Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 91/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

prezumat în vigoare

Data actului
7 februarie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 166 din 21 februarie 2006
Citat de
16 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 8.832 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 28/1999 25 martie 1999 (prevederi anume) privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Europeinter Alex" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.932/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.932/2005, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, completată și modificată prin

Legea nr. 116/2004 ". Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Europeinter Alex" - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect o plângere contravențională.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 45 și ale art. 53 din Constituție. În acest sens, se arată că măsura suspendării activității unei societăți comerciale, prevăzută de

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 , contravine principiului libertății economice, deoarece sancțiunea nu poate fi aplicată în mod discreționar și este disproporționată față de gravitatea faptei imputate agentului economic. Mai mult, se precizează că este "contrar principiilor de drept ca o persoană fizică sau juridică să răspundă pentru o faptă care nici nu-i este imputabilă", întrucât în speță nu s-a dovedit culpa agentului economic, răspunzător pentru fapta sancționată fiind angajatul său, care nu a respectat normele legale și nici regulamentul de ordine interioară, ambele referitoare la obligația utilizării aparatului de marcat electronic fiscal.

Totodată, dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât sancțiunea aplicată afectează chiar existența unor drepturi sau a unor libertăți, este disproporționată în raport de situația care a determinat-o și nu este necesară într-o societate democratică.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că dispozițiile

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

nu contravin prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât norma fundamentală invocată enumeră tocmai acele situații de excepție și condiționate care pot legitima restrângerea prin lege a exercițiului unor drepturi și al unor libertăți cetățenești. Or, măsura prevăzută de textul de lege criticat are ca scop protejarea ordinii de drept, respectiv protejarea societății împotriva fenomenului de evaziune fiscală.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

nu contravin prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât acestea privesc drepturile și libertățile cetățenilor, iar nu și drepturile persoanelor juridice.

Totodată, se arată că stabilirea circumstanțelor săvârșirii unei contravenții și sancționarea acesteia prin amendă reprezintă opțiunea legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru asigurarea libertății comerțului, protecției concurenței loiale și creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 14 alin. (2): "Nerespectarea de către agenții economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni."

În motivarea excepției se invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 45 "Libertatea economică" și ale art. 53 "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile de lege criticate, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

prevăd faptele care, potrivit art. 10 din ordonanță, constituie contravenții, precum și sancțiunea suspendării activității agentului economic pe o perioadă de 3 luni.

Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate privind încălcarea prevederilor art. 45 din Constituție, potrivit cărora accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârșirea unei contravenții nu poate invoca principiul libertății economice, în condițiile în care acesta nu a respectat prevederile legale.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 14 alin. (2) din ordonanță față de prevederile art. 53 din Constituție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Măsura dispusă de textul de lege criticat este justificată de imperativul protejării interesului social și al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.

În sfârșit, Curtea constată că susținerile autorului excepției referitoare la răspunderea juridică pe care agentul economic o poartă și, implicit, sancțiunile contravenționale pe care acesta trebuie să le suporte pentru faptele angajatului său, nu reprezintă critici de neconstituționalitate, astfel că nu pot fi reținute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Europeinter Alex" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 7.932/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niță

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.