Normele din 31 ianuarie 2006
privind lista laboratoarelor autorizate pentru controlul eficientei vaccinarii antirabice la unele carnivore domestice
prezumat în vigoare
Articolul 1
Laboratoarele prezentate de statele membre autorizate pentru efectuarea analizelor de control al eficientei vaccinarii antirabice la unele carnivore domestice sunt prevăzute în anexa la prezenta norma sanitară veterinara.
Articolul 2
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor pune în aplicare acte normative, reglementări și prevederi administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta norma sanitară veterinara, pe care le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrării Europene și al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu tabelele de concordanta, în vederea evaluării conformitatii transpunerii legislative, și va stabili măsurile necesare pentru implementarea corecta și la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
Atunci când Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor acționează potrivit prevederilor alin. (1), trebuie să facă o referire expresă la prezenta norma sanitară veterinara. Procedura privind realizarea referirii menționate rămâne în responsabilitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor va lua măsurile necesare și va sanctiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. De asemenea, va facilita întocmirea documentelor necesare pentru sancționarea încălcării legislației veterinare ce constituie infracțiuni.
Prezenta norma sanitară veterinara constituie transpunerea oficială a
Deciziei Comisiei 2004/233/CE
, asa cum a fost modificată ultima data prin Decizia Comisiei 2005/392/CE.
Articolul 3
Anexa face parte integrantă din prezenta norma sanitară veterinara.
Anexa la norma sanitară veterinara
NUMELE LABORATOARELOR
(BE) Belgium
Institut Pasteur de Bruxelles
Rue Engeland/Engelandstraat 642
B-1180 Brussels
(CZ) Czech Republik
State Veterinary Institute, Național Reference Laboratory (NRL) for Rabies
U Sila 1139
CZ-463 11 Liberec 30
(DK) Denmark
Danish Institute for Food and Veterinary Research
Lindholm
DK 771 Kalvehave
(DE) Germany
1. Institut fur Virologie, Fachbereich Veterinarmedizin
Justus-Liebig-Universitat Gief2âen
Frankfurter Straâe 107
D-35392 Gieâen
2. Eurovir Hygiene-lnstitut
Im Biotechnologiepark
D-14943 Luckenwalde
3. Bayrisches Landesamt fur Gesundheit und Lebensmittelsicherheit
Dienststelle Oberschleiâheim
Veterinarstraâe 2
D-85764 Oberschleiâheim
4. Landesamt fur Verbraucherschutz Sachsen-Anhalt
Fachbereich 4
Veterinaruntersuchungen und -epidemiologie
Haferbreiter Weg 132-135
D-39575 Stendal
5. Staatliches Veterinaruntersuchungsamt
Zur Taubeneiche 10-12
D-59821 Arnsberg
6. Institut fur epidemiologische Diagnostik
Friedrich-Loeffler-Institut
Standort Wusterhausen
Seestraâe 155
D-16868 Wusterhausen
7. Landesuntersuchungsanstalt fur das Gesundheits - und Veterinarwesen
Sachsen
Zschopauer Straâe 186
D-09126 Chemnitz
(EE) Estonia
Estonian Veterinary and Food Laboratory
Kreutzwaldi 30
EE-51 006 Tartu
(EL) Greece
Centre of Athens Veterinary Institutions Virus Department
25, Neapoteos Str
GR-153 10 Ag. Paraskevi, Athens 4
(ES) Spain
Laboratorio Central de Veterinaria de Santa Fe
Camino del Jau s/n
E-18320 Santa Fe (Granada)
(FR) France
1. AFSSA Nancy
Domaine de Pixerecourt BP 9
F-54220 Malzeville
2. Laboratoire veterinaire departemental de la Haute-Garonne
78, rue Boudou
F-31140 Launaguet
3. Laboratoire departemental de la Sarthe
128, rue de Beauge
F-72018 Le Mans Cedex 2
4. Laboratoire departemental d'analyses du Pas-de-Calais
Parc des Bonnettes
2, rue du Genevrier
F-62022 Arras Cedex
(IT) Italy
1. Istituto Zooprofilattico Sperimentale delle Venezie
Via Romea 14/A
I-35020 Legnaro (PD)
2. Istituto Zooprofilattico Sperimentale dell'Abruzzo e del Molise
Via Campo Boario
I-64100 Teramo
3. Istituto Zooprofilattico Sperimentale del Lazio e della Toscana
Via Appia Nuova 1411
I-00178 Roma
(LV) Latvia
State Veterinary Medicine Diagnostic Centre
Food and Veterinary Service
Lejupes iela 3,
LV-1076 Riga
(LT) Lithuania
Național Veterinary Laboratori/Nacionaline Veterinarijos laboratorija
J. Kairiukscio 10
LT-08409 Vilnlus
(HU) Hungary
Central veterinary Institute
Virological Department
Tabornok utca 2
H-1149 Budapest
(NL) Netherlands
Central Institute for Animal Disease Control (CIDC) Lelystad
P.O. Box 2004
8203 AA Lelystad
Netherlands 5
(AT) Austria
Osterreichische Agentur fur Gesundheit und Ernahrungssicherheit GmbH
Veterinarmedizinische Untersuchungen Modling
Robert-Koch-Gasse 17
A-2340 Modling
(PL) Poland
Național Veterinary Research Institute al. Partyzantow 57
PL-24-100 Pulawy
(PT) Portugal
Laboratorio Nacional de Investigacao Veterinaria (LNIV)
Estrada de Benfica 701
P-1500 Lisboa
(ȘI) Slovenia
Național Veterinary Institute
Gerbieeva 60
SLO-1000 Ljubljana
(SK) Slovakia
State Veterinary Institute
Pod drahami 918
SK-960 86 Zvolen
(FI) Finland
Național Veterinary and Food Research Institute
PL 45
FIN-00581 Helsinki
(SE) Sweden
Național Veterinary Institute
(Department of Virology)
S-751 89 Uppsala
(UK) United Kingdom
1. Veterinary Laboratories Agency
Virology Department
Woodham Lane, New Haw Addlestone
Surrey KT15 3NB
United Kingdom
2. Biobest
Pentlands Science Park
Bush Loan
Penicuik
Midlothian
EH26 0PZ
United Kingdom
Notă:
Detaliile actualizate în mod regulat referitoare la persoanele de contact, faxuri, numere de telefon și adrese e-mail ale laboratoarelor se pot găsi pe site-ul: http://europa.eu.int/comm/food/animal/liveanimals/pets/approval_en.htm
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.