Decizia nr. 90/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Ionescu, Adrian Iancu și Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiași instanțe, de Michael Marzell și Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă, de Constanța Lăzărescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiași instanțe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă și de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La apelul nominal se prezintă autorii excepției Marie-Nicole Manu și Ion Corbinet Manu, reprezentați prin avocat Ileana Figioiu, precum și părțile Ștefan Diriuș și Anișoara Diriuș, personal și asistate de avocat Corneliu-Emilian Stan. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 825D/2005, nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 și nr. 933D/2005, Curtea pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Apărătorii părților prezente și reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 829D/2005, nr. 843D/2005, nr. 893D/2005, nr. 906D/2005 și nr. 933D/2005 la Dosarul nr. 825D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Ileana Figioiu solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, apreciind că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât prin trimiterea pe cale administrativă a dosarelor la instanța devenită competentă se încalcă dreptul la apărare al părților, iar împrejurarea că partea interesată nu poate contesta această măsură contravine și art. 124 din Constituție, referitor la înfăptuirea justiției.

De asemenea, susține că sunt încălcate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin faptul că atât apelul, cât și recursul sunt soluționate în aceeași cauză de aceeași instanță, respectiv de Curtea de Apel București.

Avocatul Corneliu-Emilian Stan solicită respingerea excepției de neconstituționalitate arătând că soluția legislativă consacrată prin reglementarea criticată a mai fost analizată în numeroase rânduri de instanța de contencios constituțional, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiate excepțiile cu un atare obiect. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 546/2005

și depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că trimiterea pe cale administrativă a dosarelor nu ține de judecată și nu implică dezbateri contradictorii, astfel încât nu poate fi vorba de încălcarea dreptului la apărare. Totodată, arată că dispozițiile criticate reglementează anumite situații procesuale tranzitorii, fără a îngrădi însă accesul liber la justiție. Astfel, deși, în fapt, căile de atac se judecă de aceeași instanță cu cea care a pronunțat hotărârea atacată, acestea se soluționează de complete diferite, asigurându-se astfel respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 14 octombrie 2005 și 24 octombrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 4.608/C/2005 și nr. 8.429/C/2005, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Gheorghe Fesnic și, respectiv, de Ana Ionescu, Adrian Iancu și Doina Valentina Botez.

Prin încheierile din 18 octombrie 2005 și 9 noiembrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 959/R/2005 și nr. 938/R/2005, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 , respectiv cu cele ale art. II alin. (3) și (4) din același act normativ, excepție ridicată de Michael Marzell, Ana Marzell și Constanța Lăzărescu.

Prin încheierea din 18 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 7.928/2005, Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (2) și (3) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Ioana Toma.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.192/2004, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 , excepție ridicată de Marie-Nicole Manu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24, art. 53, art. 115 alin. (4), (5) și (6), art. 124 alin. (2) și ale art. 126 și 129. În acest sens, arată că pentru procesele aflate în curs de derulare se aplică noile dispoziții procedurale referitoare la competența instanțelor de judecată, ceea ce presupune nu numai tergiversarea judecății, ci și încălcarea principiului neretroactivității legii. De asemenea, apreciază că este încălcat principiul egalității în fața legii și al accesului liber la justiție, de vreme ce părțile din cauzele care vor fi trimise pe cale administrativă la aceleași instanțe de judecată ce au pronunțat hotărârea supusă unei căi de atac nu vor beneficia de un control judiciar real, exercitat de către o instanță de judecată superioară, în condițiile în care imparțialitatea, parte esențială a unui adevărat act de justiție, este grav lezată prin soluționarea căii de atac de către aceeași instanță de judecată care a pronunțat hotărârea supusă căii de atac.

Totodată, aceștia apreciază că dispozițiile legale criticate le lezează dreptul la apărare, prin privarea de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicție, ceea ce, în opinia autorilor excepției, contravine și art. 53 din Constituție, întrucât dreptul de a exercita calea de atac a recursului este evident și nejustificat restrâns. Referitor la încălcarea

art. 115 alin. (4), (5) și (6) din Constituție, se arată că Legea nr. 219/2005

a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situație extraordinară existentă la data intrării în vigoare a ordonanței a încetat să mai existe. În aceeași ordine de idei, se arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

nu conține motivarea situației extraordinare care să justifice adoptarea ei, fiind prin urmare ea însăși neconstituțională. Pe de altă parte, din cuprinsul

Legii nr. 219/2005

nu rezultă dacă aceasta a fost adoptată cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, conform cerințelor art. 115 alin. (5) teza finală din Constituție. În sfârșit, autorii excepției susțin că prin

art. II din Legea nr. 219/2005

se introduce un factor puternic de discriminare și de parțialitate în actul de justiție, prin schimbarea intempestivă a competenței instanțelor de judecată și încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât norma de competență materială criticată nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorii excepției, ea având caracterul unei măsuri adoptate în materia administrării actului de justiție.

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât din dispozițiile legale criticate nu rezultă competența exclusivă a Înaltei Curți de Casației și Justiție în soluționarea recursurilor, legiuitorul reglementând o situație tranzitorie ce respectă dreptul părților la un proces echitabil, ținând cont totodată de dispozițiile ce reglementează incompatibilitatea judecătorilor, precum și de exercitarea efectivă a căilor de atac.

Curtea de Apel Ploiești - Secția civilă apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele legale criticate nu limitează drepturile și libertățile cetățenilor sub aspectul exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nici nu înfrâng principiul neretroactivității legii în timp.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit abilitării constituționale conferite de art. 126 alin. (2), legiuitorul a considerat că trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casație și Justiție la curțile de apel nu reprezintă o activitate jurisdicțională, ci una administrativă, astfel încât a reglementat și a permis structurilor administrative ale instanței supreme să trimită dosarele cauzelor instanțelor competente, stabilite prin noile reglementări legale. Aceasta nu îngrădește însă accesul la un proces echitabil, întrucât căile de atac respective, apel și recurs, se soluționează de complete diferite, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților, care beneficiază de un acces real la toate căile de atac, ordinare sau extraordinare. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție și nici nu aduc atingere posibilității exercitării căilor de atac, reglementată prin art. 129 din Legea fundamentală.

Invocând jurisprudența Curții Constituționale, în deplin acord cu aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, Guvernul arată că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16, întrucât principiul egalității nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferență de tratament juridic în cazul unor situații diferite. În final, arată că prin toate dispozițiile

Legii nr. 219/2005

au fost avute în vedere o serie de recomandări ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/1984 privind principiile procedurii civile, recomandări destinate ameliorării funcționării justiției.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate sunt de imediată aplicare și produc efecte pentru viitor, aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare. De asemenea, apreciază că stabilirea prin textul de lege dedus controlului a unor reguli privind competența instanțelor judecătorești nu contravine dreptului părților de a se adresa instanțelor judecătorești. Mai mult, dispozițiile

art. II din Legea nr. 219/2005

reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, în deplină conformitate cu art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

În ceea ce privește celelalte texte constituționale invocate de autorii excepției, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidență în speță.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite în cauză de judecătorii-raportori, notele scrise depuse la dosar, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. II: "(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate contravin art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (1), (2) și (3), referitor la accesul liber la justiție, art. 24, privind dreptul la apărare, art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4), (5) și (6), privind delegarea legislativă, art. 124 alin. (2), referitor la înfăptuirea justiției, art. 126, privind instanțele judecătorești și art. 129, privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Potrivit

art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența tribunalului se trimit la tribunale, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care, potrivit acesteia, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanțele competente, potrivit legii noi, se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunța o hotărâre de declinare a competenței.

Reglementarea criticată de autorii excepției are menirea să înlăture o gravă disfuncție în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curți de Casației și Justiție cu sarcini privind judecarea unor căi de atac, consecința fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constituție și de tratatele internaționale.

Așa fiind, soluția trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluționării cauzelor.

Curtea constată că nu poate fi primită critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispozițiile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor și nu pentru trecut.

Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competența materială, aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituționalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezența unei reglementări cu caracter tranzitoriu, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine nici principiului egalității de tratament între subiectele de drept.

Referitor la critica autorilor excepției privind încălcarea art. 115 alin. (4), (5) și (6) din Constituție, datorită împrejurării că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

nu conține motivarea situației extraordinare care să justifice adoptarea ei, Curtea reține că acest act normativ a fost emis în baza art. 114 alin. (4) din Constituția României, înainte de revizuirea acesteia prin

Legea nr. 429/2003 . Așa fiind, procedura legislativă de adoptare a acestei ordonanțe de urgență a fost supusă reglementărilor constituționale în vigoare la acea dată, când Legea fundamentală nu consacra obligația Guvernului de a motiva urgența în cuprinsul ordonanțelor de urgență. În ceea ce privește susținerea autorilor excepției potrivit căreia

Legea nr. 219/2005

a fost adoptată după mai bine de 4 ani de la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , când presupusa situație extraordinară existentă la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe a încetat să mai existe, Curtea constată că, la data adoptării acestei ordonanțe de urgență, Constituția nu prevedea un termen expres în care să fie aprobate sau respinse aceste acte normative, astfel încât, chiar dacă în prezent în Constituția revizuită există o astfel de prevedere, ea nu poate fi aplicată în cazul situațiilor existente anterior, întrucât aceasta ar însemna o aplicare retroactivă a legii, ceea ce contravine principiului constituțional al neretroactivității, consacrat în art. 15 alin. (2).

În sfârșit, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constituția nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere și prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), Curtea reține că legiuitorul are competența de a stabili atât căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, cât și procedura de exercitare a acestora. Astfel, atunci când calea de atac implică un control judiciar, ca în cazul recursului, nimic nu împiedică efectuarea acestui control de către alți judecători de la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a

art. II din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Ionescu, Adrian Iancu și Doina Valentina Botez în Dosarul nr. 8.429/C/2005 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, de Gheorghe Fesnic în Dosarul nr. 4.608/C/2005 al aceleiași instanțe, de Michael Marzell și Ana Marzell în Dosarul nr. 959/R/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă, de Constanța Lăzărescu în Dosarul nr. 938/R/2005 al aceleiași instanțe, de Ioana Toma în Dosarul nr. 7.928/2005 al Curții de Apel Ploiești - Secția civilă și de Marie-Nicole Manu în Dosarul nr. 3.192/2004 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 februarie 2006.