Ordinul nr. 31/2006
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește lista țărilor terțe ce îndeplinesc condițiile echivalente pentru producerea și comercializarea molustelor bivalve, echinodermelor, tunicatelor și gasteropodelor marine
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile
art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 215/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia,
vazand Referatul de aprobare nr. 21.010 din 9 februarie 2006, întocmit de Direcția generală sanitară veterinara din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Norma sanitară veterinara care stabilește lista țărilor terțe ce îndeplinesc condițiile echivalente pentru producerea și comercializarea molustelor bivalve, echinodermelor, tunicatelor și gasteropodelor marine, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor, institutele veterinare centrale și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispoziții contrare.
Articolul 4
Prezentul ordin constituie transpunerea
Deciziei Comisiei 97/20/CE
ce stabilește lista țărilor terțe ce îndeplinesc condițiile echivalente pentru producerea și comercializarea molustelor bivalve, echinodermelor, tunicatelor și gasteropodelor marine, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 6 din 10 ianuarie 1997, p. 46, astfel cum a fost amendata ultima data prin
Decizia Comisiei 2002/469/CE
, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 163 din 21 iunie 2002, p. 16.
Articolul 5
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ion Agafitei București, 16 februarie 2006. Nr. 31.
Anexa NORMA 16/02/2006
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.