Memorandumul din 14 decembrie 2005
între Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Economiei și Finanțelor din Republica Italiană în domeniul colaborării informative pentru combaterea criminalității economico-financiare
prezumat în vigoare
Ministerul Administrației și Internelor din România și Ministerul Economiei și Finanțelor din Republica Italiană, denumite în continuare părți,
recunoscând necesitatea intensificării colaborării pentru combaterea infracțiunilor economice și financiare care produc daune bugetului respectivelor țări, cu referire specială la:
● lupta împotriva contrabandei și combaterea fraudelor fiscale și vamale;
● combaterea încălcării legislației din domeniul spălării banilor, al monedei și al altor mijloace de plată;
● combaterea finanțării terorismului internațional;
● protecția drepturilor de autor, know-how, brevetelor și a altor drepturi de proprietate industrială, privind exercitarea acestora și exploatarea economică a acestora,
având în vedere:
● Convenția din 26 iulie 1995, elaborată în baza art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (actualul articol 31 din Tratatul privind Uniunea Europeană), referitoare la protecția intereselor financiare ale Comunității Europene;
● Legea nr. 189 din 23 aprilie 1959 și Decretul Legislativ nr. 68 din 19 martie 2001, referitoare la competențele instituționale ale Gărzii de Finanțe;
● atribuțiile părților, stabilite prin legislațiile naționale ale celor două state, în domeniul combaterii criminalității economico-financiare,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Prin intermediul autorităților competente indicate la art. 4 succesiv, fiecare parte se obligă:
a) să furnizeze, din proprie inițiativă sau la cererea celeilalte părți, orice informație rezultată în cursul cercetărilor sau verificărilor, care poate să prezinte interes pentru o mai bună executare a activităților de serviciu în domeniile care fac obiectul prezentului memorandum de înțelegere;
b) să pună la dispoziția celeilalte părți, în funcție de disponibilitățile și prioritățile fiecărei instituții, orice mijloc ce poate facilita derularea cercetărilor și poate contribui la optimizarea rezultatelor.
Articolul 2
Informațiile obținute în baza prezentului memorandum de înțelegere:
a) vor putea fi utilizate de către autoritățile sau serviciile competente doar în scopul combaterii infracțiunilor din domeniul economic și financiar produse în dauna bugetelor celor două state, pentru cercetarea și urmărirea persoanelor implicate în activitățile menționate, în cadrul acțiunii desfășurate pentru exercitarea respectivelor competențe instituționale, cu respectarea dispozițiilor convențiilor internaționale și dreptului intern al fiecărei țări;
b) vor avea caracter confidențial, vor avea nivel de secret de serviciu și se vor bucura de protecția pe care, potrivit legislației naționale, autoritatea competentă sau serviciul care le-a pus la dispoziție îl acordă informațiilor de același gen. În mod similar, autoritatea competentă sau serviciul care le va primi va trebui să asigure informațiilor caracterul de confidențialitate și de secret de serviciu, în conformitate cu propria legislație națională.
Articolul 3
1. Autoritățile sau serviciile competente ale părților vor comunică direct între ele.
2. Cererile de informații formulate în cadrul prezentului memorandum de înțelegere și documentele aferente vor fi redactate în limba engleză.
Articolul 4
1. În scopurile prezentului memorandum de înțelegere și în afara situației în care partea interesată nu desemnează o altă autoritate sau serviciu, pentru schimbul informativ vor fi competenți:
a) Punctul național focal din cadrul Centrului de Cooperare Internațională Polițienească din Ministerul Administrației și Internelor din România;
b) Corpul II din Comandamentul General al Gărzii de Finanțe Italiene.
2. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului memorandum de înțelegere, conform procedurilor prevăzute de respectivele legislații naționale, părțile își vor comunică reciproc coordonatele respectivelor autorități sau servicii competente.
Articolul 5
Prezentul memorandum de înțelegere nu obligă în nici un fel vreuna dintre autoritățile sau serviciile competente ale celor două părți să furnizeze informații sau să acorde asistență celeilalte în situația în care:
a) asupra faptelor ce fac obiectul colaborării sunt în curs cercetări efectuate de către autoritatea judiciară din țara autorității sau serviciului competente/competent solicitate/solicitat;
b) primirea cererii de asistență este susceptibilă de a aduce prejudiciu suveranității, securității, ordinii publice sau intereselor fundamentale ale statului în care autoritatea solicitată sau serviciul solicitat își are sediul.
Articolul 6
În scopul facilitării realizării și canalizării celor stabilite prin prezentul memorandum de înțelegere, părțile cooperează prin intermediul atașaților de afaceri interne români acreditați în Republica Italiană și vor studia posibilitatea efectuării unui schimb temporar de ofițeri de legătură.
Articolul 7
Fiecare dintre părți se obligă să promoveze cooperarea dintre cele două instituții, inclusiv prin intermediul:
a) realizării unor cursuri de formare și de specializare în domeniile de interes comun;
b) participării la proiecte din cadrul programelor finanțate de Uniunea Europeană, având ca obiect aceleași domenii;
c) oricărei alte acțiuni comune care se poate dovedi utilă atingerii scopului prezentului memorandum de înțelegere.
Articolul 8
1. Prezentul memorandum de înțelegere va intra în vigoare la 30 de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile își comunică reciproc îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
2. De comun acord, părțile pot să modifice în orice moment prezentul memorandum de înțelegere. Modificările vor produce efecte după îndeplinirea procedurilor menționate la paragraful 1.
3. Oricare dintre părți poate în orice moment să denunțe prezentul memorandum de înțelegere, printr-o notificare scrisă. Denunțarea va intra în vigoare după 3 luni de la data primirii unei astfel de notificări de către cealaltă parte, fără a prejudicia activitățile aflate în curs de desfășurare.
4. Drept care subsemnații reprezentanți, fiind pe deplin autorizați de guvernele celor două state, au semnat prezentul memorandum de înțelegere.
Semnat la București la 14 decembrie 2005, în două exemplare originale, fiecare în limbile română și italiană, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Ministerul Administrației și Internelor din România,
chestor-șef Anghel Andreescu,
secretar de stat
Pentru Ministerul Economiei și Finanțelor din Republica Italiană,
general de corp de armată Roberto Speciale,
comandant general al Gărzii de Finanțe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.