Decizia nr. 50/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 și 3, ale art. 322 și ale art. 323 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Eremia Vereș în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.177/2004, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal și ale art. 320 alin. 2 și 3, ale art. 322 și ale art. 323 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Eremia Vereș într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că:

- dispozițiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituționale în ceea ce privește limita valorică pentru definirea agravantei decurgând din consecințele deosebit de grave ale infracțiunii. În acest sens, se arată că, în condițiile unei inflații galopante, o asemenea limită valorică împiedică realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție. Totodată, se susține că textul de lege criticat încalcă și dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiționarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocotește prezumția de nevinovăție, precum și prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul la apărare;

- prevederile art. 320 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3), precum și celor ale art. 23 alin. (11), deoarece se limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal;

- dispozițiile art. 322 și 323 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece nu cuprind în conținutul lor, în mod expres, "dreptul la tăcere al inculpatului și, implicit, obligația instanței de a-i comunică acest drept ca o garanție recunoscută a dreptului la un proces echitabil".

Tribunalul Sibiu - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată și că prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la apărare și la prezumția de nevinovăție nu sunt încălcate prin dispozițiile de lege criticate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 146 din Codul penal, conform cărora "Prin «consecințe deosebit de grave» se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", precum și dispozițiile art. 320 alin. 2 și 3, ale art. 322 și 323 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 320 alin. 2 și 3: "Președintele întreabă pe procuror și pe părți dacă au de formulat excepții, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora.";

- Art. 322: "Președintele dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanței, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată lămurește pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebări coinculpaților, celorlalte părți, martorilor, experților, precum și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.";

- Art. 323: "Instanța procedează apoi la ascultarea inculpatului.

Inculpatul este lăsat să arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către președinte și ceilalți membri ai completului, precum și de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați și de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanța respinge întrebările care nu sunt necesare în cauză.

Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin aceste dispoziții legale sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea reține următoarele:

I. În ceea ce privește dispozițiile art. 146 din Codul penal, se susține că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece limita valorică înscrisă în acest text de lege împiedică realizarea unui proces echitabil în condițiile unei inflații galopante, dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiționarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocotește prezumția de nevinovăție, precum și prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul la apărare.

Din analiza textului considerat ca fiind neconstituțional Curtea constată că acesta cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămurește înțelesul expresiei consecințe deosebit de grave. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înșelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată.

Susținerile autorului excepției cu privire la reaprecierea criteriului valoric de 2.000.000.000 lei care determină înțelesul expresiei consecințe deosebit de grave, deși pot fi reale în condiții de devalorizare a monedei naționale, nu pot fi reținute. Modificarea conținutului unei norme juridice, în sensul adaptării ei la realitățile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorității legislative în lumina dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". Curtea Constituțională, potrivit competenței sale înscrise în

art. 146 din Constituție și în Legea nr. 47/1992 , verifică, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal.

Este neîntemeiată și susținerea autorului excepției privind încălcarea prin textul de lege criticat și a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, în sensul că aplicarea cerinței "procesului echitabil" se impune nu numai la procedura desfășurării unui proces, ci și la cadrul juridic sancționator al faptelor, adică la materii din câmpul dreptului substanțial.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent și constant că, "Într-o societate democratică în sensul Convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a articolului 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții" (cazul Delcourt împotriva Belgiei - 1970).

Pe de altă parte, însă, nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței "procesului echitabil" ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial.

Curtea mai constată că, deși prin dispozițiile art. 146 din Codul penal este stabilită o sumă a cărei depășire a valorii prejudiciului produs prin infracțiune atrage o pedeapsă mai gravă, în nici un caz nu se poate considera că prin aceasta se restrânge dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut la art. 24 din Constituție. Cel în cauză poate să își angajeze ori să i se desemneze din oficiu un apărător, ca și în cazul tuturor celorlalte infracțiuni, și poate, de asemenea, să administreze orice probe în apărarea sa, inclusiv în circumstanțiere, precum și să exercite căile de atac prevăzute de lege și să formuleze cereri în fața instanțelor judecătorești.

Totodată, având în vedere că în speța de față nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituție, privind prezumția de nevinovăție, care prevede că "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

II. Prevederile art. 320 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală referitoare la excepții și cereri ce pot fi formulate la judecata în primă instanță sunt, în opinia autorului excepției, neconstituționale în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție, întrucât "limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal".

Din analiza textului considerat ca fiind neconstituțional nu rezultă însă o încălcare a prevederilor constituționale. Soluționarea unei cauze este posibilă numai pe bază de probe care se administrează în fața instanței în cursul cercetării judecătorești, unde sunt readministrate probele din faza de urmărire penală, și se pot administra probe noi. Faptul că președintele întreabă părțile dacă au de propus probe noi nu înseamnă că se încalcă dreptul părților referitor la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, prin administrarea de probe noi se asigură lămurirea cauzei, sub toate aspectele, în vederea aflării adevărului.

Referitor la susținerea autorului excepției privind încălcarea prezumției de nevinovăție, se constată că aceasta nu poate fi reținută, nefiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, ci de începutul cercetării judecătorești.

III. Art. 322 și 323 din Codul de procedură penală, privind începerea cercetării judecătorești și ascultarea inculpatului, sunt criticate în raport de prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), deoarece nu cuprind în conținutul lor, în mod expres, "dreptul la tăcere al inculpatului și, implicit, obligația instanței de a-i comunică acest drept ca o garanție recunoscută a dreptului la un proces echitabil".

Examinând această critică, Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece dreptul inculpatului de a nu face nici o declarație este reglementat de art. 70 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, unde se prevede în mod expres că "Învinuitului sau inculpatului i se aduc [...] la cunoștință fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa". Astfel, inserarea acestor dispoziții în cuprinsul altor prevederi din Codul de procedură penală, în speță a judecății în primă instanță, nu ar fi necesară din moment ce reglementarea din art. 70 alin. 2 teza întâi este una cu valoare de principiu.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 și 3, ale art. 322 și 323 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Pavel Eremia Vereș în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2006.