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie în care beneficiarul nu a avut activitate și programul de distribuție, pentru respectivul loc de consum, pentru perioada rămasă din intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie. (2) Pentru un consumator care a devenit eligibil ulterior datei de 1 ianuarie, încadrarea se va face de către distribuitor, avându-se în vedere consumul realizat pentru perioada din intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie în care beneficiarul a fost consumator captiv sau, după caz, debitul maxim instalat pentru perioada din intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie în care beneficiarul nu a avut activitate și programul de distribuție, pentru respectivul loc de consum, pentru perioada rămasă din intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie. Art. 3. - În cazul beneficiarului care, în funcție de criteriile de mai sus, trebuie încadrat într-o categorie de consumatori pentru care distribuitorul nu are aprobat un tarif reglementat pentru activitatea de distribuție, acesta va fi încadrat în categoria cu cel mai favorabil tarif reglementat dintre cele practicate de distribuitor. Art. 4. - Beneficiarul, pentru locul de consum ..., se încadrează în una dintre următoarele categorii, definite în funcție de consumul anual, astfel: B. Consumatori finali conectati în sistemul de distribuție: B1. cu un consum anual de până la 2.400 mc; B2. cu un consum anual între 2.401 mc și 12.400 mc; B3. cu un consum anual între 12.401 mc și 124.000 mc; B4. cu un consum anual între 124.001 mc și 1.240.000 mc; B5. cu un consum anual între 1.240.001 mc și 12.400.000 mc; B6. cu un consum anual de peste 12.400.001 mc."
Articolul II
Compartimentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, precum și părțile din contractele de distribuție a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Articolul III
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Ștefan Cosmeanu București, 9 ianuarie 2006. Nr. 7.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.