Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 64/2006

privind aprobarea stemelor unor comune din județul Covasna

prezumat în vigoare

Data actului
19 ianuarie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 87 din 31 ianuarie 2006
Citează
2 acte
Structură
1 articol, 4 anexe · 3.195 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992

privind stema țării și sigiliul statului,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

(1)

Se aprobă stemele comunelor Bixad și Moacșa, județul Covasna, prevăzute în anexele nr. 1.1 și 1.2.

(2)

Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 și 2.2.

(3)

Anexele nr. 1.1, 1.2, 2.1 și 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
──────────────
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
București, 19 ianuarie 2006.
Nr. 64.

Anexa 1.1 STEMA

comunei Bixad, județul Covasna

Anexa 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Bixad, județul Covasna

Descrierea stemei

Stema comunei Bixad, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, spintecat, cu șef.

În șef, în câmp albastru, se află un soare de aur, la dreapta, și o semilună de argint, la stânga, ambele figurate.

În câmpul din dreapta, pe fond verde, se află o crenguță de fag, cu o frunză și un jir, de aur.

În câmpul din stânga, pe fond roșu, se află o vază de argint.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Crenguța cu jir semnifică prezența pădurilor de fag; fagul face trimitere la denumirea localității (fag = bukk, Bixad = Bukszad, în limba maghiară).

Vaza reprezintă fabrica de sticlă (glăjăria de odinioară).

Soarele simbolizează curajul și demnitatea locuitorilor, iar luna, dorința de pace și puritatea.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Anexa 1.2 STEMA

comunei Moacșa, județul Covasna

Anexa 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Moacșa, județul Covasna

Descrierea stemei

Stema comunei Moacșa, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.

În partea superioară, în câmp albastru, deasupra unui deal verde cu trei coline, se află două săbii argintii, cu mânerul și garda de aur, încrucișate; în dreapta se află un soare de aur, iar în stânga, o semilună de argint, la stânga, ambele figurate.

În partea inferioară, în câmp de argint, se află un pește negru, orientat spre dreapta.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificațiile elementelor însumate

Săbiile amintesc de trecutul istoric al localității.

Colinele reprezintă cadrul natural în care este situată localitatea.

Soarele și luna sunt simboluri secuiești.

Peștele face trimitere la zona turistică de interes microregional - Lacul Pădureni.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.