Acordul din 7 iulie 2005
între România și Comisia Comunităților Europene, în numele Comunității Europene, care modifică Acordul anual de finanțare 2004
prezumat în vigoare
PROGRAM SPECIAL DE ADERARE PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ ÎN ROMÂNIA
Guvernul României, acționând pentru și în numele României, denumit în continuare România, pe de o parte, și Comisia Comunităților Europene, denumită în continuare Comisia, acționând pentru și în numele Comunității Europene, denumită în continuare Comunitatea, pe de altă parte, denumite în continuare părți contractante,
având în vedere că:
1. un program special de aderare pentru agricultură și dezvoltare rurală (denumit în continuare SAPARD) care prevede o contribuție financiară a Comunității a fost stabilit prin
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999
privind sprijinul Comunității pentru măsuri de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală în țările candidate din centrul și estul Europei, în perioada de preaderare*1), și modificat prin
Regulamentul (CE) Nr. 2.257/2004
*2);
2. planul prezentat de România a fost aprobat ca Program pentru agricultură și dezvoltare rurală (denumit în continuare Programul) prin Decizia din 12 decembrie 2000, luată în conformitate cu art. 4 (5) din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.268/1999
. Programul a fost modificat (ultima dată) prin Decizia din 17 septembrie 2004;
3. Acordul multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisie, acționând în numele Comunității, modificat ultima dată prin Acordul de finanțare pentru anul 2004 (denumit în continuare AFA 2004) dintre Comisie, acționând în numele Comunității, și România, a fost încheiat la 17 ianuarie 2002 și prevede la art. 2 că angajamentul financiar al Comunității va fi stabilit în acordurile anuale de finanțare;
4. modificări suplimentare au fost aduse Programului. Astfel, Angajamentul financiar al Comunității pentru anul 2004, în vederea realizării Programului, precum și orice modificări ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin AFA 2004, în România, trebuie, în consecință, modificate,
au convenit următoarele:
-----------
*1) Jurnalul Oficial nr. L 161 din 26 iunie 1999, p. 87.
*2) Jurnalul Oficial nr. L 389 din 30 decembrie 2004, p. 1-4.
Articolul 1
Obiectiv
Prezentul acord modifică Acordul anual de finanțare 2004.
Articolul 2
Modificarea articolului 2 din AFA 2004
Suma prevăzută la art. 2 din AFA 2004 se înlocuiește cu suma de 158.690.000 euro.
Articolul 3
Intrarea în vigoare
Prezentul acord va intra în vigoare la data la care ambele părți contractante își vor fi notificat reciproc îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru încheierea lui.
Articolul 4
Semnarea
Prezentul acord este redactat în două exemplare originale, în limbile engleză și română, ambele texte fiind autentice. Totuși, în cazul apariției unor divergențe între cele două texte, textul în limba engleză prevalează.
Semnat la Bruxelles și, respectiv, la București la 7 iulie 2005.
Pentru România,
Gheorghe Flutur,
ministrul agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale
Pentru Comisia Comunităților Europene,
Jose Manuel Silva Rodriguez,
director general pentru
agricultură și dezvoltare rurală
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.